O lucrare despre cunoaşterea sinelui

O carte importantă din domeniul psihologiei apărută recent este „Formele fundamentale ale angoasei“, tradusă şi în limba română şi publicată la Editura Trei - Colecţia „Psihologie - Psihoterapie“, în cadrul căreia, sub coordonarea psihanalistului Vasile Dem. Zamfirescu, apar de ani de zile titluri de importanţă deosebită, atât lucrări deja clasice, cât şi altele mai noi, de mare actualitate.

„Formele fundamentale ale angoasei“ este lucrarea de frunte a psihologului german Fritz Riemann (1902-1979), lucrare ce s-a bucurat de la apariţia sa, din anul 1961, de un imens succes, concretizat în 36 de ediţii în Germania. Fritz Riemann, format în psihanaliză, a fost unul dintre întemeietorii Institutului pentru Cercetări Psihologice şi Psihoterapie din München, a activat ca psihoterapeut şi psihanalist formator şi a fost numit, datorită meritelor sale, membru de onoare al Academiei Americane de Psihanaliză.

Cui se adresează această lucrare? Tuturor celor interesaţi de tainele sufletului omenesc, de îmbunătăţirea cunoaşterii semenilor, dar şi a propriei persoane şi, îndeosebi, profesorilor, medicilor şi tuturor celor care lucrează cu oamenii. Se adresează celor care au o pregătire intelectuală peste medie, dar nu neapărat în domeniul psihologiei, iar raporturile lor cu ceilalţi necesită o cât mai bună cunoaştere a modului în care funcţionăm în lume - cartea arătând în detaliu cum s-a format percepţia noastră interioară despre lume, felul nostru de a fi, din lumea „cea mică“, familia şi, în general, mediul în care am crescut. Acestea sunt privite şi explicate în contextul mai larg generat de realitatea faptului că omul, ca şi toate celelalte vieţuitoare ale planetei, este supus anumitor legităţi universale, pe care le vom descrie, succint, în continuare.

Cartea poate fi încadrată atât ca „foarte bună pentru cultura generală a fiecăruia“, cât şi ca „indispensabilă pentru orice specialist în psihologie“. Atuurile evidente ale cărţii sunt: claritatea expunerii, organizarea, accesibilitatea şi competenţa autorului ei. 

Însuşi Fritz Riemann ne lămureşte cu privire la substanţa cărţii, în prefaţă: „Angoasa aparţine inevitabil vieţii noastre. Luând mereu chipuri noi, ea ne însoţeşte de la naştere la moarte. Istoria umanităţii lasă mereu să se vadă noi şi noi încercări de a o stăpâni, de a o diminua, de-a o învinge (...) Rămâne o iluzie să credem că putem trăi o viaţă fără angoasă; ea ţine de existenţa umană şi este o reflectare a dependenţelor şi a cunoaşterii condiţiei noastre de muritori. Putem numai încerca să dezvoltăm forţe care să i se opună: curajul, încrederea, cunoaşterea, speranţa, smerenia, credinţa şi iubirea. Acestea ne pot ajuta să admitem angoasa, să ne confruntăm cu ea şi să o învingem mereu.“

Autorul „Formelor fundamentale ale angoasei“ repune de la începutul lucrării omul în cadrul lui larg de existenţă, îl înţelege ca locuitor al planetei şi al sistemului solar, în care lucrurile se desfăşoară după anumite legităţi. Astfel, el spune că formele de bază ale angoasei ţin de poziţia noastră în lume, de faptul că viaţa noastră se desfăşoară între nişte mari antinomii decurgând din realitatea că ne-am născut „într-o lume care ascultă de patru impulsuri puternice: pământul nostru se învârteşte în jurul soarelui într-un anumit ritm (mişcare de revoluţie), se mişcă în jurul propriei sale axe (mişcare de rotaţie), există forţa gravitaţională (care «păstrează laolaltă lumea noastră, orientând-o spre interior») şi forţa centrifugă (care «împinge mereu mai departe şi are ceva dintr-un curent de desprindere»)“. „Numai echilibrul acestor patru impulsuri garantează ordinea vitală regulată în care trăim, pe care o numim cosmos. Preponderenţa sau eliminarea uneia dintre aceste mişcări ar tulbura, respectiv ar distruge marea ordine şi ar duce la haos.“ Superbă observaţie, care se înscrie şi înscrie lucrarea în plină recunoaştere a sacrului, chiar dacă nu îl numeşte ca atare. Sacrul ca sistem de legi, ca ordine, ca lipsă a haosului.

După ce detaliază aceste impulsuri cosmice, autorul face legătura cu omul - ca locuitor al acestei lumi mari, pe care o numim „sistem solar“: „În calitate de locuitor al pământului şi al sistemului solar, omul este şi el supus legităţilor acestui sistem şi astfel poartă în sine impulsurile descrise, ca pe nişte forţe pulsionale inconştiente şi în acelaşi timp ca pe nişte cerinţe latente. Nu trebuie decât să traducem pe terenul uman acele impulsuri de bază, sub formă de impulsuri psihologice, deci să ne întrebăm care sunt corespondenţele lor în viaţa psihică“.

În privinţa clarităţii şi organizării lucrării, menţionăm stilul compact, unitar, de prezentare, care urmăreşte aceleaşi coordonate pentru fiecare tip de personalitate umană prezentată - personalităţi schizoide, personalităţi depresive, personalităţi obsesionale, personalităţi isterice; astfel, fiecare dintre aceste tipuri de personalitate este tratat prin aceleaşi prisme, adică: relaţia cu iubirea, relaţia cu agresivitatea, fundalul biografic în care s-a format, exemple desprinse din practica de psihoterapeut a autorului şi consideraţii suplimentare.

Din capul locului, Fritz Riemann linişteşte cititorii (eventual sau mai ales pe cei mai puţin avizaţi în psihologie), spunând în clar că între patologie şi normalitate nu este decât o diferenţă de grad; un om ordonat este plăcut şi benefic în anumite zone de activitate profesională, dar un om care se simte rău devine nefericit dacă ceva i se mută de la locul lui şi are o ordine de tip fixist, intră în categoria obsesionalilor, a oamenilor care pot fi consideraţi deja în zona patologiei. 

Este greu să nu fii fascinat de această lucrare. Este greu să nu o reîncepi, pentru aprofundare, imediat ce ai terminat-o. Te regăseşti în ea, cu problemele tale, cu speranţele şi angoasele tale, îţi regăseşti şi îţi înţelegi mediul în care ai crescut, desigur, cu particularităţile tale care te fac unic ca persoană. Te ajută să te cunoşti, să-i cunoşti şi să-i pricepi şi pe ceilalţi mai bine, să-ţi mai rezolvi din problemele proprii de viaţă şi, finalmente, să înţelegi altfel semenii şi să-i iubeşti. (Dan Cârlea)