Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură „Întotdeauna a iubi înseamnă a ierta“

„Întotdeauna a iubi înseamnă a ierta“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Data: 04 August 2014

Publicul bucureştean a avut ocazia în luna iulie să asiste la repetiţiile deschise de la „Omul cel bun din Seciuan“ de Bertolt Brecht, în regia lui Andrei Şerban. Prilej şi pentru noi să stăm de vorbă cu unul dintre actorii pe care regizorul i-a ales să facă parte din distribuţia acestei piese eveniment de pe scena Teatrului Bulandra, Adrian Ciobanu.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ în 1990, la clasa prof. Ion Cojar şi Leopoldina Bălănuţă, de la care a învăţat şi a tot învăţat. „Pentru mine, întâlnirea cu Andrei Şerban a fost o experienţă foarte puternică. În condiţiile în care proiectul lui iniţial, cu care a venit, s-a schimbat total din cauza faptului că mulţi actori n-au vrut să joace sau nu au putut, au fost neînţelegeri, şi el a schimbat conceptul din mers, a găsit alţi oameni şi a reuşit în patru săptămâni să scoată un spectacol de la A la Z curat. Un efort uriaş, dar atât timp cât vezi un munte de tenacitate, convingere, putere de adaptare, nu poţi să nu mergi cu omul acela. Pentru mine a fost o experienţă excepţională. În momentul acesta, credinţa este un reper. Este o modalitate de a mă raporta la o morală, o modalitate de a mă raporta la mine. Până într-un punct, eu am fost aşa oarecum întâmplător. Nu am avut afinităţi. Nu am hulit niciodată pe cei care sunt credincioşi, dar trăiam întâmplător. La un anumit punct am început să-mi pun problema asta şi să-mi dau seama că într-adevăr există un reper care te conduce către o morală. Morala asta ţine de tine, de cei din jurul tău, de cât poţi să dai celor din jur, de cât poţi să ierţi, de cât poţi să iubeşti pe cei care nu te iubesc şi să le dai iubirea ta, înţelegerea ta. Sunt ferm convins că, atunci când faci lucrurile acestea, ele nu sunt trecute cu vederea, ele îţi întorc înapoi ceva. Întotdeauna a iubi înseamnă a ierta. Sunt vorbele unui ieromonah care se numeşte Savatie Baştovoi, care şi scrie excepţional. Asta contează foarte mult. Nu întotdeauna reuşeşti să faci lucrul acesta, pentru că şi pe tine te macină nemulţumirile tale sau ai o zi care îţi dă peste cap toată morala, dar trebuie să faci exerciţiul acesta de a încerca să înţelegi greutăţile celui din faţa ta, frustrările lui, nepriceperile lui şi să nu le pui pe seama unor trăsături de caracter. Trebuie să înţelegi că şi omul acela are nişte greutăţi care-l determină să fie insensibil faţă de tine, să nu te preţuiască. Trebuie să găseşti un drum în a-l înţelege, a-i arăta înţelegerea ta, a-i lua lucrurile acelea ca pe nişte greutăţi ale lui, să comunici cu el într-un fel şi să-l poţi ajuta să le repare. Până la un punct am judecat oamenii. De la un punct încolo, de când am început să mă confrunt cu nişte greutăţi ale vieţii mele, ale profesiei mele, am început să-i înţeleg altfel. Mi-am pus întrebarea oare cât a îndurat până să ajungă aici? Câte ore de umilinţă şi-a luat? Cât a plecat capul? Cât s-a lăsat călcat în picioare? Cât a suferit în forul lui interior ca să poată să facă drumul pe care îl vrea? Eu acum nu pot să-l judec, pentru că nu am trecut prin greutăţile prin care a trecut el. Mai aud vorbindu-se despre un actor mare «Ei, ce a făcut ăsta?» Hei, omul acesta până să ajungă aici a urcat o Golgotă. Eu n-am urcat-o. De aceea el este cine este acum, pentru că a făcut drumul acesta. Eu mai am de parcurs mult până să ajung în punctul în care o să fiu şi eu ce este el. Dar trebuie să-ţi propui să trăieşti aşa. Uneori e greu, e foarte greu şi atunci trebuie să-ţi găseşti o modalitate de a-ţi reîncărca bateria care face să-ţi pulseze sufletul şi de a păstra lumina. Toţi avem lumină, sunt convins, dar negura greutăţilor uneori o acoperă“, a mărturisit Adrian Ciobanu. (Loreta Popa)