O expoziţie caritabilă, numită „Brazi de poveste”, a fost deschisă, zilele acestea, la Complexul Muzeal Arad, unde vizitatorii pot admira pomi de Crăciun împodobiţi tradiţional sau modern, care înainte de s
Centru de învăţare pentru studenţii cu risc de abandon
Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) va înfiinţa cu fonduri de la Banca Mondială un Centru de învăţare în ştiinţe inginereşti dedicat unui număr de aproximativ şase sute de studenţi înmatriculaţi în anul I licenţă şi aflaţi în risc de abandon şcolar.
„Scopul principal al noului centru este de a creşte rata de promovabilitate la nivel de ciclu de licenţă şi de a diminua abandonul şcolar. Centrul de învăţare, care va fi amenajat anul acesta în incinta clădirii ASPC, printr-un proiect competitiv privind învăţământul secundar (ROSE) al Ministerului Educaţiei Naţionale (Schema de Granturi pentru Universităţi - Centre de Învăţare, runda a II-a, cu fonduri de la Banca Mondială) şi va funcţiona efectiv din primul semestru al anului universitar 2019-2020”, potrivit unui comunicat al UPT.
În aceste spaţii moderne de învăţare, studenţii aflaţi în risc de abandon sau de nepromovare „vor fi asistaţi de cadre didactice titulare pentru disciplinele la care s-a constatat un grad ridicat de nepromovare, de specialişti în coaching şi dezvoltare personală, consilieri educaţionali şi de carieră, psihologi, studenţi voluntari (din anii superiori ai ciclului de licenţă, masteranzi, doctoranzi), specialişti din mediul economic etc”. De asemenea, reprezentanţii Politehnicii din Timişoara au arătat că la nivelul fiecărei facultăţi implicate în proiect va exista câte un coordonator al activităţilor propuse ce vizează în special sprijin pentru acomodare, activităţi de îndrumare, remediale, de consiliere de diverse tipuri şi sesiuni de coaching şi dezvoltare personală, precum şi ateliere de lucru în domenii specifice.
Programe de sprijinire a studenţilor proveniţi din medii devaforizate se află în derulare şi la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, unde studenţii beneficiază şi de anumite facilităţi, printre care eşalonarea taxelor de şcolarizare. La Universitatea Bucureşti există un Departament de Consiliere şi Orientare pentru Carieră care oferă consiliere psihologică şi profesională de grup sau individuală, se implică în activităţi de consiliere profesională în mediul preuniversitar astfel încât viitorii studenţi să aleagă corect programul de studii universitare.