Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Carte veche, cinste cui te-a scris!

Carte veche, cinste cui te-a scris!

Galerie foto (6) Galerie foto (6) Cultură
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 19 Noi, 2021

Palatul Suțu, Muzeul Municipiului București. O sală de dimensiuni modeste, plus două sălițe alăturate. Cam treizeci de cărți publicate între 1718 și 1821 expuse, plus trei picturi murale. E greu de crezut câtă și ce fel de istorie încape în expoziția „Cărți rare din epoca domniilor fanariote”, organizată de Biblioteca instituției. Cu siguranță n-am fi realizat nici noi acest lucru dacă n-am fi beneficiat de prezentarea extraordinară a Danielei Lupu, expertă în carte veche, șefa Serviciului documentare, bibliotecă, arhivă. Așa am pătruns într-o lume fascinantă. 

Sunt prezente în expoziție mai ales cărți bisericești din tipografiile bucureștene ale secolului 18, plus câteva de la Râmnicu Vâlcea, dar și volume cu tematică laică redactate de autori români sau greci, publicate la Viena și Leipzig. Expoziția marchează împlinirea a 200 de ani de la în­cheierea domniilor fanariote, punând în evidență contribuția acestora la dezvoltarea culturii: publi­carea cărților de cult în limba română și încurajarea traducerilor din greacă și franceză, rolul editorilor bisericești - mitropoliți și episcopi -, dar și protecția domnească asupra tiparului manifestată în epocă mai ales prin acordarea de privilegii și scutiri fiscale proprietarilor de tipografii și tipografilor.

Expoziția își propune, așadar, să ofere o altă imagine a acestei epoci, în general percepută ca plină de abuzuri, tiranie şi regres. E drept, sub aspect politic, fiscal, economic și militar, regimul fanariot ne-a adus prejudicii, dar în plan cultural politica domnitorilor fanarioţi a fost una fericită. În această perioadă, în Țara Românească au funcţionat zece tipografii, la București, Râmnicu Vâlcea și Buzău, în care s-au imprimat peste 300 de tipărituri, în majoritate în limba română, cu alfabet chirilic, dar și în greacă și slavonă. Principalii editori au fost înalții ierarhi, mitropoliţi şi episcopi, deopotrivă români şi greci, care au făcut din tipografiile lor adevărate case editoriale.

Înainte de a intra sub tipar, ne explică gazda noastră, cărțile bisericești erau verificate de mitropolit. Aprobarea prin sintagma: „Cu blagoslovenia...”, era element obligatoriu în structura filei de titlu. Binecuvântarea mitropolitului Ungrovlahiei (Țării Românești) reprezenta pentru cititori o garanţie esențială.

Hârtia venețiană și literele transilvănene

Unii domnitori, precum Constantin Mavrocordat, au înființat ei înșiși tipografii, care rezistau însă doar un an-doi și editau doar câteva cărți, pentru că erau mai degrabă ateliere tipografice, care funcționau câtă vreme existau fonduri. Cărțile apăreau „din porunca domnului”, mai rar „cu cheltuiala domnului”. Așadar, au existat tipografii cu existență scurtă, cu excepția celei a mitropoliei. „Mitropolitul avea poruncă de la domnitor să asigure cartea de cult necesară bisericilor din țară și chiar să le ofere mai departe, ortodocșilor din Transilvania și din Imperiul Otoman”, spune muzeografa Daniela Lupu. Tirajele variau în medie între 400 și 800 de exemplare: „Avem o sursă documentară importantă, notele de cheltuieli ale Mitropoli­tului Neofit Cretanul, care între anii 1739 și 1750 a însemnat în detaliu ce cheltuieli s-au făcut cu tipărirea unui titlu sau altul și în câte exemplare s-a imprimat”.

În ceea ce privește utilarea tipografiilor, presele de lemn și garniturile lor metalice erau cumpărate din Transilvania, garniturile de literă chirilică tot din Transilvania sau de la Viena, iar cele grecești de la Veneția, Viena sau „din părţile frânceşti”. La imprimarea unei cărți se foloseau presa de tipar (teascul) și literele, care se puteau cumpăra gata confecționate sau sub formă de matrițe. Înainte de a începe tipărirea unei noi cărți, meșterul tipograf topea litera uzată și apoi „turna slovă” în formele de litere (matrițe), deci pentru fiecare titlu se înnoia setul de litere!

