Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Oracolele sibiline în pictura murală din România

Oracolele sibiline în pictura murală din România

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Gabriela ștefăniţă - 14 Mar, 2012

Sibilelor li s-a acordat o atenţie deosebită în civilizaţia antică a Greciei, dar şi a Romei, unde au dominat timp de câteva secole viaţa spirituală şi culturală a acestor popoare. Tradiţia antică menţionează un număr incert de sibile, dar şi de nume ce le-ar fi purtat aceste femei legendare. O mare parte din Cărţile Sibiline au fost distruse în incendiul din Capitoliul Romei în anul 84 î.Hr., istoricii nefiind siguri dacă anumite fragmente ale acestor cărţi ar fi supravieţuit dezastrului. Ele au fost însă repede înlocuite, la ordinul împăratului roman, care a trimis sacerdoţi în Asia Mică şi pe întreg teritoriul roman, să consulte şi să adune o nouă culegere de profeţii ale sibilelor.

Sibilele, la greco-romani, erau considerate femei-profet, ce posedau ceva din însuşirile supranaturale ale zeilor, ele fiind numite şi preotese ale zeului Apollo. Li se atribuia darul previziunii şi cel de a afla voinţa divinităţilor. Nu erau venerate ca divinităţi şi nici nu li se atribuia nici un fel de cult. Erau considerate fiinţe muritoare, iar puterea de a prezice viitorul era un dar al castităţii lor. Sanctuarele lor religioase se aflau de obicei în locuri greu accesibile, păduri dese, peşteri, grote sau pustiuri, toate aceste locuri fiind învăluite într-un deplin mister. Ele trăiau în singurătate, fiind înconjurate doar de un grup de preoţi care notau pe suluri de papirus prezicerile lor. Aceste culegeri de profeţii erau grupate în cărţi, purtând denumirea de Oracolele Sibiline.

Prima relatare despre sibile îi aparţine lui Heraclit din Efes (550-480 î.Hr.), care cuprinde următoarea descriere: "Sibila rosteşte cuvinte aspre, dar adevărate, buzele ei nu zâmbesc, chipul ei nu exprimă nici un sentiment, fără să tămâieze, ea profeţeşte prin puterea zeilor viitorul pentru multe secole înainte".

Sibilele zugrăvite pe pereţii exteriori ai bisericilor

Sibilele au fost zugrăvite în România pe exteriorul bisericilor şi mănăstirilor din Moldova şi Ţara Românească. Ele se află în acelaşi registru cu filozofii antici, ca Platon, Plutarh, Tucidide, Solon şi Aristotel. Iconografia acestui registru fiind reprezentată de autorii "Cărţilor de Înţelepciune", filozofii cu scrierile lor despre tendinţa permanentă a omului spre autocunoaştere, şi de sibilele care elogiau o perfecţiune morală şi o dobândire a virtuţilor. Oracolele Sibiline conţin informaţii şi interpretări gnostice ebraice şi greceşti cu referire la anumite evenimente cuprinse şi în Sfânta Scriptură, aşa cum nota în 1899 Milton S. Terry, în "The Sibylline Oracles", publicată de Garrett Biblical Institute.

În Cartea I, vv. 393-410, apare profeţia despre Naşterea Mântuitorului: "Atunci copilul Marelui Dumnezeu va veni înveşmântat trupeşte la oameni, asemănându-se cu oamenii muritori de pe pământ… va desăvârşi legea lui Dumnezeu şi nu o va distruge… Lui, preoţii îi vor oferi aur, mir şi smirnă".

În Cartea a VI-a, vv. 1-18, apare profeţia despre Botezul Mântuitorului, învăţăturile şi minunile Sale: "Măreţul Fiu al Celui Nemuritor… căruia I s-a dat de către Tatăl să stea pe Tronul Judecătorului, va fi spălat în gura râului Iordan… din foc se va arăta Spiritul Domnului coborând pe aripile unui porumbel alb… El va arăta drumul oamenilor şi va arăta cărările cerurilor şi îi va învăţa pe oameni cu înţelepciune… va vindeca bolile oamenilor, va învia morţii şi multe suferinţe omeneşti va înlătura".

Cartea a VIII-a, vv. 610-639, prezice Buna Vestire a Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavriil şi Naşterea Domnului într-o iesle: "… Ca un trandafir luminos, va coborî prin faţa cerului Gavriil, şi într-un chip muritor se va arăta Fecioarei, iar vocea sa va rosti: "O Fecioara, a ta inimă curată, bine este primită de Dumnezeu"… astfel vorbind, el îi va insufla suavei Fecioare binecuvântarea lui Dumnezeu… şi încrederea va veni la ea… şi Cuvântul va zbura în pântecele ei, şi cu timpul va deveni trup şi se va îmbrăca cu viaţă… ajungând un băiat proslăvit de a sa naştere din Fecioară… şi se va minuna tot pământul şi se vor bucura de acest nou Prunc… iar steaua nou apărută va fi cinstită de oamenii înţelepţi, iar Pruncul va fi arătat într-o iesle veghetorilor de vite şi capre, iar păstorii mieilor se vor închina Lui…"

Cum se zugrăvesc sibilele?

Iconograful Dionisie din Furna îndrumă, în cartea sa "Erminia Picturii Bizantine", pe zugravii de biserici să reprezinte sibilele cu filactere care să conţină stihuri care fac referire la acest pasaj.

Sibila Persica va avea scris pe pergament următoarea prezicere: "Iată va veni ziua cea prealuminată în care vreme Domnul cel de veci, pentru păcatele tuturor, va fi trimis şi va vieţui în lume trupeşte. O domniţă îl va avea şi-l va hrăni la sânul său, că aşa este hotărâtă taina rânduielii dumnezeieşti". Sibila Libiană va avea următorul text pe filacter: "Iată,... proorocul cel de hotar, de sus din nori se va naşte din curată fecioară, şi pe noi ne va împăca cu Dumnezeu Tatăl".

În iconografia mănăstirilor din Moldova apare zugrăvită o singură sibilă cu denumirea "Împărăteasa Savila". Ea este reprezentată alături de filozofii greci şi este încadrată în tema Arborelui lui Iesei şi a Bunei Vestiri. Această unică sibilă are menirea să reprezinte figural profeţia mesianică şi cultul Fecioarei prezise în oracole. Sibila este îmbrăcată fie în port specific românesc, purtând pe cap o coroană cu cinci fleuroni şi un voal alb care cade pe umeri, fie în haine lungi împărăteşti, de culoare roşie, cu mâneci largi, bogat împodobite cu pietre scumpe, asemănându-se astfel cu împărătesele Bizanţului. Pe umărul ei stâng se sprijină un filacter desfăşurat cu textul profeţiei făcută de ele.

În Ţara Românească se întâlnesc pe exteriorul bisericilor reprezentări ale tuturor sibilelor. Ele sunt zugrăvite ca femei tinere şi foarte frumoase. Sunt înveşmântate în rochii lungi, strânse la brâu cu o centură decorată cu pietre scumpe. Pe cap poartă o căciulă frigiană şi un voal de culoare deschisă, numit şi flammeum, reprezentând flacăra dătătoare de viaţă. În mână pot ţine un filacter cu prezicerea făcută sau diferite simboluri ca: un trandafir alb, o lumânare aprinsă, o mănuşă, o cunună de spini, o iesle, un leagăn sau o sabie. Nici o sibilă nu se reprezintă cu aureolă, ele fiind considerate doar femei înţelepte, şi nu sfinte.