Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură O nouă „Furtună“ la Teatrul Naţional

O nouă „Furtună“ la Teatrul Naţional

Data: 09 Iunie 2014

Teatrul-dans este un nou gen artistic prezent pe scenele româneşti, un tip de teatru care îi pune în valoare pe actori, care nu se folosesc de limbajul verbal, ci de limbajul corporal pentru a contura un personaj. Unul dintre cele mai populare spectacole cu un succes imens în afara ţării este „D'ale noastre“, în regia lui Gigi Căciuleanu, proiect artistic din care face parte şi Istvan Teglas, un actor de origine maghiară, care prin performanţa de care a dat dovadă prin fiecare apariţie scenică a fost distribuit în „Furtuna“ după Shakespeare, în cel mai nou spectacol de la Teatrul Naţional, care va avea reprezentaţii pe 12 şi 13 iunie, unde are o partitură amplă actoricească, muzicală, coregrafică şi acrobatică. „Anumite spectacole sunt foarte accesibile, adică sunt făcute cu o poveste clară, indiferent dacă oamenii nu vorbesc pe scenă, şi doar se mişcă sau dansează, spectacolul cumva e condus într-o zonă mai clară. Sunt anumite spectacole de teatru-dans unde totul e un pic dat peste cap şi aparent nu există o poveste clară, nu sunt doi iubiţi care se ceartă şi se împacă, şi atunci intervine un fel de problemă de comunicare între public şi interpreţi. În spectacolele care nu au poveşti foarte clare şi nu sunt făcute pe un stil un pic mai clasic, ci într-o zonă un pic mai contemporană, atunci tu ca interpret poţi să te bazezi pe emoţia pe care o transmiţi şi poţi conta pe spectator ca fiind un om deschis care să vadă orice sau să primească orice, dar în sensul bun. Eu n-am început nici un proiect cu ideea că fac orice că oricum nu se înţelege. Dacă punctul tău de pornire, ca interpret sau ca regizor sau coregraf, este unul foarte clar, indiferent de produsul finit care este într-o formă, într-o zonă accesibilă sau mai puţin accesibilă, esenţa lucrurilor tot se transmite într-un fel sau altul. Chiar dacă eu acum mă uit la ceva şi nu înţeleg efectiv ce se întâmplă sau despre ce e vorba, emoţia tot se transmite într-un fel, şi pentru mine asta e important ca spectator, să prind lucrul ăsta, şi cred că asta vor şi spectatorii. Fiecare regizor pe care l-am întâlnit eu, indiferent de stilul său, voia ca spectacolul să fie înţeles de public şi din punctul de vedere al viziunii regizorale. Dar asta depinde de foarte mulţi factori, depinde şi de chestii tehnice, de cum îţi alegi oamenii, chiar dacă îţi alegi oamenii cei mai buni, poate aceia au perioadă proastă. E ca un joc de noroc, adică nu ştii niciodată. Poţi să ai cel mai bun regizor, cei mai buni actori, cel mai bun coregraf şi poate să nu-ţi iasă deloc bine spectacolul“, a mărturisit Istvan Teglas. (Loreta Popa)