Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Județul Prahova în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810

Județul Prahova în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 12 Ian, 2021

O însemnată contribuție la cunoașterea vieții religioase și inclusiv a istoriei locale a zonei Prahovei o reprezintă lucrarea ,,Județul Prahova în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810“ apărută, la finalul anului 2020, sub egida Societății Culturale Ploiești Mileniul III. Volumul este prima transcriere integrală a textului întocmit de reprezentanții autorităților ecleziastice privind așezările din aria judeţului de la acea vreme, păstrat la Biblioteca Academiei Române.

 Înființată în urmă cu două decenii, în anul 2001, Societatea Culturală „Ploiești Mileniul III”, condusă de inginerul Constantin Trestioreanu, a adunat în jurul său o serie de intelectuali ai orașului Ploiești, care au contribuit, de-a lungul timpului, la editarea a aproape 100 de cărți de istorie, literatură, poezie. Societatea a fost creată în jurul ambițiosului proiect intitulat „Marea Carte a Ploieștilor“, o monografie a orașului care actualizează informa­țiile istoriei Ploieștiului, scrisă pe la 1937 de Mihail Sevastos. Astfel au apărut trei volume, cu câte 1.000 de pagini fiecare, lansate în 2011, 2016 și 2019. Atât volumul I, cât și volumul al III-lea au fost lansate la Academia Română ca o formă de recunoaștere a importanței acestora pentru comunitate. Prezent la lansarea volumului al III-lea care încununa acest efort, președintele Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop, avea să declare: „E un moment de sărbătoare. Academia Română şi-a creat un obicei şi şi-a format prin asta o tradiţie de a marca marile evenimente culturale ale ţării. Iar apariţia acestor impresionante trei volume privind istoria Ploieştilor, datorate eforturilor Societăţii Culturale #Ploieşti Mileniul III$, (...) nu toate în acest moment, dar finalizarea lucrării reprezintă un act de cultură. Un act de cultură, nu locală, cum ar putea crede unii care n-au citit volumele şi nu le-au văzut, ci un act de cultură naţio­nală…“

„Fotografii” ale lumii prahovene

Un loc aparte în cadrul proiectului menţionat l-a avut cercetarea vieții spirituale a locului. Cele trei volume intitulate „Bisericile Ploieș­tiului” (apărute în anii 2003-2008) și amplul capitol dedicat vieții religioase la Ploiești din volumul al III-lea al monografiei orașului reprezintă dovezi palpabile ale efortului de a prezenta această însemnată latură a trecutului și prezentului așezării. Noua lucrare, „Județul Prahova în Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810”, întregește munca tuturor cercetătorilor care s-au aplecat asupra istoriei Bisericii în acest areal geografic. Cel care și-a asumat transcrierea caracterelor chirilice și redactarea studiului introductiv al cărții este inginerul Pavel Enache (n. 1954), un pasionat de trecut și unul dintre puținii cunoscători ai grafiei chirilice.

După cum ne spune în prefață editorul lucrării, meritul acesteia este acela că reprezintă „prima transcriere integrală a textului, întocmit de reprezentanții autorităților ecleziastice, referitor la așezările din aria din acea vreme a județului, păstrat la Biblioteca Academiei Române”. Catagrafia Eparhiei Ungrovlahiei de la 1810 se află în prezent la Academia Română în două manuscrise sub formă de condică și având numărul 1457, iar după cum ne-a declarat domnul Constantin Trestioreanu, preșe­dintele Societății Culturale „Ploiești Mileniul III”, un rol important în finalizarea acestui proiect l-a avut și sprijinul oferit de către directorul Bibliotecii Academiei Române, domnul ing. Nicolae Noica. Mai trebuie făcută și precizarea că descifrarea acestei catagrafii începe în zorii secolului XX, când, în publicația „Biserica Ortodoxă Română”, în numerele din anii 1907, 1908 şi 1914, și apoi în alte lucrări apărute în 1936, 1939, 1974 şi 2018, au fost transcrise și prezentate publicului conținuturile pentru județele Dâmbovița, Teleorman, Muscel, Ialo­mița ori pentru București. În ceea ce privește catagrafia Prahovei, aceasta a fost publicată doar parțial, în 1939, de către diaconul Gheorghe I. Moisescu, de aceea meritul lucrării la care ne referim acum este unul însemnat, încheind practic cunoașterea acestei „fotografii” a lumii prahovene și ploieștene de la 1810.

