Camil Petrescu, omagiat la 120 de ani de la naştere

Anul acesta, pe data de 22 aprilie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu. Cu această ocazie, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi revista „Teatrul azi” organizează, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Muzeului Naţional al Literaturii Române, al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, al Teatrului Naţional din Bucureşti şi al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, o serie de evenimente.

Camil Petrescu nu a fost „doar” prozator, ci şi poet, această latură a sa fiind expusă publicului chiar în primul eveniment al ciclului de manifestări. La 9 aprilie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a găzduit o întâlnire cu poezia lui Camil Petrescu. Cu participarea soliştilor Ramona Eremia şi Cristian Hodrea şi a ansamblului Ars Nova (dirijat de Cornel Ţăranu), publicul a savurat un moment muzical pe versurile clasicului. Muzica a lăsat apoi loc lecturii, actorii Miriam Cuibus, Kezdi Imola, Sorin Leoveanu şi Bogdan Zsolt oferind un moment poetico-teatral. De asemenea, cei care nu au auzit niciodată vocea marelui scriitor sau au dorit să o reaudă au avut bucuria audiţiei unei înregistrări cu Camil Petrescu citind din romanul „Un om între oameni”.

La Timişoara, pe 11 aprilie, în Galeria Calina a avut loc o reuniune culturală, amfitrioni fiind profesorul doctor Cornel Ungureanu, regizoarea Ada Hausvater şi criticul de teatru Florica Ichim. A fost lansată ediţia anastatică a revistei „Cetatea literară”, care în perioada interbelică era una importantă, precum şi un volum bipolar, care cuprinde piesa de teatru „Caragiale în vremea lui”, scrisă de Camil Petrescu, şi Procesul „tovarăşului Camil”, un document de istorie literară datorat scriitorului Ion Vartic, document ce merită o tratare mai largă.

Cu ocazia centenarului naşterii lui Caragiale (1952), a fost comandată piesa care urma să fie publicată în revista „Viaţa românească”. Aşa cum era obiceiul, în şedinţe se dezbătea intens pe marginea a „ce e publicabil şi ce nu”, responsabilii cu cenzura făcând şi sugestii asupra necesarelor (în viziunea lor) corecţii. Din pricina intenselor discuţii, piesa nu a mai apărut în anul stabilit, ci abia după câţiva ani, în 1957, iar  stenogramele şedinţei, pe care doritorii le pot citi în documentul „Procesul «tovarăşului Camil»” reliefează refuzul lui Camil Petrescu de a face schimbările propuse, varianta piesei apărute în 1957 fiind aceeaşi cu cea prezentată la şedinţele din 1952.

Bucureştenii pot participa pe 23 aprilie la o întâlnire evocatoare găzduită de Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Media, unde Nicolae Manolescu, George Banu, Ion Vartic, Ioana Pârvulescu, Paul Cornea, Cornel Ungureanu şi Natalia Stancu vor evoca din perspective diverse personalitatea lui Camil Petrescu şi importanţa lui în cultura română.

Radio România Cultural va oferi publicului său, în perioada 21-27 aprilie, producţii ale Teatrului Naţional Radiofonic, sub genericul „Mari spectacole”, piesele autorului omagiat: „Danton”, „Mioara”, „Act veneţian", „Mitică Popescu”, „Jocul ielelor”.

Surzenia căpătată în război îl obosea

Romancier, dramaturg, doctor în filozofie, poet şi nuvelist, Camil Petrescu este astăzi considerat pionierul romanului modern în literatura română. După studii gimnaziale la „Sfântul Sava” şi „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, intră la Facultatea de Filozofie şi Litere de la Universitatea Bucureşti, iar după absolvire devine profesor la Timişoara şi îşi dă doctoratul în filozofie, cu o lucrare despre teatru, apoi cunoaşte, ca ofiţer, experienţa frontului Primului Război Mondial, care îl va marca fizic, psihologic şi filozofic, influenţându-i întreaga viaţă şi operă.

Rămas surd de o ureche în urma unei explozii, Camil Petrescu spunea: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc. (…) Sunt exclus de la toate posibilităţile vieţii. Ca să merg pe stradă, trebuie să cheltuiesc un capital de energie şi de atenţie cu care alţii pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în şoaptă» eu rămîn vecinic absent”.