Despre renaştere şi continuitate la români

Prof. dr. Nicolae M. Constantinescu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă şi membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, a susţinut recent, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), conferinţa cu tema  „Genomul poporului român în viziunea lui George Emil Palade“. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui medic şi om de ştiinţă american de origine română, laureat în 1974 al Premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, născut la Iaşi, în ziua de 19 noiembrie 1912.

În cadrul odihnitor al librăriei Cărtureşti a MNŢR, prof. dr. Nicolae M. Constantinescu şi-a început pledoaria cu relatarea unui episod, din vasta sa experienţă de chirurg, care a captat imediat publicul divers, select, viu interesat de subiectul conferinţei: „În 1990, am operat o femeie de cancer de col uterin din judeţul Dâmboviţa, care a venit la mine, după şase luni, plină de vânătăi pe faţă, pe torace, pe abdomen. «Ce ai păţit, femeie?», am întrebat-o. «Domnule profesor, uitaţi, la noi în sat s-a dat pământul. Şi, deşi pământul nu era liber, l-a dat primarul unui cumnat de-al lui. Şi eu am zis că nu se poate treaba asta. Mie mi-a dat undeva în zăvoi (n.r., pământ sărac din punct de vedere arabil).  Eu mă culc pe pământul meu, să treceţi voi cu tractorul peste mine, dacă îndrăzniţi, le-am zis. Şi l-a trimis pe şeful de post, care m-a luat la şuturi cu vârful bocancului. De aici şi vănâtăile pe care le vedeţi. Domnule doctor, pe mine, în ţara asta, cine mă apără?»“

În continuare, conferenţiarul a ţinut să precizeze dintru început că discursul său „este al unui om care încearcă să-i apere pe ţărani. Cu forţele mele, cu cât pot eu. Cu mijloacele mele. Pledoaria aceasta este legată de cea mai strălucită minte pe care a avut-o România, de George Emil Palade. Puţini oameni m-au impresionat în viaţa mea precum m-a impresionat Palade. Ceea ce vorbea era sculptură, iar cuvântul său avea tărie de diamant“.

„Domnule doctor, pe mine, în ţara asta, cine mă apără?“

Conform definiţiei, genomica unui organism reprezintă totalitatea informaţiilor sale ereditare şi codul său ADN. Referitor la sintagma genomul poporului român, George Emil Palade folosea o metaforă pentru a enunţa ceva ce ne este caracteristic îndeosebi nouă românilor -  a explicat prof. dr. Constantinescu - şi care a stat la baza stabilităţii noastre teritoriale, în ciuda tuturor vicisitudinilor la care am fost supuşi de-a lungul timpului. Iar în centrul discuţiei, profesorul Palade l-a aşezat cu hotărâre pe ţăran.

Revenind la tema conferinţei, profesorul Constantinescu a ales ca laitmotiv întrebarea ţărăncii din Dâmboviţa: „«Domnule doctor, pe mine, în ţara asta, cine mă apără?» Şi întrebarea ei o transmit întregii ţări: «Cine îl apără pe ţăranul român în România?»“

„Nu e târziu să ne punem această întrebare?“, a venit întrebarea din public. Medicul a răspuns: „Niciodată nu e târziu. Că este din ce în ce mai greu, asta e altă treabă. Dar lucrurile trebuie făcute. Sunt optimist. Însuşi premiantul Nobel al nostru m-a liniştit, când am avut onoarea să-l întâlnesc, în anul 1999, la Universitatea La Jola din San Diego, din sudul Californiei.  Îi solicitasem profesorului Palade să mă primească, pe vremea când reprezentam interesele diplomatice ale României pe Coasta de Vest a Statelor Unite“. Laureatul Nobel i-a vorbit atunci profesorului doctor Nicolae M. Constantinescu: „Domnule doctor, lucrurile se vor îmbunătăţi la români. Şi-ţi spun aceasta fiindcă aşa cum fiecare om are genomul lui, la fel se poate vorbi despre o genomică a unei naţii, care la români este reprezentată de capacitatea formidabilă de a renaşte din cenuşă. Şi lucrul acesta nu l-am observat doar o dată, nu l-am observat doar într-un singur loc, ci el a reverberat pe tot teritoriul ţării noastre, ori de câte ori românul distrus material sau sufleteşte a avut forţa de a o lua de la început, de a reporni aproape de la zero, de a reclădi, de a reconstrui mediul în care trăia şi de a se reface şi pe el.“

