„Fiecare melodie din folclorul autentic exprimă un întreg univers”

O sursă deosebit de importantă pentru interpreți și muzicologi, „folclorul din cărţi”, cules cu acribie în urmă cu peste 100 de ani de învăţătorul Alexandru Voevidca şi, mai târziu, de părintele folclorist Florin Bucescu şi etnomuzicologul Viorel Bârleanu, este redat întocmai memoriei colective de către oameni care cred că „muzica trăieşte şi prin actul interpretării”. În dialogul cu conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă-Bucescu, profesor de muzică psaltică și folclor muzical, în cadrul Facultății de Interpretare Muzicală, Com­poziție și Studii Muzicale Teoretice a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, şi dirijor al Ansamblului vocal-instrumental „Floralia”, aflăm despre cum a fost posibilă diluarea folclorului autentic şi importanţa scoaterii la lumină a cântecelor vechi.

Mai sunt tinerii interesaţi de folclorul autentic suficient de mult încât să-şi dorească să devină studenţi la această specializare?

Într-adevăr nu vin foarte mulți și este foarte greu să-i convingi că această muzică din culegerile de folclor poate deveni o muzică de succes, pentru că unii doresc să se axeze pe o carieră solo, însoţiţi de orchestră, vor să-şi cânte melodiile proprii create special pentru ei de către diverşi compozitori care se consideră autori de folclor. Cred ei că acesta reprezintă succesul, însă depinde de  perspectiva din care priveşti lucrurile.

Unii își doresc să studieze folclorul autentic, să şi-l însuşească, dar nu înțeleg de la început chemarea aceasta, pentru că sunt invadați de muzicile care se promovează în mass-media și care au un profil mai ales distractiv, fără însă a exprima foarte multe stări afective sau fără a transmite un mesaj de substanţă.

Deci mulţi se orientează către un repertoriu poate mai facil, mai puţin solicitant, dar care este cerut în zona de divertisment, la nunţi sau botezuri...

Da, mulţi dintre ei merg pe această nişă, cântă la nunţi, la botezuri sau alte ocazii unde se cere o muzică distractivă care să-i înveselească pe oameni, să-i facă să se simtă bine, să danseze, însă fără să li se transmită alte gânduri, alte stări. Piesele folclorice vechi, din cărţi, sunt mai variate melodic, mai complexe, pot fi mai solicitante ca mod de melodizare, dar un solist bun poate să cânte foarte bine și melodii mai simple, dar și melodii mai complexe. Eu cred că principala problemă este ceea ce se oferă publicului prin mass-media pentru că acest lucru formează urechea publicului.

La posturile de televiziune sau radio nivelul nu este prea ridicat și nu se pune accent pe cunoașterea folclorului vechi. Dar, sincer vorbind, uneori nu este nici posibil acest lucru pentru că arhivele nu sunt la dispoziția publicului. O soluţie de educare a publicului în materie de folclor ar fi explicarea, în cadrul unor scurte emisiuni, cum erau altădată sărbătorile, cum se cântau diverse melodii, cum se cântau baladele, doinele şi cum se cânta ritualul de nuntă, ce melodii erau la ­ritualul de nuntă, la cel de înmormântare... Poate sunt câteva emisiuni de acest tip, dar sunt puţine şi se difuzează foarte rar, neavând vizibilitate. Mai există arhive online, anumite canale pe ­YouTube care au și o componentă de arhivă, adică promovează o muzică de calitate, dar şi acestea sunt foarte puține și trebuie să știi exact unde să te adresezi.

Aţi amintit de arhivele de folclor; acestea pot fi consultate de către studenţi?

Chiar dacă sunt digitalizate, arhivele de folclor nu sunt disponibile, din păcate, publicului larg şi nici studenţilor, deoarece se consideră că ar fi doar apanajul cercetătorilor. Însă riscul este unul major, pentru că degeaba teoretizăm dacă tânărul nu ascultă folclorul autentic, mai ales că urechea noastră s-a format deja strict pe stilul de muzică însoțit de orchestră.

