În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Concurs interjudeţean de muzică religioasă
Şcoala "Garabet Ibrăileanu" din Târgu Frumos, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Episcopia Romano-Catolică, organizează pe data de 8 ianuarie 2011 Concursul Interjudeţean de Muzică Religioasă. Evenimentul, derulat sub titlul "De la îngeri pentru îngeri", se adresează elevilor de orice confesiune religioasă din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial. Potrivit organizatorilor, concursul se desfăşoară pe două secţiuni, Cântări bisericeşti şi Cântări religioase laice (colinde, rugăciuni pentru copii, cântece cu caracter religios etc.), iar înscrierile se fac în perioada
2-25 decembrie. Informaţiile suplimentare, dar şi regulamentul concursului pot fi găsite pe adresa de web a şcolii, dar şi pe portalul didactic.ro.



.jpg)