Datini străbune de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este începutul perioadei cu cele mai frumoase obiceiuri populare din tot ciclul anului calendaristic. În general, repertoriul folcloric al Crăciunului este asemănător pe tot cuprinsul ţării. Ar fi de semnalat, totuşi, unele obiceiuri specifice anumitor zone şi regiuni, cu elemente particulare interesante, care dau un colorit variat datinii.

În principal, obiceiurile gravitează în jurul colindatului, obicei străvechi, care la noi coboară până în vremea daco-romană, de unde, trecând prin veacuri, s-a îmbogăţit tematic şi artistic şi a ajuns ca astăzi să fie un fenomen de suflet românesc, de măiestrie artistică şi de credinţă.

Cu "Steaua", cu "Vicleimul" sau "Irozii", cu "Moş Crăciun" sau numai constituiţi în cete, pe vârste, colindătorii vestesc ca Magii din Evanghelie ori ca păstorii Betleemului: "Astăzi s-a născut Hristos". Ca şi în vechime, Crăciunul este aşteptat cu nerăbdare şi bucurie de toată lumea. Aproape că nu există sat la noi unde să nu se colinde. În Moldova şi Bucovina se cântă numai textele de colindă, în timp ce în Transilvania se cântă şi alte poezii populare. Chiar şi "Mioriţa" se colindă. Nicolae Boboc, în cartea sa "Motivul premioritic în lumea colindelor" (1985), demonstrează faptul că imaginile baladei sunt frecvent întâlnite în colindele maramureşene.

Obiceiul colindatului

Create ca expresie a credinţei primite prin predică încă din epoca apostolică, când în ţinuturile dunărene s-a răspândit creştinismul propovăduit după tradiţie de Sfântul Apostol Andrei, şi de la el prin misionarii greci şi daco-romani, colindele sunt tocmai prelucrarea în spirit popular a învăţăturii creştine evanghelice, receptarea liberă a ideilor şi reproducerea lor într-o imagistică nouă, îmbogăţită de credinţele poporului. Ele vorbesc despre Mântuitorul Iisus Hristos ca om, ca Dumnezeu, ca Fiu al Tatălui ceresc, Mântuitor, Răscumpărător ş.a., chipul său fiind înfăţişat în imagini multiple şi variate.

Deşi au un pronunţat caracter hristocentric, colindele au primit şi teme noi, legate de aspecte ale vieţii sociale şi spirituale româneşti. În acest fel, unele colinde au un caracter liric, altele au, prin contaminare, un pronunţat accent de baladă.

O seamă de colinde sunt inspirate din teme laice. Aşa se face că avem colinda "de cerb", "de fecior", "de fată", "Ziurel de ziuă" sau "colindul curţilor", cum este "La poartă la Ştefan Vodă". De asemenea, în unele zone, colindătorii poartă măşti sau recuzită asemănătoare cu obiceiurile de Anul Nou, ceea ce ne duce cu gândul la Calendele romane, care au supravieţuit la noi, nu în colindă, ci în obiceiurile şi alaiurile urătorilor.

Obiceiul colindatului este mai puternic în Transilvania şi Moldova. Aici, se reunesc cete de diferite vârste, care umblă, după datină, în seara Ajunului, chiar toată noaptea, şi cântă pe la casele sătenilor, vestindu-L pe Hristos, asemenea primilor creştini.

"Umblatul cu "Steaua""

Dorinţa creştinilor de a reproduce scene de la Naşterea Mântuitorului, ca venirea Magilor după steaua călăuzitoare, a dat naştere la "Umblatul cu "Steaua"". Textele de stea relatează despre drumul Magilor până la Betleem şi închinarea lor cu daruri: aur, smirnă şi tămâie (aurul simbolizează demnitatea împărătească, smirna - suferinţă, tămâia - jertfă). Steaua, confecţionată asemenea astrului divin (uneori este foarte mare, ca în zona Neamţului), cu icoană pusă în mijloc, este purtată în faţă de cetaşi. Toţi colindă într-un glas în faţa gazdelor, iar în final le urează sănătate şi prosperitate. În general, "Steaua" se detaşează, în tradiţie, de colinda propriu-zisă. Textele specifice sunt cunoscute cu numele de "cântece de stea" şi sunt tipic religioase.

În Bucovina, de Crăciun, colindă mai mult fetele mici, flăcăii şi femeile măritate, iar fetele mari aşteaptă acasă colinda flăcăilor. După ce cântă la fereastră, aceştia intră în casă, unde sunt cinstiţi de gazdă. Mircea Eliade consideră că ospăţul colindei este partea cea mai veche a datinii, părere care trebuie primită cu oarecare rezervă, pentru că, dacă ea exprimă un adevăr în ce priveşte vechimea colindei, e mai puţin probabil ca ospăţul să fi precedat alte părţi ale datinii, precum cântarea în comun şi ritualul.

"Irozii", "Moş Crăciun", "Neaţa"

Pe lângă colindatul propriu-zis, se joacă şi piese inspirate de evenimentul Naşterii Domnului. De un pitoresc aparte este piesa "Irozii" sau "Vicleimul" - reproduce întâlnirea Magilor cu regele Irod şi conflictul pe tema aflării Noului Împărat, vestit de steaua care li s-a arătat la răsărit. Transpusă din misterele medievale în mediul popular, piesa a circulat până în vremea noastră şi păstrează, frecvent, caracterul de dramă liturgică.

La fel de întâlnită este piesa "Moş Crăciun", care însoţeşte în multe părţi colinda şi reproduce legendara întâlnire a Maicii Domnului cu bătrânul Crăciun (personaj apărut în antichitatea creştină, după un motiv apocrif elen şi transmis prin influenţa tradiţiei slave la noi, unde a dobândit o mare popularitate).

În Gârbovi, Ilfov, cu o seară înainte de Ajun, se umblă cu "Neaţa", iar în ziua de Ajun, cu colinda "Bună dimineaţa". Tot aici se întâlnesc colinde speciale pentru băieţi şi colinde pentru fete.

Cântece de cultură creştină

De amintit că există şi alte teme, străine obiceiului creştin, fapt care i-a determinat pe unii cercetători să considere obiceiul ca fiind la origine laic, chiar păgân, prilej cu care au făcut o separaţie netă între colinda laică şi cea religioasă. Tentaţia unei asemenea aprecieri vine din faptul că repertoriul colindelor cuprinde, pe lângă elementele creştine, legate de Naşterea Domnului mai ales, şi o mulţime de motive laice, chiar mitologice.

Indiferent de tipologia întâlnită, colindele rămân cântece de cultură creştină. Chiar numele colindei vine din latinescul "acolo,-ere" şi înseamnă "a cinsti", în sens religios. Răspândite pe un spaţiu mare la noi, dar şi în alte părţi ale lumii, ele sunt cântate cu acel melos liturgic specific şi dau expresia unui sentiment de trăire a misterului Naşterii în cadrul spiritual al tradiţiei populare.

În ceea ce priveşte datinile teatrale întâlnite, acestea cultivă aspecte ale aceluiaşi mister, dar în forme proprii, cu elemente dramatice, menite să reproducă secvenţe din atmosfera nativităţii, într-o viziune care - fie că vine din surse canonice, fie apropiate de acestea, dar consacrate de multă vreme în repertoriul popular - este ilustrativă pentru sărbătoarea pe care o celebrăm.