Rar mai ascultăm o linie melodică de sine ­stătătoare, o monodie, care să fie fără acompaniament. Și trebuie să spunem că folclorul rural punea accent, în principal, pe linia aceasta melodică simplă, cântată cu un suport mic de instrumente, de tip taraf. Şi acest lucru se întâmpla nu pentru toate melodiile; de exemplu, doina se cânta fără acompaniament. Era o melodie pe care omul o cânta pentru sine, simțea nevoia să se exprime, să-şi exteriorizeze dorul, înstrăinarea, diversele probleme sufletești pe care le simțea.

În unele cazuri acompaniamentul orchestral amplu diminuează foarte mult mesajul care este transmis prin voce. Punându-se accent doar pe ritmică, pe veselia jocului şi a melodiei, restul se atenuează şi practic se pierde din funcția esențială a folclorului, care este aceea de a transmite stări diverse, nu doar bucuria de a fi împreună și de a dansa. De aceea, sunt importante arhivele, ca să facă tinerii comparaţii şi să înţeleagă ce este cu adevărat autentic.

De aici a plecat ideea proiectului cultural-educativ al tinerilor, în cadrul căruia ­liceenii şi studenţii din Iaşi participă la concerte-lecţie, susţinute de Ansamblul vocal-instrumental „Floralia”?

Da, am pornit cu acest gând de a educa tinerii, de a forma viitorul public, să descopere și această fațetă mai puțin cunoscută a folclorului românesc. Avem nevoie de suportul tinerilor, iar ei sunt foarte deschiși la „provocări”. Evident că nu vom putea să-i formăm pe toți, dar dorim ca măcar o parte din ei să ia contact cu aceste comori ale spiritualității noastre, pentru că realmente sunt nişte comori, sunt melodii foarte frumoase, cu un mesaj profund; comori pe care le scoatem la suprafaţă cu prilejul fiecărui concert al Ansamblului vocal-instrumental „Floralia”. Ultimul concert a avut loc la sfârşitul lunii mai, cu o sală plină în care am văzut foarte mulţi tineri. De altfel, avem şi parteneriate cu liceele din Iaşi, iar elevii vin şi se declară entuziasmaţi la audiţia unor astfel de cântece, care le revelează un alt tip de folclor faţă de cel pe care îl ştiau ei de la televizor.

Într-o eră a internetului, unde găsim aproape orice şi chiar mai mult decât atât, de ce mai este necesară publicarea sau (re)editarea unor antologii de folclor? De curând, au fost lansate şi la Iaşi cinci titluri de referinţă din domeniul folclorului muzical şi al muzicii bisericeşti.

A fost un eveniment cultural inedit, în cadrul căruia au fost lansate cinci titluri de referință din domeniul folclorului muzical și al muzicii bisericești, editate sub coordonarea muzicologului dr. Constanța Cristescu, cu sprijinul Centrului cultural „Bucovina” din Suceava, pe care este primordial să le amintim: Alexandru Voevidca, Folclor muzical din Bucovina - vol. IV. Cântecul vocal de joc (continuare la vol. III), Doina. Balada, ediție critică, catalog tipologic muzical și antologie de dr. Constanța Cristescu, Editura Lidana, ­Suceava, 2020; Constanța Cristescu, Un secol de etnomuzicologie românească. Parcurs și perspectivă în sistematica repertorială, Editura Muzicală, București, 2021; Ghidul iubitorilor de folclor, vol. X, responsabil de proiect dr. Constanța Cristescu, Editura Lidana, Suceava, 2020; Anastasimatar arădean, alcătuit după notațiile muzicale ale lui Trifon Lugojan, de Constanța Cristescu, Editura Eurostampa, Timișoara, 2021; Melodii instrumentale de joc din Moldova, Viorel Bârleanu&Florin Bucescu, ediție îngrijită de Irina Zamfira Dănilă, Editura Muzicală, București, 2021. Acest din urmă titlu, reeditat, continuă seria de autor, după volumul Stilul muzical arhaic din ţinutul Rădăuţilor sau Bătrâneasca, a celor doi folclorişti, prieteni de-o viaţă, regretatul meu tată părintele Florin Bucescu şi etnomuzicologul Viorel Bârleanu.

