În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Conferinţă despre România comunistă la Fundaţia Carol I
Profesorul universitar doctor Cristian Preda, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bucureşti, va susţine mâine Conferinţa „De la România comunistă la România europeană“. Conferinţa care va fi susţinută la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din Bucureşti continuă seria conferinţelor Fundaţiei Universitare „Carol I“. Evenimentul este organizat împreună cu Centrul de Documentare Europeană „Robert Schuman“. Conferinţele Fundaţiei a fost reluate în decembrie, când rectorul Universităţii Bucureşti, Ioan Pânzaru, a susţinut conferinţa „Învăţământul superior românesc şi provocările educaţiei europene“. În perioada interbelică, aici au organizat conferinţe Societatea Regală Română de Geografie, revista „Ideea Europeană“, Institutul Social Român, Universitatea Liberă, grupările „Poesis“ şi „Criterion“, Societatea Română de Filozofie şi Societatea Română de Lingvistică etc.



.jpg)