Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Clase de excelenţă la liceu ghidate de profesori universitari
La Colegiul Naţional Bănăţean (CNB) din Timişoara se vor înfiinţa din anul şcolar 2015 – 2016 trei clase de excelenţă ce vor beneficia de implicarea directă a unor profesori universitari de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT), ca urmare a unui protocol semnat între instituţia amintită şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. “Ne adresăm elevilor buni şi excelenţi. Ce ne propunem din a clasa a IX-a până într-a XII-a este să lucrăm cu aceste clase, să oferim candidaţi buni pentru cele zece facultăţi ale UVT. Oferim pregătire gratuit elevilor din aceste clase. Se va stabili cum, la ce discipline, ei vor participa la activităţi chiar în cadrul UVT”, a declarat prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, citat de Agerpres. Astfel, cele trei clase de la acest liceu vor trece sub îndrumarea UVT, liceenii vor fi consiliaţi şi coordonaţi de masteranzi sau doctoranzi de la UVT şi vor participa efectiv la cursuri. De asemenea, vor putea să folosească inclusiv laboratoarele UVT. Elevii care vor dori să facă parte din aceste clase vor avea de bifat o opţiune în acest sens pe fişele de înscriere. (Oana Nistor)



.jpg)