Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Liviu Rebreanu și fascinația pentru teatru

Liviu Rebreanu și fascinația pentru teatru

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Cultură
Un articol de: Daniela Șontică - 25 Mai, 2022

Autorul capodoperelor „Ion”, „Răscoala”, „Pădurea spânzu­raților”, Liviu Rebreanu, a dorit inițial să se afirme în dramaturgie, teatrul fiind pentru el o pasiune constantă a întregii vieți. Încă din vremea când era elev de liceu participa cu fervoare la reprezentațiile în germană sau maghiară ale unor trupe ­care, pe scene improvizate din Năsăud sau Bistrița, jucau comedioare, melodrame și operete ajustate pentru jocul modest al actorilor.

Constantin Paiu scria în cartea „Rebreanu, om de teatru”: „Imaginația lui activă și neliniștită îl îndeamnă să aștearnă pe hârtie, îndată după încheierea unui spectacol, o înjghebare dramatică după chipul și asemănarea celei atunci vizionate. Numărul exact al acestor prime și naive incursiuni pe teritoriul dramaturgiei nu va putea fi cunoscut niciodată. «Vreun milion», va declara cu umor peste ani scriitorul. «Peste cincizeci» este o cifră frecvent mărturisită, reprezentând tot atâtea piese cu care, în perioada studiilor la Academia Ludovika sau după absolvirea acesteia, asaltase «toate teatrele din Budapesta»”.

Încercările lui Rebreanu de a se afirma în dramaturgie sunt din vremea în care scria în maghiară, limbă în care studiase, româna literară fiindu-i greu accesibilă pe atunci. În anii următori a făcut eforturi mari să învețe la un nivel subtil limba română, dar când a făcut-o, a intrat pe ușa regală în literatură. 

„Apostolii”, un succes

Nu cu piese de teatru s-a afirmat, după cum știm, ci cu proză. Romanele „Ion” și „Pădurea spân­zu­ra­ților” l-au adus în atenția lumii lite­rare după Primul Război Mondial, iar în 1923 era primit în Societatea Scriitorilor din România, apreciat de critici și iubit de publicul larg. Abia după ce s-a lansat ca prozator i-au reușit trei piese de teatru, care au și fost jucate pe scena Naționa­lului bu­cureș­tean. Mai întâi a fost „Cadrilul” (în 1919), o comedie în trei acte, care prezintă povestea de rivalitate între doi pictori, iar în 1923, „Plicul”, o dramă ce zugră­vește realitatea confuză a unei societăți în formare, plicul definind ideea de mită. Piesa „Apostolii” a scris-o în 1926, iar premiera de la Teatrul Național din București a fost un succes menit să-i mângâie orgoliul rănit de nereușitele dramaturgice din tinerețe.

Cu lumea teatrului avusese legături și înainte de debutul editorial, fiind o vreme secretar literar la teatrul din Craiova, alcătuind repertorii. Deloc întâmplător, s-a căsătorit cu o actriță, Fanny Rădulescu. În București a fost și cronicar dramatic al unor reviste culturale. Grație prestigiului său scriitoricesc a fost numit director al Teatrul Național din București în perioadele 1928-1930 și 1940-1944. „Țin să se joace piesa românească într-un sezon când publicul e amator de teatru, iar piesa clasică, spectaculoasă, în vremea când publicul trebuie atras la teatru”, era deviza directorului Liviu Rebreanu.

Clădirea Teatrului Național, pe care-l condusese, s-a prăbușit sub bombe, în august 1944, iar la doar o săptămână, Liviu Rebreanu părăsea lumea aceasta, la numai 59 de ani, bolnav, retras la casa din Valea Mare din Argeș. Teatrul Național din București îi omagiază memoria prin numele său acordat unei săli de spectacol.

O perspectivă revelatoare

De-a lungul vremii, piesele sale de teatru au fost reprezentate și în programul Teatrului Național Radiofonic, au fost publicate în mai multe ediții, cea mai recentă fiind din 2020, de la editura care-i poartă numele.

Actorul Radu Beligan, și el fost director al Naționalului bucureș­tean și un scriitor de talent, scria despre fascinația față de teatru a marelui său înaintaș și despre valoarea dramaturgiei lui: „Dacă romanele sunt cea mai înaltă formă de relief a operei lui Liviu Rebreanu, teatrul constituie în viața lui o preocupare statornică și care i-a absorbit o bună parte a zilelor. Interesul pentru scenă e adeverit astăzi, în primul rând, de piesele lui: Cadrilul, Plicul, Apostolii. Ele întregesc geniul unui scriitor care a știut în oricare din paginile sale să treacă dincolo de pragul convenit al adevărurilor și să deschidă o perspectivă revelatoare asupra împrejurărilor care trec și a oamenilor care rămân. Sunt comedii în buna tradiție a literaturii noastre, sunt comedii care înfruntă timpul - cum o dovedesc succesele reluărilor recente, deși autorul lor le considera distracții ale spiritului, divertismente scrise într-o lună de recreație între două romane grele“.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Rebreanu