Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Cărţi vechi de 300 de ani

Cărţi vechi de 300 de ani

Un articol de: Arhim. Policarp Chiţulescu - 15 Dec, 2010

Dorul după Dumnezeu i-a făcut pe români să-şi întemeieze biserici şi mănăstiri, în care au cultivat relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. În aceste spaţii sacre s-au întemeiat, pentru prima dată, şcoli, biblioteci, tiparniţe, dar şi ateliere de artă. Tiparul a avut rolul de a apăra şi consolida Ortodoxia, de a sădi Cuvântul lui Dumnezeu în inimi, dar a constituit şi un puternic factor de unificare spirituală şi naţională a românilor, din toate provinciile.

Domnitori evlavioşi şi erudiţi, precum Sfântul Neagoe Basarab, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Sfântul Constantin Brâncoveanu ş.a., cu o largă viziune politică şi culturală, profund trăitori ai Ortodoxiei, au sprijinit, alături de ierarhii şi clericii ţării, dezvoltarea spirituală şi culturală a românilor. Ei au ridicat sute de lăcaşuri de cult, au înfiinţat şi susţinut financiar tiparniţele, din care au văzut lumina numeroase lucrări. Acestea au fost, în cea mai mare parte, cărţi de slujbă (liturghiere, evanghelii, molitfelnice, ceasloave, mineie), dar şi tratate de istorie sau de apologetică ortodoxă, scrise în limbile română, slavonă şi greacă.

Bogăţia tezaurului din Biblioteca Sfântului Antim

Anul 2010 marchează 300 de ani de la imprimarea câtorva lucrări semnificative, rod al ostenelii harnicului Antim Ivireanul, care, în 1710, coordona activitatea tipografică la Târgovişte. Astfel, au fost imprimate: "Psaltirea" (din care nu se păstrează nici un exemplar în ţară), "Învăţătură bisericească" (un fel de îndrumar duhovnicesc pentru preoţi), scrisă chiar de Sfântul Antim, care dorea să vină în sprijinul preoţilor, "spre buna chivernisire a sufletelor oilor celor cuvântătoare".

O altă lucrare este "Slujba Sfintei Ecaterina şi Proschinitarul Sfântului Munte Sinai", tipărită în limba greacă, "în timpul domnitorului Io. Constantin Basarab Voevod, Eghemonul a toată Ungrovlahia, de către Preasfinţitul şi prea învăţatul Mitropolit Antim în Mitropolia din Târgovişte, prin îngrijirea şi corectarea preacuviosului între ieromonahi Mitrofan Gregoras din Dodona, (…) spre ajutor părinţilor din muntele Sinai cel prea înalt". Amintim, de asemenea, şi "Panoplia dogmatică" "a împăratului Alexie Comnen cuprinzând în scurt scrierile fericiţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi puse în ordine şi armonie cugetată de Eftimie Monahul Zigaden, afierosită pe timpul D. Domn Ioan Constantin Basarab Voevod Brâncoveanu ş…ţ, D. D. Ştefan Vv. Brâncoveanu, de Preasfinţitul Mitropolit al Dristei. D. D. Atanasie, cu a cărui cheltuială s-a tipărit acum întâi, de Dumnezeu alesul Mitropolit al Ungrovlahiei, Antim din Iviria. Corector: Mitrofan Gregoras". Textul este în limba greacă, tipărit pe două coloane. Foile de început cuprind: o scrisoare a episcopului Atanasie al Silistrei către Ştefan Brâncoveanu, versuri închinate celor doi Brâncoveni amintiţi, multe epigrame şi un prolog al cărţii, aparţinând lui Alexie Comnenul, apoi lucrarea "Sfântul Eftimie Zigabenul". Textul a fost preluat de J.P. Migne în "Patrologia Graeca", volumul 130.

Bogăţia tezaurului de tipărituri păstrate de către Biblioteca Sfântului Sinod invită la o redescoperire a contribuţiei Bisericii Ortodoxe Române, de-a lungul istoriei, la consolidarea unităţii de neam şi de limbă a românilor, la dezvoltarea limbii şi a literaturii române, dar şi la cultivarea comuniunii dintre români şi alte popoare. Credem necesară şi o redescoperire a literaturii române vechi, astăzi, din nefericire, aproape trecută cu vederea de programele şcolare. Subliniem că se neglijează uneori faptul că Biserica Ortodoxă Română a hrănit neamul românesc cu "sevă dătătoare de viaţă", de identitate, îndeosebi în perioadele foarte critice, lucru demonstrat prin mecenatul Bisericii. De aceea, într-o lume secularizată şi dezorientată cum este cea de azi, Biserica creează şi oferă în continuare valori prin care Hristos cel Viu Se vădeşte prezent, lucrător şi dătător de sens existenţei.

Tiparul în Ţara Românească

Iniţiativa tipografică din Ţara Românească îi aparţine voievodului Radu cel Mare (1494-1508), care l-a adus în ţară pe ieromonahul muntenegrean Macarie. Acesta a tipărit: "Liturghierul" (1508), "Octoihul" (1510) şi "Tetraevangheliarul" (1512). Aceste tipărituri ilustrează prin ornamentica lor o continuare a frumoasei tradiţii româneşti, de împodobire a manuscriselor.

Fenomenul tipografic din Ţara Românească a luat amploare prin asumarea lui, în mod conştient şi programatic, de către mitropoliţi ca: Teofil (1637-1648), Ştefan (1648-1653), Varlaam (1672-1679), Teodosie (1668-1672, 1679-1708), Sfântul Antim Ivireanul (1708-1716), Sfântul Grigorie Dascălul (1823-1834). De asemenea, trebuie amintiţi şi episcopii Mitrofan, Chesarie, Climent ş.a. din eparhiile Râmnicului şi Buzăului, care au tipărit ei înşişi cărţi, înnoind vechile tiparniţe sau cumpărând altele noi.

Dacă "Evanghelia învăţătoare" (Dealu, 1644) dorea să explice românilor Evanghelia pe limba lor şi să-i îndrepte spre Împărăţia cea veşnică, "Îndreptarea Legii" (Târgovişte, 1652) îşi propunea să cultive în societatea românească atât credinţa, cât şi responsabilitatea civică.

În galeria realizărilor tipografice de anvergură se adaugă "Biblia de la Bucureşti" (1688), graţioasele "Mineie de la Buzău" (1698), "Evangheliile" tipărite de Sfântul Antim Ivireanul la Snagov, dar şi "Mineiele" (1776-1780) episcopului Chesarie al Râmnicului, ale căror prefeţe sunt adevărate tratate de cultură şi civilizaţie românească.

Secolul al XVIII-lea este marcat de prezenţa, în Ţara Românească, a mai multor tiparniţe instalate la Bucureşti, Târgovişte, Râmnic şi Buzău. Pe lângă domni şi ierarhi, unii boieri, mai ales membrii faimoasei familii Cantacuzino, au finanţat apariţia unor lucrări "spre cea de obşte a Bisericilor lui Hristos trebuinţă şi al preavoslavnicilor folos". Remarcăm aici şi eforturile tipografice şi financiare făcute de unii greci, ierarhi şi mireni, pentru confraţii lor ortodocşi.

Contribuţii ale imaginii culturii româneşti în lume

Românii i-au ajutat şi pe creştinii aflaţi sub dominaţie otomană, care nu aveau dreptul să se manifeste liber. Astfel, la noi, s-au imprimat numeroase cărţi în limba slavonă, pentru ortodocşii din Bulgaria, Serbia, Croaţia, Muntele Athos, Ucraina şi Rusia, în limba greacă, pentru grecii din turcocraţie - Constantinopol, Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Muntele Sinai şi Athos -, fără a uita de cărţile în limba arabă, georgiană şi albaneză.

Aşa cum bine arăta regretatul academician Virgil Cândea, rămâne deschisă problema tiparului românesc ca factor de cultură naţională şi europeană, rolul avut în relaţiile noastre cu alte medii intelectuale, funcţiile lui ca instrument de comunicare cu acestea, precum şi contribuţia pe care a avut-o la compunerea unei imagini a culturii româneşti în lume.