Revenind la întrebare, în primul rând aceste colecţii au o valoare documentară extraordinară, care reflectă preocupările și viața omului din timpul respectiv. Sunt, dacă vreţi, o frescă, o oglindă a satului românesc din urmă cu 120-130 de ani. În acelaşi timp, prin cunoaşterea şi transpunerea muzicală a trudei culegătorilor de folclor, realmente ne dăm seama că sufletul acesta românesc s-a fondat pe o introspecţie profundă a tot ceea ce trăia omul în sat, în viața lui.

Este foarte frumos şi vital să avem această continuitate, noi, cei tineri, să acordăm un respect celor dinaintea noastră, având grijă de aceste comori și nu numai să le punem într-un sertar, la păstrare, ci să le facem să trăiască din nou, să redevină vii pentru noi toți. Muzica, până la urmă, trăiește și prin actul interpretării. Chiar asta ne dorim și astfel le spun și studenților mei: să aibă încredere și să se inspire din melodiile pe care le pot găsi în filele acestor cărți, pentru că sunt niște nestemate ale muzicii și nu exagerez cu nimic spunând acest lucru.

Să ştiţi că ele nu au fost alese la întâmplare, au fost selectate dintr-un număr foarte mare de variante, cele mai expresive, cele mai deosebite; de exemplu, în volumul cules de tatăl meu, ­părintele Florin Bucescu, împreună cu prietenul lui de o viaţă, Viorel Bârleanu, sunt cuprinse doar 782 de melodii din aproximativ 3.000 câte au fost culese, bineînţeles în echipă cu alţi folclorişti, însă de transcris ei singuri le-au transcris pe caiet, apoi pe fonogramă, ajutaţi şi de mama mea, profesoara de muzică Maria Bucescu, care transcria de mână fonogramele. Vă daţi seama că şi la momentul când au trebuit să aleagă melo­diile cele mai potrivite, care să cuprindă toate genurile de joc, să fie reprezentative, să acopere toate judeţele Moldovei ş.a.m.d. Şi dimensiunea această enormă a actului de culegere, dificultatea de a transcrie tot ce s-a cules, după anumite principii valorice, ştiinţifice, subliniază valoarea pe care o au asemenea culegeri de folclor. Sunt, realmente, nişte tezaure.

Asta trebuie să ştie un tânăr, un student, că fiecare melodie inclusă într-o culegere de folclor este o comoară şi, indiferent câte măsuri are sau ce tematică, exprimă un întreg univers.

„Folclorul s-a diluat”

Cum alegeţi melodiile pe care le readuceţi la viaţă?

E adevărat că poate fi dificilă alegerea dacă ne gândim că toate sunt deosebite atât din punctul de vedere alt textului, cât şi melodic... Dar recunosc că am o preferinţă pentru zona Bucovinei, de care sunt mai ataşată afectiv prin originea tatălui meu, tot acolo petrecându-mi şi copilăria. Şi legat de Bucovina, m-au mişcat foarte mult cântecele rituale de cătănie. Şi studenţii simt acelaşi lucru, tristeţea nesfârşită a acestor cântece, despărţirea de trei ani, cât dura uneori armata, sau chiar despărţirea definitivă pentru că nu ştiau dacă se vor mai întoarce, era una foarte grea nu doar pentru familie, ci şi pentru comunitate... iată că sunt şi frânturi de istorie ale ­locului în aceste cântece, dar şi mult patriotism.

