Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Catedrala în lumea occidentală

Catedrala în lumea occidentală

Un articol de: Diac. Ioan-Aurelian Marinescu - 26 Mai, 2019

Catedrala, biserica-mamă a unei eparhii, era în trecut locul prin excelență al episcopului, locașul în sânul căruia cel mai adesea ierarhul înconjurat de clerici și împreună cu întreg poporul lui Dumnezeu se adună pentru a mulțumi Celui de Sus pentru toate prin săvârșirea Sfintei Euharistii. Reflecții de valoare legate de locul istoric, cultural, social și eclezial al catedralelor în sânul societății secularizate a Franței de astăzi găsim într-una dintre cărțile apărute relativ recent în spațiul francofon, în lucrarea „Le monde des cathédrales“ (Lumea catedralelor), semnată de Monseniorul Joseph Doré, Arhiepiscop romano-catolic emerit al diocezei de Strasbourg, Franța, care reușește să repună în atenția publicului cititor o temă aparent fără răsunet în viața urbelor franceze de astăzi.

În Franța din vremea publicării cărții (2014, la editura pariziană „Mame”), nu mai puțin de 25% dintre tineri, ne spune autorul, se declarau „în afara oricărei religii”, chiar dacă mai mult de 60% din patrimoniul artistic al țării se dovedește clar a fi creștin. Parte importantă a acestui patrimoniu sunt chiar catedralele, paradoxal din ce în ce mai vizitate în ultima vreme. Ele sunt „interfața” dintre crești­nismul care continuă să mărturisească și astăzi credința în Hristos și conștiința tot mai secularizată a societății zilelor noastre, care nu de multe ori se dovedește extrem de superficială în materie de catehism. În acest context, catedralele au drept misiune, susține autorul, să informeze contemporaneitatea însetată de valori și totodată atât de puțin informată despre cele sfinte. Doar redevenind cu adevărat creștini, europenii vor înțelege deplin bogăția patrimoniului de secole care le stă la îndemână, iar în acest scop autorul lansează două linii de reflecție creștină pe această temă: „Ceea ce a fost produs și cu ajutorul credinței nu poate fi înțeles deplin fără aceasta din urmă” și „Ceea ce este fructul credinței poate totdeauna oferi o cale către ea”, altfel spus, catedralele, aceste fructe ale credinței gene­rațiilor trecute, nu pot fi înțelese deplin decât crezând în Dumnezeu, ele îndemnându-i tainic totodată pe cei de astăzi spre credință, arătându-le prin simpla lor prezență înăl­țimea gândirii creștine și frumusețea artei izvorâtă din profunzimea vie­țuirii celor deja demult răposați din neamul lor.

Comori ale patrimoniului universal

Catedralele sunt parte din patrimoniul cultural și artistic al unui neam, dacă nu chiar al lumii întregi. Pășindu-le pragul, trăim în primul rând o experiență estetică, experiența frumosului, ne spune autorul cărții, căci creș­tinismul a știut de-a lungul veacurilor să adune în sânul său pentru construirea lor cel mai frumos buchet de arte, de la ingeniozitatea arhi­tecților și îndemânarea artizanilor la măiestria artiștilor plastici, de la sculptură și pictură la orfevrărie și tehnica mozaicurilor și a vitraliilor, și sfârșind cu diversitatea muzicii bisericești.

Rămânând pentru câteva clipe între zidurile ei ne dăm mai bine seama de sensul profund al construirii ei, de chemarea la mântuire pe care o face Creș­tinismul prin ea valurilor de generații trecute, prezente și poate viitoare. Pe lângă numeroasele palate și castele fortificate sau nu, catedralele pot fi cu certitudine considerate cons­trucții emblematice pentru Occidentul european, precizează autorul, doar Franța numărând nu mai puțin de 188 de catedrale, începând cu secolul al XIX-lea doar 90 dintre ele mai având un episcop. Ele devin embleme spirituale ale orașelor și chiar ale regiunilor în care se află. Ele domină prin măreție și grandoare orice spațiu urban în care se află, situându-se cel mai adesea în centrul lor, foarte multe dintre orașele lumii desacralizate de astăzi luând viață și dezvoltându-se de-a lungul timpului chiar în jurul acestei Case a lui Dumnezeu. Ele atestă istoric, afirmă autorul, vechimea acestor așe­zări omenești, trimițându-ne adesea chiar la originile lor prin indicii arheologice despre organizarea teritorială și politică a societății din epocile în care ele au fost ridicate. Prin dăinuirea lor, ele au fost martori și chiar gazde a multor mari evenimente istorice de natură religioasă, și nu numai, din viața locală, regională și chiar națională a unui neam.