Conținutul

Cuvântul catagrafie este astăzi un arhaism, dar în veacul al XIX-lea era utilizat pentru a desemna termenul de recensământ. Așadar, catagrafia de la 1810 este prima recenzare sistematică din epoca modernă, realizată unitar, care reprezintă populația sub raportul numeric, precum și starea bisericilor și slujitorii acestora împreună cu familiile lor. Contextul care a generat acest demers a fost acela al războiului ruso-turc din anii 1806-1812 și ocupației Principatelor de către armata rusă. Cu această ocazie a fost schimbat și Mitropolitul Țării Românești, Dositei Filitti (1734-1826) cu Ignatie Babalos, cel care va păstori aici între anii 1810 şi 1812 și care va iniția, de altfel, procesul de recenzare a bisericilor, a preoților și a numărului de familii din Eparhia Ungrovlahiei. Tehnic, catagrafia s-a făcut sub forma unor tabele dispuse pe două pagini, în care erau trecute rubrici precum: date referitoare la satul/orașul, hramul și starea bisericii, apoi informații despre fiecare preot care slujește la biserica respectivă, cât și despre familia lui, despre cine l-a hirotonit și cu blagoslovenia cui, dacă a mai slujit la altă biserică etc. Trebuie făcută precizarea că, la 1810, județul Prahova avea altă întindere și, evident, alte localități în cuprinsul său. Spre exemplu, din această catagrafie lipsesc toate localitățile din partea de centru-est a actualului județ, întrucât așezări importante precum Vălenii de Munte, Mizil sau Bucov se aflau pe teritoriul județul Saac (desființat la 1845).

În catagrafie, datele recenzate se prezentau după exemplul următor: „Ploiești, Mahalaua Biserica Domnească, metohă a Sfintei Mitropolii, Hramul Sfinții Apostoli, biserică de zid, cu toate orânduielile ei bune. Într-această mahala se află case 14, într-însele suflete parte bărbătească 27, parte femeiască 28, peste tot suflete 55, români. La această biserică se află numai un preot de mir. Preot Stoica sin Mihai, 54 de ani, de neam român, fecior de mirean, cu citire bună, fără nici o patimă, neglobit (fără amendă, procese - n.n.), preoțit de preasfințitul Vlădica Sides chir Grigorie cu blagoslovenia preasfințitului răposat Mitropolit Grigorie în leat 1783, iulie 13, pe biserica Sf. Îngeri din mahalaua Podul de pământ, București. Ștefan, fiul lui, 15 ani, învață la Ceaslov românește, Ioan, ipac (de asemenea - n.n.), 10 ani, învață la buchi, Tănase, ipac, 6 ani, Zoița preoteasa lui, 48 de ani, Rada, fiica lor, 2 ani”.

Catagrafia a recenzat 102 biserici existente la acea vreme în județul Prahova, 7.476 de case aflate în cuprinsul plaselor (unități administrative de rangul doi în care erau împărțite județele în secolul al XIX-lea) Ploiești, Plaiul Prahovei, Telega, Filipești, Câmpului, Târgșor, acestea totalizând și 29.632 de persoane, iar ca o curiozitate, autorul studiului a enumerat și faptul că, pentru bisericile de aici, cele mai des întâlnite hramuri erau acelea ale Sfântului Nicolae, Adormirii Maicii Domnului şi Sfinților Voievozi. La fel de interesantă ni se pare și observația care se desprinde din lecturarea cifrelor recensământului privind preoții: știința de carte era larg răspândită și mai ales era temeinică în rândul acestora, confirmându-le apartenența la elita socială a timpului. La Ploiești, spre exemplu, dintr-un total de 21 de preoți, numai doi erau menționați cu expresia: „cam slab la citire”, inclusiv cântăreții recenzați figurau, în majoritate, ca buni cunoscători ai citirii.

Datele mai arată un relativ echilibru procentual în privința provenienței clerului, în sensul că unii dintre preoți erau mireni, alții fii de preoți și aceasta se întâmpla într-o epocă în care era puternic întipărită tradiția ca fiul să urmeze profesia tatălui. Existența acestui echilibru sugerează și că în rândul clerului puteau să acceadă numai cei mai bine pregătiți oameni sub raportul științei de carte, dar mai ales cei înzestrați cu vocație și har pentru această grea, dar frumoasă chemare care este preoția. La fel de bine remarcăm și faptul că media de vârstă majoritară a preoțimii din județul Prahova se situa între 35 şi 40 de ani, în vreme ce extremele sunt 28 de ani, pentru cel mai tânăr preot, iar decanii de vârstă sunt trei preoți cu vârsta de 80 de ani (o vârstă matusalemică într-o epocă în care speranța medie de viață era de 40-50 de ani).

Putem conchide că această lucrare reprezintă o contribuție importantă la cunoașterea trecutului, un instrument util pentru cercetători şi nu numai.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte