Alexandru Voevidca, dascălul care a înveşnicit folclorul din Bucovina

O contribuţie remarcabilă la patrimoniul cultural şi identitar al românilor din Bucovina a avut-o învăţătorul Alexandru Voevidca, un pasionat culegător de folclor de la începutul secolului XX. A lăsat moştenire o colecţie impresionantă de peste trei mii de melodii (după unii specialişti, numărul real ar putea să se apropie de patru mii), transcrise, după auz, cu o acurateţe a notaţiei muzicale care „îl aşază alături de Béla Bartók”, după cum apreciază cunoscutul etnomuzicolog dr. Constanţa Cristescu. Însă Voevidca nu a fost doar un pasionat dascăl care a cules folclor „când etnomuzicologia nici măcar nu exista ca ştiinţă”, ci a fost şi compozitor şi primul autor al unui manual de predare „a cântului în şcoala primară”.

Din galeria de seamă a muzicienilor români se remarcă bucovineanul Alexandru Voevidca (sau Voievidca, după cum se semna în caiete), învăţător, folclorist și creator de muzică de teatru, dirijor de cor și orchestră, autor de manuale şi profesor de muzică.

Un muzicolog prea puţin cunoscut, dar a cărui muncă titanică întinsă pe mai mulţi ani, concretizată într-o remarcabilă colecţie de folclor, ar trebui să beneficieze de restitutio in integrum.

Etnomuzicologul dr. Constanţa Cristescu, sub a cărei semnătură şi efort considerabil folclorul muzical din Bucovina cules de Al. Voevidca a început să vadă din nou lumina tiparului, apreciază că acesta „a înveşnicit, prin culegerile lui din satele bucovinene, folclorul românilor”.

„Fiind vorba de o perioadă în care etnomuzicologia nici măcar nu exista ca ştiinţă, culegerea monografică a lui Alexandru Voevidca este de o valoare documentară deosebită. Cantitatea însemnată a fondului cules prin notare după ureche de remarcabilul muzician bucovinean şi acurateţea notaţiei muzicale îl aşază alături de Béla Bartók, ambii fiind precursori de seamă ai etnomuzicologiei româneşti”, scrie dr. Constanţa Cristescu în prefaţa celui de-al doilea volum din monografia intitulată Alexandru Voevidca - Folclor muzical din Bucovina, tipărit în 2017 de Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Un prim volum dedicat Repertoriului ritual-ceremonial vocal al Folclorului muzical din Bucovina a fost publicat în anul 2015 ca urmare a aceleiaşi iniţiative a dr. Cristescu.

Un „nivel excepţional de pregătire muzicală”

Strădania etnomuzicologului de a scoate la lumină folclorul autentic cules cu acribie de Alexandru Voevidca la începutul secolului XX este cu atât mai salutară, cu cât astăzi generaţiile tinere au început să redescopere muzica tradiţională, astfel că monografia lui Al. Voevidca are şi o componentă educativă.

Colecţia de zece volume a folcloristului bucovinean cuprinde aproximativ trei mii de cântece populare culese între anii 1907 şi 1924, însă după unii muzicologi numărul acesta ar fi mult mai mare datorită faptului că munca sa de cercetare a continuat până la moartea acestuia, la 6 iunie 1931, la Cernăuți. De asemenea, este posibil ca multe manuscrise să se fi pierdut dacă ţinem seama de faptul că la opt ani după moartea acestuia, teritoriile româneşti treceau prin focul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale.

Toate piesele (doine, hore, dansuri, cântece din ritualul ceremonial al nunţii, bocete de la ceremonialul înmormântării, cântece de cătănie etc.) au fost scrise după auz, întocmai cum erau cântate de români, uneori acompaniate de instrumente ale lăutarilor întâlniţi în satele bucovinene (vioară, fluier, trişcă etc.).

„Publicarea melodiilor instrumentale de joc s-a făcut prin redarea notaţiilor muzicale originale ale lui Alexandru Voevidca, aşa cum sunt conservate în manuscrise, ele dovedind nivelul excepţional de pregătire muzicală, acurateţea auzului muzical şi memoria ieşită din comun a pasionatului culegător de folclor bucovinean”, spune etnomuzicologul Constanţa Cristescu în prefaţa ediţiei din 2017 a volumului al II-lea al antologiei „Folclorul muzical din Bucovina”.

Punctul de plecare în periplul său prin satele Ţării de Sus a Moldovei l-a reprezentat propunerea profesorului universitar Mathias Friedwagner de la Catedra de limbi romanice a Universităţii din Cernăuţi. „Acesta publicase la Halle în 1905 o culegere de mici proporţii, care conţinea poezie populară românească. Fiind însărcinat de oficialităţile austriece să întocmească o lucrare amplă despre creaţia românilor, Friedwagner a luat contact cu intelectuali români din Bucovina şi împreună au constituit un comitet de acţiune. (...) În dorinţa lui Friedwagner de a realiza culegeri complete - vers şi muzică - ceea ce reprezintă cu siguranţă meritul său real, a apelat (2 iulie 1907) la serviciile învăţătorului Al. Voevidca”, scria reputatul şi regretatul etnomuzicolog şi bizantinolog, pr. Florin Bucescu, într-un studiu dedicat folcloristului Alexandru Voevidca (în volumul „Folcloristul şi bizantinologul Florin Bucescu - 75 de ani”, ediţie îngrijită de Irina Zamfira Dănilă, Iaşi, Editura Artes, 2011, pp. 182-196).