Ţăranul ca prototip

Renaşterea anticipată de Palade trebuie să se producă nu numai în stilul nostru de viaţă, în nivelul de bunăstare, ci şi în moralitatea pe care o demonstrăm. De asemenea, membrul de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă a adăugat: „Lucian Blaga preciza în urmă cu peste 7 decenii că pentru ţăranul român pământul nu este un obiect de exploatare, ci o fiinţă vie, faţă de care nutreşte un sentiment de veneraţie. Şi aceasta fiindcă destinul pământului, care ne-a crescut, comandă şi destinul dezvoltării neamului nostru. Iată de ce ţăranul a fost prototipul la care s-a referit George Emil Palade când a vorbit de un destin încriptat în neamul românesc, care-i permite renaşterea când e aproape căzut la pământ şi apoi continuitatea pe aceste meleaguri“.

Conferenţiarul şi-a exprimat dezaprobarea cu privire la opinia unora care „susţin că satul prezentat de Blaga şi de ţăranul lăudat de Rebreanu nu mai există astăzi, că peste tot ţăranul s-a degradat, că satul s-a depopulat, că tot ceea ce am declarat eu până acum aparţine în totalitate unui trecut, care nu se va mai reîntoarce. Fals, absolut fals“.

Viaţa la sat sau despre „conştiinţa unui destin emanat din veşnicie“

Conform viziunii lui George Emil Palade, la români procesul refacerii în continuitate este un dat genetic. „Iar tiparele de continuitate au fost cu atât mai efective, cu cât s-au impus mai inconştient şi mai neîntrerupt“, a detaliat prof. dr. Nicolae M. Constantinescu, cu specificaţia că  „markerul cel mai elocvent al acestui proces a fost şi este copilul de ţăran, care ar trebui să beneficieze de un interes şi de oportunităţi infinit mai mari decât cele care îi sunt oferite astăzi. Şi fac această afirmaţie, întrucât la sat copilul are sensibilităţi metafizice după cum spunea Blaga, are ochii atârnaţi de cer, într-un spaţiu populat cu locuri mitologice, cu o lume care se sfârşeşte pentru el la orizont. Om mare este cel care nu şi-a pierdut inima lui de copil, spunea Meng-Tseu, iar Blaga constată la rândul său că în cimitirele unde există pomi fructiferi, copiii muşcă din poame ca să vadă ce gust au morţii! Iată de ce viaţa la sat conferă ţăranului, chiar şi în zilele noastre, conştiinţa unui destin emanat din veşnicie“.

„Un apărător al ţăranului, la a treia generaţie de ghete“

Vădit emoţionat, prof. dr. Nicolae M. Constantinescu a mărturisit: „Mă simt obligat să-l apăr pe ţăran. Simt că am această obligaţie în mine. Am întâlnit oameni cărora le-a dat o lacrimă, când m-au auzit vorbind de el. Şi am zis, dacă se întâmplă aşa, înseamnă că nu am vorbit degeaba. Apoi, am dat de un mare om, de George Emil Palade. Cum aş putea să nu spun ceea ce mi-a spus? Nu credeţi că am o obligaţie să zic ceea ce mi-a zis în cât mai multe locuri?“ Până în prezent, prof. dr. Nicolae M. Constantinescu a ţinut prelegerea la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer“ în luna aprilie 2012, apoi la Iaşi, Târgu Mureş, Arad, Piatra Neamţ, Ploieşti, dar şi în faţa studenţilor de la Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la Institutul Agronomic din Bucureşti. „Aş mai ţine-o în alte 90 de locuri, sate şi oraşe. Voi căuta să o prezint în cât mai multe locuri din ţară, fiindcă tratează o temă profund românească“, a lămurit chirurgul care se consideră „un apărător al ţăranului, deşi sunt la a treia generaţie de ghete“.