Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Artă plastică românească într-un oraș din Franța
Din ce în ce mai mulți artiști plastici români sunt apreciați peste hotare, lucrările lor ajungând în galerii, muzee, colecții particulare și în instituții importante. Cel mai recent exemplu este opera de mari dimensiuni a artistului vizual român Cristian Sida, care va decora o instituţie din Aubusson. Această localitate este considerată „capitala tapiseriei mondiale”, locul unde a fost realizată celebra tapiserie „Doamna şi licornul”, aflată în prezent la Muzeul Luvru.
Lucrarea artistului timișorean Cristian Sida este de mari dimensiuni, având 4x2,4 metri, este realizată în tehnică mixtă (acril/spray/vernis/pvc/aluminiu) și acoperă unul dintre pereţii exteriori ai Oficiului de Turism din Aubusson.
Cel care l-a invitat pe artistul român să decoreze clădirea este chiar primarul localității. Vernisajul lucrării a avut loc sâmbătă, când a fost deschisă expoziția „Arbres”, la care au participat artiști din 15 țări.
Artistul arădean, dar timişorean prin adopţie, are la activ zeci de expoziţii în ţară şi străinătate. Este stabilit în Franţa, unde desfăşoară proiecte artistice de anvergură, fiind iubit de francezi şi invitat să le înfrumuseţeze localităţile. Pe lângă numeroase expoziţii şi prezenţe în galerii franceze, în urmă cu trei ani a finalizat o serie de picturi murale monumentale, în cadrul unui proiect al Muzeului Louvre/Lens, ce împodobesc clădirile din Mericourt din Regiunea Nord Pas de Calais.
Cristian Sida are studii la Panteon Sorbonne Paris 1, un doctorat în arte vizuale și este conferenţiar la Facultatea de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Anul trecut, artistului i s-a acordat „Premiul pentru pictură” al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în cadrul Salonului Naţional de Pictură, ediţia 2015.