Calităţile unui strălucit culegător de folclor

El însuşi culegător de folclor, părintele Bucescu a subliniat cele trei motive care, în opinia sa, l-au determinat pe Friedwagner să-l coopteze pe Voevidca în realizarea culegerii ce avea să vadă lumina tiparului în 1940 la Editura Konrad Tril­tsch (Germania) - „Rumänische Volkslieder aus der Bukowina”: „Ca absolvent al Şcolii Normale din Cernăuţi, Alexandru Voevidca era nu numai un strălucit învăţător, ci şi un fin cunoscător al vieţii oamenilor de la ţară şi al psihologiei acestora, calitate care constituie o condiţie esenţială pentru reuşita culegerilor folclorice pe teren. Apoi, afinitatea acestuia pentru melosul popular era cunoscută încă din timpul şcolii, când interpreta cu predilecţie melodii folclorice la vioară. Această afinitate se explică şi prin faptul că în familia sa existase o tradiţie lăutărească, bunicul său, Grigore Voevidca, din satul natal Văslăuți, fiind un bun lăutar în zonă. Totodată, pregătirea muzicală dobândită cu Anton Kuzela la Şcoala Normală (1877-1881) şi cu Adalbert Hrimaly care preda la Şcoala Filarmonicii din Cernăuţi şi talentul său muzical îi dădeau posibilitatea să selecteze pe diverse criterii cele mai frumoase cântece populare şi să le noteze corect pe loc, chiar dacă unele dintre acestea ridicau probleme dificile. Această uşurinţă 1-a făcut pe Voevidca să nu folosească niciodată fonograful, ci să-şi realizeze toate culegerile notând după auz. Este un caz rarisim, dacă avem în vedere numărul impresionant de cântece culese şi notate”.

Colaborarea cu folcloristul german a fost una sinuoasă, acesta din urmă folosindu-se de munca lui Voevidca fără a-i recunoaşte, la momentul publicării, statutul de coautor al monografiei.

Cercetătoarea Constanţa Cristescu remarcă notaţia muzicală a lui Voevidca, „foarte îngrijită şi meticuloasă”. La fiecare melodie redată pe portativ, folcloristul oferea informaţii detaliate cu privire la „numele performerului, vârsta, instrumentul la care a cântat, statutul social sau profesional, localitatea de provenienţă a acestuia, localitatea de culegere şi data la care a fost culeasă melodia”, apoi el însuşi semna olograf în josul paginii, adăugând funcţia pe care o deţinea la data respectivă.

O frescă a satului bucovinean

Prof. univ. dr. Vasile Vasile, cunoscut muzicolog şi bizantinolog, completează, într-un studiu publicat în nr. 6/2016 al revistei „Muzica”, portretul „foarte bun muzicianului Alexandru Voevidca” şi din perspectiva celorlalte „preocupări” ale acestuia: ilustru învăţător, autor de manuale, inspector şcolar, profesor de muzică, dirijor şi compozitor.

„Ilustrul învățător bucovinean a fost un inspirat creator de cântece pentru copii, al unor coruri bazate pe texte și melodii populare și al unui «Manual al metodei pentru predarea cântului în școalele primare, alcătuit după principiile cele mai no(u)i ale pedagogiei muzicale, partea I - Predarea cântului după auz», tipărit la București de Editura «Cartea Românească», în anul 1927. O viață întreagă a fost un destoinic învățător la școlile din mai multe comune bucovinene (Sinăuții de Jos, Siret, Boian, Coțmani), dar și în Suceava și la Cernăuți, preocupat nu numai de aspectul educațional în domeniul muzical, dar și în domeniul amintit al metodicii disciplinei și în cel creator, multe coruri pentru voci egale fiind incluse în culegeri de cântece pentru școlari. Calitatea de inspector școlar, de dirijor și de translator în cadrul Prefecturii din Cernăuți completează cariera muzicianului”, subliniază prof. Vasile Vasile.

Astfel, fără fonograf, dar foarte atent la detalii, Voevidca a realizat o colecţie de o valoare inestimabilă şi de o rară frumuseţe, care oferă şi astăzi, dincolo de muzicalitate, „un stop-cadru” al filmului vieţii bucovinenilor - „oglindă a satului românesc din urmă cu 120-130 de ani în care se reflectă viaţa omului cu toate preocupările sale”, după cum aprecia şi conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă-Bucescu, profesoară de muzică psaltică și folclor muzical, într-un interviu acordat Ziarului Lumina.