Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură Radu Gabrea, artistul care a surprins viața în filme

Radu Gabrea, artistul care a surprins viața în filme

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Dan Cârlea - 14 Feb, 2017

Unul dintre cei mai respectați regizori și scenariști români, Radu Gabrea, ne‑a părăsit, însă a lăsat filmele sale, precum și exemplul unui om care a fost preocupat de „curățarea” istoriei țării, distorsionată în mod sistematic în timpul comunismului.

S‑a născut la București în anul 1937, a absolvit Liceul „Spiru Haret”, iar interesul pentru prima sa facultate, Institutul de Construcții din București, nu avea nimic în comun cu cariera de mai târziu, cea de regizor. Comunismul feroce al anilor â50l‑a atins și pe Radu Gabrea. Pe când era student în anul doi, în 1956, a fost arestat pentru intenția de a participa la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria, manifestație care în cele din urmă nu a mai avut loc. Gabrea a fost arestat pe data de 12 noiembrie și a rămas în detenție timp de nouă luni. A fost judecat în lotul „Mitroi”, în care erau mai mulți studenți de la Facultatea de Drept, care plănuiseră să participe la manifestația dejucată de autoritățile comuniste. A fost reprimit la Facultatea de Construcții, pe care a terminat‑o, obținând diploma în construcții civile și industriale și apoi vreme de doi ani a lucrat pe un șantier de lângă orașul Târgu Mureș.

Odată revenit în București și‑a urmat chemarea artistică, intrând la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, studii pe care le‑a finalizat în anul 1968. Anul următor își făcea debutul cu filmul de lungmetraj „Prea mic pentru un război așa de mare”, făcut după un scenariu scris de Dumitru Radu Popescu, film ce a fost premiat în 1970 la Festivalul de la Locarno. Următorul film i‑a adus și necazurile specifice epocii, astfel că acesta a fost începutul unei lungi perioade în care Radu Gabrea a stat departe de țară. În anul 1973, după ce filmul „Dincolo de nisipuri” a fost oprit de cenzură, regizorul a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale. Acolo a trăit între anii 1974 și 1997 și a făcut câteva filme: „Nu te teme, Jacob!” (Fürchte dich nicht, Jakob! - 1981), o adaptare liberă a nuvelei „O făclie de Paște”, „Un bărbat ca Eva” (Ein Mann wie EVA - 1984), „Ein Unding der Liebe” (1988), „The Secret of the Ice Cave” (1989).

În anul 1984 și‑a luat doctoratul în comunicații sociale, la Universitatea Louvain‑la‑Neuve, din Belgia, cu lucrarea „Werner Herzog și mistica renană”.

Abia după Revoluția din 1989 a putut să revină în România. În anul 1994, publicul român a avut din nou acces la filmul său, „Rosenemil - O tragică iubire”. Întoarcerea definitivă în țară s‑a petrecut în anul 1997, când Gabrea a acceptat funcția de președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, pe care a deținut‑o până în anul 1999. În anul 2002 a primit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler din partea Președinției României, iar în anul 2011 a fost distins cu Ordinul Crucea de Cavaler al Republicii Federale Germania pentru Merite. În același an, Radu Gabrea a organizat „Medias Central European Film Festival” (MeCEF).

Până la finalul vieții sale, Gabrea a căutat și a reușit să redea sensul adevărat istoriei mistificate de comunism, realizând în anul 2016 filmul documentar „Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker”. Despre acest film, regizorul a spus la premiera din iunie 2016: „Perioada comunismului în România, urmare directă a ocupației sovietice, constituie încă o epocă insuficient studiată a istoriei contemporane a României. Și, ca de fiecare dată într‑un asemenea caz, miturile și legendele, foarte multe rezultate ale unor insistențe propagandistice de o culoare sau alta, înlocuiesc datele istorice reale. Cazul Anei Pauker este un caz tipic în acest sens”. Regizorul preciza că „în linia interesului meu permanent pentru descoperirea falsificărilor istoriei contemporane a României, am socotit că readucerea în prim-plan a adevăratei biografii a Anei Pauker este mai mult decât necesară”.

Criticul de film Irina Margareta Nistor, citată de Agerpres, își amintește de marele regizor astfel: „Era un om de o cultură şi de o generozitate extraordinară. Iubea şi vedea filmul cu plăcere. Se bucura de fiecare spectator pe care îl câştiga şi a câştigat mulţi. El ne‑a arătat o altă lume, începând cu un documentar despre «Bucureştiul de altădată» şi terminând cu «Un bărbat ca Eva» sau toate filmele pe care le‑a făcut în România înainte de â89 şi o parte au fost interzise, pentru că acesta a fost şi motivul pentru care a plecat”.

Actorul Dorel Vișan a fost surprins de plecarea din această lume a regizorului Radu Gabrea, spunând: „...Nu numai că l‑am cunoscut, dar am şi lucrat cu dânsul. Am fost în relaţii foarte bune. Prieteneşti, ca să spun aşa. Eram la acelaşi nivel de a gândi şi a vedea lumea. A fost şi rămâne un artist şi un om deosebit. Rămâne opera lui. A făcut nişte filme extraordinare şi a fost un om extraordinar. El rămâne un model, un artist care a înţeles viaţa şi a receptat‑o în filmele lui (...) şi prin asta va trăi mai departe”.

După ce, sâmbăta trecută, sicriul cu trupul neînsuflețit al regizorului a fost depus la Teatrul Nottara pentru rămas‑bun, duminică a avut loc înmormântarea la Cimitirul Bellu. Dumnezeu să‑l odihnească!