Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
„Apus de Soare“, la Cetatea de Scaun a Sucevei
Piesa de teatru „Apus de Soare“ va fi jucată, după 51 de ani, la Cetatea de Scaun a Sucevei, de actorii botoşăneni, la cea de a treia ediţie a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare“, care se va desfăşura la Suceava în luna august, timp de o săptămână, conform Mediafax. Directorul Complexului Muzeal „Bucovina“ Suceava, Emil Constantin Ursu, a spus că Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare“ va fi organizat în parteneriat cu Primăria Suceava, pentru desfăşurarea acestuia fiind alocaţi, până în prezent, 170.000 de lei.



.jpg)