Mihnea Berindei, angajament pe viață pentru democratizarea României

Lansarea, la Iași, în 27 noiembrie, a volumului „Colecția Mihnea Berindei. Inventarul arhivistic”, întocmit de Cătălin Botoșineanu (supliment al revistei Archiva Moldaviae a Societății de Studii Istorice din România), a fost prilej de a reda memoriei publice o figură-cheie a exilului românesc. Înainte de 1989, istoricul Mihnea Berindei (1948-2016) a însemnat enorm pentru disidența anticomunistă, salvând mulți dintre intelectualii terorizați de regimul Ceaușescu. După 1989, prin relațiile cu presa și cu cercurile înalte de putere de la nivel internațional, a făcut mai mult decât un întreg corp diplomatic pentru democratizarea României și pentru aderarea țării la structurile europene. A fost nu doar un om de acțiune, eficient și atent, ci, așa cum îl numesc prietenii, un om fundamental bun.

S-a vorbit mult, în ultima perioadă, în spațiul public, despre personalitățile exilului românesc și despre rolul lor de liant între compatrioții din lagărul comunist și Occident. Însă despre Mihnea Berindei, istoricul care a salvat zeci de disidenți și care și-a făcut din întreaga viață o misiune dedicată României, nu s-a vorbit deloc, deși a fost, alături de soții Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, figură centrală. „Amneziile” de acest fel ne arată încă o dată cât de dezechilibrat se manifestă memoria publică, atunci când face recurs la trecutul recent.

Printre puținii specialiști de talie mondială în istoria Imperiului Otoman (osmanistică), stabilit în Franța din 1970, când a plecat cu o bursă și nu s-a mai întors, implicat activ în susținerea mișcării anticomuniste din România, Mihnea Berindei  a fost, prin felul său structural de a fi, mai puțin vizibil, dar de o eficiență și de o perseverență remarcabile. „Ce a făcut în munca lui de cercetare se regăsește și în activitatea lui civică. Un om discret și eficient, care a reușit să se impună. La Mihnea Berindei regăsim sensul nuanței, care lipsește acum în dezbaterile politice”, a declarat, la lansarea volumului, Vincent Henry, directorul Institutului Francez din Iași.

Începând din 1977, când a devenit secretar al Ligii pentru apărarea drepturilor omului din România, și-a folosit toate resursele pentru cauza țării sale. A întreținut corespondență și a creat legături solide cu instituțiile europene, cu partidele politice, cu intelectualii influenți ai epocii, mai ales cei francezi, cu cele mai importante instituții de presă internaționale, informând în permanență despre situația din România lui Ceaușescu, dar și din alte țări est-europene comuniste. Prin contactele sale în redacțiile marilor cotidiene franceze sau în cele ale posturilor BBC, Radio Europa Liberă, RFI, a făcut cunoscute activitatea represivă a statului comunist și situația unor intelectuali români care s-au opus dictaturii - Mircea Dinescu, Liviu Antonesei, Paul Goma, Doina Cornea, etc., care au devenit „cazuri internaționale” și au avut garanția că Securitatea nu va îndrăzni să atenteze la viețile lor.

A denunțat practica internării disidenților anticomuniști în spitalele de psihiatrie, s-a numărat printre fondatorii organizației internaționale Opération Villages Roumains, care a avut drept scop salvarea satelor românești intrate în vizorul sistematizării.

A revenit în țară în 24 decembrie 1989 și și-a continuat misiunea. România proaspăt ieșită din comunism era o epavă care avea nevoie de direcționare spre democratizare și însănătoșire. A pus bazele Grupului pentru Dialog Social, a înființat și editat „Revista 22”, a sprijinit instituții de cultură, s-a implicat „în consolidarea societății civile, în sprijinirea noilor partide politice, în reformarea instituțiilor publice și în descentralizarea administrativă”. A fost „unul dintre cei mai realiști analiști ai politicii dâmbovițene”, după cum îl caracterizează arhivistul Cătălin Botoșineanu.

Sînt doar cîteva dintre aspectele activității sale neîntrerupte de a însănătoși România. Dar, spun prietenii care l-au cunoscut îndeaproape, dincolo de dedicare și de valoarea muncii sale, Mihnea Berindei a fost „un om fundamental bun”, „luminos, productiv, încrezător, care a ars pentru a face bine altora”. „Am rămas cu un fel de magie a omului Mihnea Berindei. Marea lui operă nu sunt volumele, marea lui operă e chiar viața lui”, a spus, la lansarea volumului, Armand Goșu.

„La Mihnea, ceea ce ne-a plăcut mai întâi, lui Virgil [Ierunca] și mie, a fost gratuitatea angajamentului său. Acolo unde alții (cei mai numeroși) ar fi căutat o semnătură și o carieră, Mihnea le-a neglijat pe amândouă. I-a trecut pe turcii săi din secolul al XV-lea pe un plan cu totul secund și a descins în contemporaneitate cu frenezie și cu o excepțională dăruire. Repet, fără semnătură. Din umbră, nu machiavelic, ci dimpotrivă, pentru un fel de bine comun. Din principiu și dreptate”, nota Monica Lovinescu, citată de Armand Goșu într-un text publicat în 2016 în „Revista 22”.

Un important fond arhivistic

Istoricii și prietenii Dorin Dobrincu și Armand Goșu au reușit să aducă la Iași, parțial în 2013, apoi în 2017, arhiva lui Mihnea Berindei, constituind, la filiala Arhivelor Naționale, un fond care îi poartă numele. Cele 1.231 de dosare conțin arhiva privitoare la exilul românesc și spațiul est-european; istoria est-europeană și a Imperiului Otoman în secolele XV-XVII (arhiva istoricului); arhiva turcologului Mihnea Berindei, arhiva pe care acesta a primit-o de la Virgil Ierunca, precum și dubletele Colecției Ierunca-Lovinescu. Toate au fost parcurse de arhivistul Cătălin Botoșineanu, care, prin studiul introductiv publicat în volumul recent lansat, a reușit să contureze imaginea întreagă a personalității și însemnătatea activității lui Mihnea Berindei. „Această colecție este importantă prin ceea ce conține, prin felul în care a fost constituită. Mai sunt câteva arhive ale exilului românesc, dar, din câte știu eu, niciuna atât de sistematic organizată și care să acopere mai mult decât anii '80 (din 1977 până prin 2010), adică nu doar exilul, ci și ce s-a întâmplat în România după 1989. Este o arhivă relevantă, pentru că îți arată ce făceau exilații români, ce făceau disidenții din România comunistă, inclusiv cum reflectau mass-media occidentale ce se întâmpla în statul comunist. Avem, deci, informații care nu vin din surse oficiale, pentru că sursele oficiale, indiferent că e vorba de stat totalitar sau stat democratic, reflectă puterea”, a declarat, pentru Ziarul Lumina, istoricul Dorin Dobrincu.

Deschisă spre cercetare, Arhiva „Mihnea Berindei”, la fel ca și inventarul întocmit cu multă limpezime și înțelegere de Cătălin Botoșineanu, reprezintă un model despre cum poate fi recuperată memoria unor epoci foarte gri, cum a fost perioada comunistă.