Museikon, un nou muzeu dedicat icoanelor ortodoxe

În urmă cu câțiva ani, când încă nu avea un nume, proiectul Museikon țintea doar să ofere mai multă protecție icoanelor din colecțiile Muzeului Național al Unirii și Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. Astăzi se deschide publicului ca un muzeu nou, care poate nu doar să conserve, ci și să antreneze publicul în istoria icoanei, de fapt în istoria credinței și a tot ce a produs mai frumos creștinătatea ortodoxă. Din 30 noiembrie 2017, vizitatorii au acces zilnic în expoziția permanentă și în spațiile de expunere temporară, iar activitățile curente, științifice și cultural-educative, se vor putea desfășura în ritmul lor firesc.

Realizat cu o substanțială contribuție financiară din partea EEA Grants, sub patronajul Consiliului Județean Alba, care a oferit o clădire monument istoric unică în România prin valoarea inestimabilă a vestigiilor istorice ieșite la iveală în contextul restaurării, și în parteneriat cu Muzeul Universității din Bergen (Norvegia), noul muzeu, Museikon, se recomandă printr-o modalitate de etalare care încearcă să le redea obiectelor expuse rostul pentru care au fost create, reașezându-le în context. Icoana este prezentată astfel nu doar ca operă a unui artist dintr-o anumită epocă, realizată pentru o biserică anume, ci îi sunt restituite semnificațiile teologice și liturgice în așa fel încât, deși nu mai împodobește o biserică, ea nu încetează să-și exercite fascinația și menirea.

Conceptul propus de designerii Silvia și Ștefan Barutcieff, sub îndrumarea profesorului Henrik von Achen, pune la propriu icoana în lumină: în lumina propriei străluciri, atunci când a fost împodobită cu aur, în lumina sfintei învățături, prin asociere cu textele cărților de slujbă, în lumina credinței, prin rememorarea istoriei miraculoase a imaginii Maicii Domnului de la Nicula, în lumina cunoașterii, prin așezarea icoanei transilvănene pe piedestalul ce reunește drumuri pe care iconarii au călătorit deopotrivă din și spre Răsărit și Apus, aducând împreună tradiții și tehnici diverse, pe care prospețimea naivității și profunzimea trăirii creștine le-au contopit în forme plastice specifice.

Arhitectura sobră a construc­ției, ce îmbină zidăria anticului castru roman și ruinele medievale cu funcțiunea de spital militar conferită în secolul al XVIII-lea de stăpânirea austriacă, întâl­nește opulența bizantină a icoanelor din 1539 de la Urisiu de Sus, cele mai vechi icoane datate din Transilvania, precum și valoarea de unicat în spațiul românesc a celei mai vechi tipărituri în limba română păstrată, fragmentul de Tetraevanghel editat la Sibiu în 1551-1553 de Filip Moldoveanul. Fundalul asigurat de culorile heraldice ale celor trei provincii reunite în 1918 contribuie și el la sublinierea calității icoanei transilvănene de a fi o chin­tesență a artei românești, o expresie a unei conștiințe de sine care a găsit în arta religioasă forma supremă de materializare, în lipsa altor mijloace de afirmare națională. Tot la fel, linia simplă a arcadei și dinamica perspectivei inverse dau volum spațiului ocupat altădată de pereții locașurilor de rugăciune pe care icoanele expuse le-au împodobit, iar aspectul suspendat al panourilor în care sunt prezentate icoanele pe sticlă mărturi­sește împreună cu ele despre fragilitatea materialului-suport al picturii.

În acest cadru sumar conturat aici, icoanele de la Museikon așteaptă să fie din nou privite ca ferestre spre cer, ca prezențe ale cerului pe pământ, ca dovezi ale credinței statornice în vestea cea bună a Evangheliei a celor care le-au creat și pentru care au fost create.