Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură O poveste în care intri pentru a te înveşnici

O poveste în care intri pentru a te înveşnici

Un articol de: Dumitru Manolache - 02 Sep, 2014

Scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă şi-a lansat în această vară romanul „Se întorc morţii acasă“, după zece ani de retragere, aproape sihăstrească, din lume, timp în care, ca şi în cazul primului roman, „Lucrarea“, a cizelat până la harică strălucire cuvântul. Cuvântul care face ca „întunericul să devină lumină“, „ura iubire“ şi moartea, „parte a vieţii care naşte viaţa“.

O sumedenie de epitete, categorisiri, atribute, opinii ale celor care i-au citit romanul au încercat să-l definească, „să-l prindă“, să-i concentreze esenţa într-un cuvânt, precum „cutremurător“, „frisonant“, „răvăşitor“, „restitutiv“, „captivant“, „apologetic“, „unic“ etc. Zădărnicie curată, căci o asemenea reducţie, în cazul lui Cornel Constantin Ciomâzgă, este, dintru început, sortită eşecului. Construcţiile sale romaneşti nu pot fi surprinse şi nici definitiv încorsetate în hotarul unui singur cuvânt, oricât de meşteşugit ar fi acesta ales. Nici noi, prin modesta noastră încercare, nu vom reuşi să spunem totul despre romanul „Se întorc morţii acasă“. Şi asta pentru că ori de câte ori îl vom reciti vom descoperi noi şi noi înţelesuri, alte şi alte adâncuri, căci forţa cuvântului, mânuit cu subtilitatea-i inconfundabilă a autorului, îl face permanent viu, veşnic ziditor.

În cazul acestui roman avem de-a face, „la suprafaţă“, paradoxal, doar cu o dezvoltare epică secundară: povestea unei, ce e drept, traumatizante experienţe umane; viaţa unui torţionar comunist, care se încununează, în final, cu o conversie a răului în bine, cu o „desăvârşită reanimare a putreziciunii unui duh înţepenit într-o renaştere hieratică“, cum remarca şi Cristina Chirvasie. Ca să se ajungă însă aici, în profunzimea romanului lucrează forţa restauratoare, vie, absolută, a cuvântului lui Dumnezeu. Şi acest lucru este, după părerea noastră, scheletul robust, „aorta“ întregii construcţii.

Petre, personajul principal al romanului, este întâlnit de autor pe scările metroului, după ce petrecuse 21 de zile înmormântat într-un cavou, în care ajunsese în urma unei morţi aparente. Omul fusese scos de acolo de groparii care îi auziseră strigătele. Petre, călăul de altădată, a cărui viaţă îi fusese, iată, refuzată până şi de iad, ajunge, convins de autor, la un duhovnic bătrân, Gheronda Filip, care, în urmă cu 36 de ani, fusese nici mai mult nici mai puţin decât cea mai opresată victimă a sa. Fără să-l recunoască pe acesta, dar recunoscut de  călugăr, în timpul spovedaniei, Petre îi mărturiseşte, printre sutele de orori comise, cum i-a ucis fratele şi i-a violat sora, care avea să nască un băiat, cum i-a ticluit un fals dosar, pentru care părintele avea să primească 21 de ani de muncă silnică. Dar, ca într-o veritabilă inimă, în care venele aduc sângele încărcat cu otrăvuri pentru a fi curăţit de plămân şi apoi retrimis prin aortă în organism, şi în cazul de faţă personajele se întâlnesc, fiecare cu otrăvurile lui, cu rănile lui nevindecate, cu durerile lui, cu regretele, frământările şi neliniştile lui, în acest „acasă“ comun, care înseamnă, deopotrivă pentru toate, golire de ură. Iertare. Iubire. Kenoză. Înviere. Această experienţă se va încheia pentru Petre cu convertirea şi călugărirea sa.

Spaţiul nu ne permite o dezvoltare a subiectului, de aceea încheiem spunând că în cazul volumului „Se întorc morţii acasă“ nu avem de-a face cu un roman, în sensul clasic al termenului, ci mai degrabă cu „un manual de bună vieţuire“. Cu un testament spiritual, catehetic, destinat celor „dintr-un timp diferit celui de acum“. O mărturiseşte chiar autorul în dedicaţia de la începutul cărţii către Iunia, nepoata sa, când spune: „Pun această carte înaintea anilor tăi, să te aştepte până într-un timp, diferit celui de acum, până într-o zi mai bună poate şi chiar mai frumoasă şi mai importantă decât cea de azi. Vei afla atunci că întâmplarea asta, odinioară adevărată,… a fost împrumutată anume de la viaţă pentru a izvodi o poveste tocmai potrivită pentru ilustrat… un mic manual de bună vieţuire… Eu am să caut să-i chem şi să-i îndemn pe alţii, cât mai mulţi, să intre în povestea asta ca să afle cum întunericul a devenit lumină, cum ura s-a făcut iubire, cum moartea, înfrăţindu-se cu viaţa, s-a altoit ea însăşi în viaţă…“

După ce citeşti această carte nu mai poţi rămâne acelaşi. „Gustând“ din Învierea pe care ea ţi-o împărtăşeşte, vei dobândi, înălţându-te, dulceaţa crucii şi te vei umple de zbor. Şi aceasta este, până la urmă, lumina în care vom veşnici cu toţii, după cum sugerează albul coperţilor şi grafica volumului.