O deschidere occidentală față de moștenirea bizantină

Muzeul Rath din Geneva, primul muzeu elvețian, deschis publicului începând din anul 1804, organizează între 4 decembrie 2015 și 13 martie 2016 o expoziție intitulată „Bysance en Suisse” (Bizanț în Elveția). Țara Cantoanelor nu a făcut niciodată parte din Imperiul Bizantin, dar în multe muzee, arhive, biblioteci sau colecții personale din această țară se găsește un număr impresionant de valori culturale bizantine, în special obiecte de mare însemnătate, precum și manuscrise bizantine. Reformatorii calviniști de la Geneva, interesați de studiul limbii grecești, au publicat unele manuscrise bizantine, iar cei de la Basel au publicat manuscrise bizantine din interes umanist, astfel că mai multe opere bizantine au fost tipărite pentru prima dată pe pământ helvet.

Expoziția de la Muzeul Rath, de o calitate documentară de excepție, prezintă pentru prima dată în această țară „bogăția patrimoniului bizantin conservat pe sol helvetic” și valorizează aportul Elveției „la descoperirea acestei civilizații”. Expoziția este documentată într‑un album impresionant, în greutate de 3.600 gr, incluzând un total de 615 pagini format mare, editat de Marielle Martiniani‑Reber, doctor în istoria artei și în arheologie, organizatoarea expoziției, susținută de un mare număr de specialiști. Acest album, în care sunt reproduse, de o calitate cu adevărat excep­țională, majoritatea obiectelor expuse, nu este doar un ghid al expoziției, ci un adevărat manual de istorie și cultură bizantină. De altfel expoziția geneveză este organizată sistematic, incluzînd următoarele secții: 1. Istoria (a Imperiului Bizantin, cu ima­gini, hărți și liste de împărați); 2. Istoriografia bizantină; 3. Meseriile la Bizanț pe baza Cărții prefectului (manuscrisul „Cartea prefectului”, atribuit împăratului bizantin Leon al VI‑lea - 886‑912 -, se află în Biblioteca de la Geneva); 4. Liturghia (cu subcapitolele Liturghia bizantină și Evlavia populară, fiind expuse la această secție două manuscrise bizantine: unul cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și celălalt cu cea a Sfântului Vasile cel Mare); 5. Bizanțul și alții (relațiile bizantinilor cu arabii, normanzii, longobarzii, bulgarii, francii, merovingienii, genevezii și florentinii); 6. Diversitatea religioasă (sunt prezentate mai ales curentele eterodoxe începând cu atitudinea împăratului Iulian Apostatul - 361‑363 - de restaurare a religiei păgâne, precum și „veșnica luptă pentru unitatea Ortodoxiei” - pag. 431 - dusă de Biserica Ortodoxă, mai ales prin Sinoadele Ecumenice, documentate aici); 7. Dialog și polemică interreligioasă (controversele dintre creștini și iudei, dintre creștini și musulmani, iar mai apoi, dintre ortodocși și catolici); 8. Umanități și umanism (curentele și școlile de tradiție laică din Bizanț); 9. Colecții de manuscrise bizantine în Elveția (cele 99 de manuscrise bizantine aflate în bibliotecile din marile orașe elvețiene, dintre care 49 la Basel și 26 la Geneva); 10. Savanți elvețieni și monumentele bizantine (frații ticinezi Gaspare și Giuseppe Fossatti, care au contribuit la lucrările de restaurare a catedralei, respectiv moscheii „Sfânta Sofia” din Istanbul, în anii 1847‑1849, la invitația sultanului Adulmecid I, și care au lăsat în urma lor o valoroasă colecție de schițe din renumitul monument bizantin la acea epocă; în această secție este prezentat și eruditul genevez Max van Berchem - 1863‑1921 -, care a vizitat în mai multe rânduri fostele regiuni bizantine și a publicat valoroase studii documentare despre ele; în sfârșit mai este prezentat aici fotograful genevez Fred Boissonnas, care a lăsat moștenire o importantă colecție de fotografii documentare ale Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Tesalonic, executate cu puțin timp înaintea incendiului din august 1917, care a distrus în mare parte această biserică.

Volumul se încheie cu o impresionantă listă bibliografică occidentală referitoare la istoria și cultura bizantină, precum și cu o listă a expozițiilor din diferite țări occidentale dedicate Bizanțului în ultimii ani.

În fruntea volumului pe care îl prezentăm, profesorul Jean‑Michel Spieser, de la Universitatea din Fribourg, Elveția, subliniază legătura strânsă dintre credința creștină și puterea politică în Imperiul Bizantin, respectiv dintre Biserica Ortodoxă și Stat, afirmând că „încreștinarea Imperiului Roman a fost un element esențial al reconstrucției statului” (pag. 15), legătura dintre Biserică şi Stat constituind în tradiția bizantină una dintre forțele de la baza existenței milenare a acestei lumi fascinante. Profesorul elve­țian mai subliniază că expoziția documentată aici, care urmează altor expoziții dedicate Bizanțului în ultimii 20 de ani în Occident, exprimă, printre altele, „interesul lumii occidentale față de icoane”, începând din al treilea deceniu al secolului trecut (pag. 15).

În Cuvântul-înainte al său, editoarea volumului mărturisește că dorința cea mai profundă a organizatorilor acestei expoziții este ca locul inconturnabil pe care îl ocupă Elveția în domeniul studiilor bizantine să fie perenizat, „atât pentru interesul pe care‑l oferă această civilizație – respectiv, cea bizantină, cât și pentru cheile pe care le oferă la înțelegerea evoluției istorice a părții orientale a continentului european” (pag. 16). Vizitând ca teolog ortodox această expoziție organizată nu numai cu mare competență, ci și cu o profundă înțelegere a realităților expuse, am simțit atât un sentiment de mândrie față de moștenirea bizantină ortodoxă, cât și unul de bucurie față de deschiderea occidentală spre această tradiție creștină, „parte integrantă a Europei”.