Oamenii acceptau cu seninătate toate evenimentele vieţii pe care Dumnezeu le rânduia pentru ei: botez, cununie, cătănie, înmormântare etc. Cântecul de nuntă iarăşi este unul deosebit şi cuprindea foarte multe melodii, însă în ceea ce se cântă azi nu mai regăsim, din păcate, aproape deloc din ce se cânta înainte.

Folclorul s-a schimbat foarte mult, pot spune că s-a diluat şi din cauza faptului că înainte de 1989 s-a pus accent mai ales pe melodica de joc, pentru că ea trebuia să ilustreze viața nouă a omului și ideologia de atunci. Începând cu anii 1950-1960, tarafurile mici nu au mai putut să performeze decât strict local, în cadrul satului, deoarece s-a trecut la orchestre, fiecare instituţie avea propria orchestră populară, chiar şi unele întreprinderi... Iar aceste orchestre nu aveau în repertoriu cântecele vechi, ci s-a mers predominant pe muzica vocală de joc, un solist care cânta un text alcătuit separat de melodie. Un gen hibrid, dar care se cerea şi se prefera de sus, de la partid. Din păcate, şi după 1990 a predominat acest stil, fiind deja foarte bine fixat atât în memoria ­colectivă, cât și în mass-media.

În cadrul festivalurilor au mai pătruns, totuşi, și doine, unele balade, însă doar pentru festival, ca o cerinţă pentru a pune în valoare un artist, însă ele n-au fost promovate, cântate în mod constant, în diverse evenimente. Din acest motiv, nu trebuie să ne mire că inclusiv soliștii preferă acest stil, deoarece a fost promovat timp de multe decenii. Realitatea este că s-a produs o nouă tradiție.

Totuşi, în unele zone se mai păstrează din farmecul tradiţiilor de altădată şi din punct de vedere muzical...

În satele din Bucovina şi din Transilvania ­vedem şi astăzi o deschidere mai mare pentru valorile locale, acolo oamenii parcă sunt mai conştienţi că deţin un tezaur care trebuie transmis mai departe. Una dintre explicaţii ar fi că cele două provincii au cunoscut un trecut istoric destul de tumultuos şi au ţinut foarte mult la aspectele care îi caracteriza pe ei din punct de vedere identitar. Bineînţeles că există sate şi din alte zone ale ţării care păstrează vii tradiţiile străbune, însă în cele două regiuni istorice pare că sunt mai înţelenite, oamenii încă mai sunt conştienţi de valoarea lor, au mult mai multe formaţii locale de tip taraf, cu muzicanţi autodidacţi, cu dansatori... este minunat că au şi sprijinul autorităţilor locale, au posibilitatea să circule, să participe la festivaluri, să facă cunoscut folclorul autentic, acela pe care specialiştii l-au cuprins în cărţi şi care merită revigorat şi redat lumii.

***

Ansamblul „Floralia”, promotor al folclorului autentic

În cadrul celei de-a 4-a ediţii a proiectului cultural-educativ dedicat elevilor și stu­denților din Iași, de revigorare a folclorului autentic „din cărţi”, Ansamblul „Floralia” al specializării Muzică religioasă, din cadrul Facultății de Interpretare muzicală, Compo­ziție și Studii Muzicale Teoretice de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, condus de dirijoarea Irina Zamfira Dănilă Bucescu, a prezentat publicului douăsprezece melodii vocale din Bucovina istorică, culese şi notate după auz de către Alexandru Voevidca (1862-1931), printre acestea, „Cat la lună”, „Plin îi codrul de voinici”, „Haida, haida să giucăm”, „Auzi, lelie Mărioară”, „Astă horă-mi place mult, „Când îți văd mărgeanul roș” (cântec de lume) sau „Bâr, oiță din poiană”. Acestea au fost completate de şapte melodii instrumentale, între care „Doină”, „Bătută”, o „Horă” de la Pojorâta sau „Bătrâneasca” de la Bilca.

Întreg repertoriul ultimului concert poate fi ascultat pe pagina de Facebook a Ansamblului „Floralia”.