Un loc al întâlnirii

Catedralele sunt, spune autorul, uimitoare spații ale întâlnirii omenești, fiind însușite de localnici indiferent de gradul lor de religiozitate, fiecare alsacian spre exemplu simțindu-se într-un fel proprietarul uneia dintre pietrele care alcătuiesc somptuosul edificiu al Catedralei „Notre Dame” din Strasbourg.

Spre deosebire de muzee și castele, catedralele din Franța sunt accesibile spre închinare tuturor, în mod gratuit. De altfel, în ciuda secularizării accentuate din societatea Franței de astăzi, catedralele acestei țări, precizează Monseniorul Joseph Doré, sunt foarte frecventate atât de localnici, cât și de mulțimile de turiști care vin an de an pe teritoriul francez. Catedrala „Notre Dame” din Strasbourg adună în fiecare an peste trei milioane de vizitatori, fiind a doua din Franța după „Notre Dame” din Paris, vizitată de nu mai puțin de 13 milioane de turiști pe an.

Un loc al pastorației prin excelență

„Viața” unei catedrale din Franța nu se limitează însă doar la numărul străinilor care îi trec grăbiți pragul, în timpul anului ea reușind să reunească mai mult de o mie de credincioși, spune autorul, cu prilejul marilor sărbători: Crăciunul, Sfintele Paști, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh, Adormirea Maicii Domnului sau la 1 noiembrie, de sărbătoarea tuturor sfinților.

Alte momente-cheie pentru pastorație, parte din strategia de comunicare a catedralei atât cu credincioșii ei practicanți, cât și cu cei care vizitează catedrala doar ocazional, sunt, spune autorul, celebrările liturgice și predicile rostite maselor prezente în interiorul zidurilor ei în alte momente ale anului, precum perioada Crăciunului, în care la Strasbourg se organizează chiar în fața catedralei tradiționalul „Marché de Noël” (Târgul de Crăciun), Joia Sfintelor Pătimiri, slujba din noaptea Sfintelor Paști.

Pe lângă serioasa instruire a ghizilor și a celorlalți membri ai personalului de la punctele de contact cu publicul, și profesionalizarea mijloacelor de comunicare scrisă prin broșuri de bună calitate grafică și informa­țională și prin proiecții video de prezentare a diferitelor părți ale edificiului catedralei, ierarhul romano-catolic menționează atât seriile de conferințe despre cre­dință, nădejde și dragoste ținute de el personal în catedrală și în alte biserici importante din jurisdicția sa (Mulhouse și ­Colmar), cât și altele oferite publicului de diferite personalități ecleziastice și laice, care au vorbit publicului în momente-cheie ale anului liturgic.

Fastul slujbelor și măiestria propovăduirii îi îndeamnă însă pe cei prezenți spre contemplarea frumuseții Cerului, catedralele fiind, prin simpla lor pre­zență în sânul societăților de astăzi, locuri care „fac frumusețea să existe”, înlesnindu-i aici un univers al ei. Ele sunt simboluri civilizaționale majore, martori istorici ai preocupării spirituale a numeroaselor generații trecute. Ele însă nu ne limitează ochii fizici și nici pe cei ai minții spre a rămâne doar la simpla estetică lumească, nu ne îngrădesc doar în domeniul frumosului acestei lumi, ci ne îndeamnă tainic prin frumos spre bine, trecându-ne tăcut de la estetic la etic, spre înfrumusețarea faptelor noastre de zi cu zi.