Hârtia era cea mai scumpă componentă a unei cărți. Sursa principală era Veneția. În schimb, cerneala și-o făceau tipografii din ulei de in amestecat cu două feluri de coloranţi: pentru negru se folosea negru-de-fum, iar pentru roşu sulfură de mercur, numită cinabru. Negrul se folosea pentru text, iar roșul (chinovar) pentru titluri, subtitluri, titluri de capitole, letrine. În Țara Românească au funcționat pentru scurtă vreme câteva fabrici de hârtie, printre care și cea înființată de Alexandru Moruzi. S-au găsit ulterior file cu filigranul acestei hârtii având inițialele sale și stema Țării Românești, dar s-a produs puțină hârtie în acea fabrică.

Nicolae Mavrogheni, sprijinitorul culturii

Cât privește legatul cărților, „există informații că tipografia mitropoliei avea la începutul se­colului 19 un legător, Tudor, dar de obicei aceste cărți se vindeau sub formă de fascicule și cumpărătorii le duceau ei înșiși la legător, care le îmbrăca în coperte de lemn învelit în piele sau în carton. În 1777, Episcopul Chesarie l-a trimis pe Ioan, legătorul Episcopiei Râmnicului, cu un car de cărți proaspăt tipărite în Moldova, la Episcopia Romanului. Acolo a stat din primă­vară până în toamnă, legând și vânzând cărţi”.

Spre sfârșitul perioadei au apărut tipografiile laice și, odată cu ele, copertele de tipografie sau de editură. Sub influența iluminismului, s-au înmulțit cărțile cu tematică laică, fără a depăși însă 8% din totalul producţiei. Cărțile de be­le­tristică, literatură dramatică, istorie, geografie erau în mare parte traduse din franceză în neogreacă. Mult căutate erau calendarele sau cărțile care prevesteau vremea și viitorul, numite gromovnice. Majoritatea au apărut la cele două tipografii particulare din București: tipografia grecească a fraților Lazaru (originari din Ioa­ni­na) și tipografia privilegiată a medicului Constan­tin Caracaș și a asociaților săi, boierii Răducanu Clinceanu și Dumitrache Topliceanu. De notat că, în 1789, frații Nicolae și Ioan Lazaru au publicat o antologie de texte scrise în onoarea domnitorului Nicolae Mavrogheni, mai exact a victoriilor sale din timpul Războiului ruso-austro-turc aflat în plină desfășurare (1787-1792). Împrejurarea merită amintită, deoarece Mavro­gheni a rămas cumva cu o imagine de personaj excentric, dar a fost un combatant viteaz pe câmpul de luptă și în același timp un sprijinitor al învățăturii, al Bisericii și al culturii.

Îngemănarea dintre carte și pictură

Cea mai veche carte prezentată în expoziție este Liturghierul tipărit în 1729 de preotul Stoica Iacovici, unul dintre cei mai prolifici tipografi ai epocii, care a lucrat împreună cu fiii și cu fratele său, logofătul Radu Iacovici. Spre sfârșitul secolului 18, tiparul a intrat și în teri­toriul rezervat altădată actelor de cancelarie, devenind un mijloc mai rapid şi mai eficient de comunicare. S-au imprimat astfel o serie de tipărituri oficiale și acte administrative redactate din dispoziția domnilor Ţării Româneşti, sub formă de volum sau ca foi volante.

Spațiul expozițional este fericit completat cu trei fragmente de picturi murale. Două dintre ele sunt printre cele salvate atunci când Mănăstirea Văcărești a căzut sub buldozerele comuniste. Una reprezintă „Intrarea în Ierusa­lim”, cealaltă „Întâmpinarea Domnului”. Al treilea este un fragment din tabloul votiv al bise­ricii din Popești-Leordeni, ctitorită de marele vornic Mihail Manu. E interesant de observat că, în vreme ce toți bărbații din pictură poartă straie orientale, soția marelui vornic, Smaranda, are veșminte de influență apuseană!

Citeşte mai multe despre:   expozitie