O carte despre oameni și locuri memorabile ale culturii române

Cunoscutul scriitor ieșean Grigore Ilisei ne oferă o nouă carte, Sanctuarele memoriei, menită nu doar să devoaleze amintiri despre oameni și locuri importante ale culturii românești, ci să arate că astfel de obârșii au un glas tainic, ce aduce în contemporaneitate fapte și aspecte din viața făuritorilor de valori culturale naționale, ascunse cititorului ori turistului grăbit, descoperite însă căutătorului atent de frumuseți nepieritoare. Volumul recent scos de sub cernelurile tiparului reprezintă o faptă a iubirii, un dar oferit cu arhicunoscuta-i afabilitate de către autor tuturor acelora care cred cu tărie că ele, cărțile, sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa devine infirmă, iar gândirea şi meditaţia, suprimate.

În pleiada scriitorilor contemporani, Grigore Ilisei s-a evidențiat nu doar ca un remarcabil prozator, ci și ca publicist, realizator de radio și de televiziune, memorialist, critic de artă, semnând peste 30 de volume cu un conținut variat: romane, proză scurtă, eseuri, reportaje, interviuri, jurnale de călătorie. De asemenea, colaborarea domniei sale cu revistele „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Ateneu”, „România literară”, „Tribuna”, „Contrapunct” a generat alte sute de articole, studii, recenzii, toate completând imaginea unui prozator complex, pasionat, care stăpânește în mod plenar arta scrisului.

Evocator neîntrecut de oameni și de locuri, Grigore Ilisei, urmaș destoinic al cronicarilor de odinioară, ne prezintă într-o succintă „notă asupra ediției” istoria volumului Sanctuarele memoriei: „În 1986 am fost solicitat să colaborez la o carte consacrată locurilor unde s-au născut, au trăit și au creat marile spirite ale culturii române, revenindu-mi redactarea secțiunii privitoare la Moldova. Am optat, potrivit spațiu­lui ce îmi era afectat, să scriu despre Prigorenii lui Neculce, Ipotești, Humulești, Stupca, Liveni, Bacăul lui Bacovia, Iași și Fălticeni. Am terminat ce aveam de scris în cursul anului 1989”. Aflăm că schimbările majore din viața societății românești de la finalul acelui an nu au îngăduit finalizarea frumosului proiect, iar după mai bine de trei decenii, domnul Ilisei, regăsind manuscrisul aproape uitat, l-a îmbogățit cu câteva capitole noi, închinate obâr­șii­lor lui Alecsandri și Labiș, Mir­cești, respectiv Mălini, dar și unor locuri de referință din Moldova, unde au stat și au creat câțiva scriitori consacrați ai literaturii române. Este vorba de capitolul „Iașii prieteniilor artistice”, apoi, de cel dedicat casei-muzeu de la Schitul Vovidenia, locuit vremelnic de Mihail Sadoveanu, dar și Mănăstirii Văratec, cunoscuta chinovie nemțeană, mult apreciată și vizitată de veritabile „sinoade” ale culturii naționale.

În cele peste 250 de pagini ale volumului, apărut recent la Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Părinte Mitropolit Teofan, Grigore Ilisei așază nu doar date de evocare istorică, ci surprinde și elemente definitorii ale fizionomiei unor epoci diferite în care au trăit și au creat titani ai culturii românești, elogiați aici dimpreună cu obârșiile lor. În decursul celor 13 capitole, străbatem un veritabil itinerar istoric și artistic, avându-l pe autor drept ghid: de la el aflăm detalii, conexiuni, întâmplări memorabile din existența celor evocați, scriitorul restituind plenar un mod de simțire și gândire aparținând oamenilor și timpurilor acestui pământ. Într-un fel caracteristic al său, maestrul Grigore Ilisei reactualizează trecutul și îl imortalizează prin sensibilitatea sa creatoare, extrăgând totodată semnificativul din vastele materiale consultate, captivând și lăsându-se captivat, asemenea unui iscusit rapsod, de cele povestite. Așa aflăm despre retragerea lui Neculce la Prigoreni, nu pentru tihnă, ci pentru scrierea Letopisețului, sau despre impresionantul testament al lui Alecsandri, care, preocupat de „Betleemul” devenirii sale, și-a specificat negru pe alb „dorința ca Moșia Mirceștilor să nu se înstrăineze de familie”. Autorul relatează nu doar cu acribie științifică, ci devine părtaș și-l face părtaș pe fiecare cititor la emoția istorisirilor de demult, înnoite prin inegalabilul său condei. Ni se descoperă, astfel, „chemarea ancestrală spre muzică, care se va îngemăna cu iubirea de moșie” la romantica Stupca a lui Ciprian Porumbescu, ori Ipoteștii lui Eminescu, unde i „se alcătuise sufletul, se înfrățise cu natura, oferindu-i poetului o experiență fundamentală, cea a primei iubiri”. Nu trece cu vederea nici Humuleștii lui Creangă, ci ne prezintă, cu participare tainică, amărăciunea genialului povestitor pricinuită de tragedia despărțirii de lumea fascinantă a satului său; se pare că a rememorat-o astfel pe cea încercată de domnia sa, născut în urmă cu 78 de ani în satul Văleni, comuna Mălini, fostul județ Baia, astăzi Suceava, ca fiu al preotului Ilie Ilisei și al învățătoarei Georgeta, născută Zăhărăscu. Ca unul ce a simțit ruptura de lumea rurală, autorul precizează: „Cel mai adesea, astfel de tragice despărțiri sunt fără întoarcere. Părerea de rău se stinge treptat, dar rămâne o umbră, o nostalgie difuză, ce izbucnește câteodată în boaba de lacrimă”. Cu aceeași nostalgie, scriitorul Ilisei ne prezintă aspecte emoționante din viața lui George Enescu și „raiul” de la Liveni și Cracalia, neuitatele locuri ale copilăriei sale, unde s-a „petrecut și prima întâlnire cu muzica”. Toate aceste inefabile amintiri și trăiri îl vor urma pretutindeni, ne încredințează autorul cărții, precizând că ele s-au concretizat în compoziția Impresii din copilărie, o suită pentru vioară și pian, compusă de Enescu în chiar amurgul exis­tenței sale.

Călătoria prin cuprinsul fascinant al volumului ar putea continua, dar m-aș opri aici, ca să nu devoalez pe de-a-ntregul emoția oferită de lectura Sanctuarelor memoriei. Lăsându-vă să descoperiți bucuria reîntâlnirii cu oameni și locuri de referință pentru cultura națională din bătrâna Moldovă, oferite cu generozitate și cu măiestrit condei de scriitorul Grigore Ilisei, parafrazez cunoscutul vers arghezian: carte frumoasă, cinste cui te-a scris!