Grigore Gafencu şi cauza românească după 1945

Unul dintre cei mai mari diplomaţi din istoria României a fost Grigore Gafencu, în acelaşi timp, o figură importantă a exilului românesc post­belic. Grigore Gafencu a fost avocat, om politic, diplomat, ziarist şi scriitor şi a trăit între anii 1892 şi 1957. Născut la Bârlad ca fiu al unui inginer, a urmat studiile secundare şi Facultatea de Drept de la Geneva, iar la Universitatea Sorbona din Paris a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice. A fost aviator în Primul Război Mondial într-o escadrilă, primind distincţia Ordinul militar „Mihai Viteazul” pentru reuşita zborului său din Paris la Iaşi peste liniile germano-turco-bulgare. După Marea Unire, a intrat în viaţa publică, devenind mai întâi ziarist. A fondat publicaţia Revista vremii, iar apoi a fost director al marilor cotidiene Argus şi Timpul. A intrat în Partidul Naţional-Ţărănesc, deţinând mai multe funcţii în guvernele ţărăniste. În perioada decembrie 1938 - mai 1940 a fost numit ministru de externe. Apoi a fost ambasador la Moscova, unde a rămas până în vara lui 1941, când a plecat în exil, stabilindu-se mai întâi la Geneva, în Elveția.

În calitatea sa de bun cunoscător al politicii externe româneşti, după încheierea războiului a ţinut mai multe conferinţe la Londra, Paris, Strasbourg, Florenţa, Zürich, Geneva, dar şi în Statele Unite, unde a pledat cauza şi interesele României. În anul 1944, a publicat volumul „Preliminariile războiului din Răsărit”, iar doi ani mai târziu, îi apărea la Paris cartea „Ultimele zile ale Europei” - tradusă în mai multe limbi.

La Conferinţa Păcii din 1946 a depus împreună cu alţi membri ai exilului românesc două memorandumuri în care explica personalităţilor de prim rang ale diplomaţiei mondiale tratamentul nedrept aplicat României. Toată această activitate a sa a stârnit un val de furie în rândul noii conduceri a României. Drept urmare, a fost judecat în absenţă de aşa-zisul Tribunal al Poporului şi condamnat la ani grei de muncă silnică. Şi-a continuat în afara ţării misiunea, care a constat şi din publicarea unor articole în care vorbea despre politica dusă de sovietici. Într-o perioadă a locuit la New York, unde a iniţiat formarea de grupuri pentru a promova „Miș­carea Europeană”, adică o federalizare a statelor europene, în care să fie inclusă și România. A participat la înființarea „Comitetului Europa Liberă” și a organizat în apartamentul său din Park Avenue (New York) întrunirile numite „Tuesday Panels”. Acolo, cei mai de seamă exilaţi din ţările de sub captivitate comunistă împreună cu oameni politici americani dezbăteau teme de politică externă. Gafencu domina dezbaterile prin informa­țiile sale, prin intervenții și suges­tii. A fost membru în „Comitetul Național Român” începând cu 1949, în fruntea grupului personalităților din afara partidelor politice, părăsind acest comitet la începutul anului 1952, din cauza neînţelegerilor dintre unii membri. A fost unul din fondatorii „Ligii Românilor Liberi”. În luna mai 1948, a fost invitat la Haga, ca reprezentant al României la „Congresul Statelor Unite ale Europei” prezidat de Winston Churchill.

Din 1952 a locuit la Paris, acolo găsindu-şi sfârşitul la 30 ianuarie 1957. Publicaţiile din exil i-au dedicat ample articole omagiale. Între semnatari: Virgil Ierunca, Horia Vintilă, Mircea Eliade, Nicolae Herescu. Mircea Eliade, care fusese prieten cu el, spunea: „Dincolo de frontierele noastre, nimeni altul nu a avut renumele şi prestigiul lui Grigorie Gafencu. El era un european, pentru că a înţeles că soluţia era federalizarea Europei”.