Târg de mărţişoare la Muzeul Satului

Crescuți la sânul satului românesc, artizanii de astăzi regăsesc în cultura populară rosturi și înțelesuri care pot salva și clipa prezentă. Cine merge la târgurile de artă populară organizate la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București poate sta de vorbă cu aceşti creatori de frumos. Va găsi atât lucruri pline de tâlc și frumusețe, cât și oameni speciali. Aflați în căutarea sensului, aceștia l-au găsit în lucrul mâinilor și în împărtășirea meșteșugului lor cu copiii. Cei mici învață astfel mai mult decât ceea ce se vede cu ochiul liber.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti este cuprins din nou de forfotă, numeroşi artizani întinzându-şi tarabele cu mărțișoare și alte obiecte de artă populară printre casele de poveste. O tânără îmbrăcată într-o haină tradițională frumos împodobită, la care se recunoaște stilul meșterului Gheorghe Ciuncanu din județul Gorj, se îndreaptă zâmbitoare către sălile în care muzeul organizează ateliere cu copiii.

Vreo câțiva copilași cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani o așteaptă curioși. Ea scoate materialele pregătite: șervețele și fire groase de lână albă și roșie înfășurate pe cartoane. Alături, expune obiectul final pe care copiii îl vor obține: o pasăre grăsuță din fire groase de lână alb-roșie. „Pe mine mă cheamă Luminița, copii, iar astăzi vom face împreună o pasăre din fire de lână toarsă”.
În timp ce copiii taie la două capete firele de lână înfășurate pe cartoane și le așază în formă de cruce, Luminița Voica, pentru că așa o cheamă, le povestește Legenda Mărțișorului. Se spune că un balaur a răpit și întemnițat Soarele. Păsările nu au mai cântat, iar copiii nu au mai râs. Un viteaz s-a hotărât să elibereze Soarele și a plecat spre castelul balaurului. A mers preț de trei anotimpuri și a ajuns acolo iarna, pe zăpadă. S-au luptat pe viață și pe moarte, iar flăcăul a învins balaurul, dându-și și el viața. Sângele din rănile lui s-a scurs în zăpada albă. Pomii au înflorit, păsările au reînceput să cânte, iar copiii să râdă. Atunci oamenii au început să cinstească memoria flăcăului împletind, la începutul fiecărei primăveri, un fir cu un ciucur alb la un capăt și unul roșu la celălalt. Aceste culori, ale sângelui curs pe zăpadă, simbolizează jertfa și puritatea, atât de necesare pentru orice nou început.

Satul ca resursă sufletească

Gabriela Vișan vine la aceste ateliere cu Maria, fiica ei de 9 ani, și cu fratele ei mai mic, Andrei. Aici regăsește autenticul alungat din lumea noastră prea comercială: „Nu prea mai găsești activități de acest tip prin București. Acum știți pe ce se pune accent... pe sărbători importate”. Ea însăși spune că regăsește aici atmosfera din casa bunicilor din județul Suceava, unde își petrecea vacanțele în copilărie. „Atunci nu ne dădeam seama de binecuvântarea de a trăi acea viață”, spune ea. „Acolo era o liniște deplină de care acum, când lucrez în București de dimineața până seara, mi-e foarte dor.”

Mama Mariei vine la ateliere și pentru că reprezintă o ocazie să petreacă timp de calitate cu copiii: „Din păcate, mediul în care trăim ne ține departe de tot ceea ce înseamnă familie. Iar familia înseamnă unitate, înseamnă să fim împreună”.

Luminița Voica a copilărit și ea la sat, în Mihăești, județul Olt. Pe sub paltonul splendid poartă o ie cusută cu păsări, flori și îngerași. O vecină de la Mihăești i-a făcut-o cadou. „Este cusută de străbunica ei. A spus că este foarte mândră de mine, pentru că o voi purta chiar la Muzeul Satului și astfel o vor vedea foarte mulți oameni”.

Învățăm mai mult decât un meșteșug

Luminița Voica are costume populare din mai multe zone, dar o atrag cele vesele și colorate din sudul țării. Mult timp a lucrat la corporație, dar la un moment dat a schimbat calea și a început să lucreze pe cont propriu. Acum este profesor de modelaj în lut și fabrică bijuterii și obiecte decorative din lut pictat manual. Totul a început cu dorința de a avea o amintire cu amprenta mânuței și piciorușului fetiței ei, Maria. A modelat în lut un fel de tablou, iar din resturi a făcut câteva bile. Când a făcut ordine printre lucrurile bunicii de la țară, a găsit un șirag de mărgele din lut pictate manual. A fost momentul de cotitură care i-a schimbat viața și cariera. Și-a dat seama ce va face din bilele rămase acasă, dar și din propriul viitor. Acum fabrică obiecte artizanale și, din dragoste pentru copii, susține ateliere pentru ei.

Merge foarte des în școli, campusuri, grădinițe și încearcă, alături de alți meșteșugari, să țină copiii aproape de tradiții, lucrând cu ei orice, de la modelaj în lut la obiecte din ață sau din papură împletită. „Lucrăm cu materiale din natură. Noi, când eram mici, mergeam la bunici, la țară, și ne jucam cu ce găseam prin curte”. Ea observă că jucăriile de azi sunt foarte artificiale și nu stimulează inventivitatea copiilor. Procesul de creație este și unul de învățare. „Învață să-și facă jucării din orice și sunt foarte încântați. Lutul este un material foarte prietenos cu cei mici. Obiectele le pictăm, iar rezultatul este spectaculos. Toți copiii spun că nu credeau să poată obține ceva atât de frumos dintr-o bucată de... pământ!”

La Târgul de Mărțișor

Din anul 2017, practicile culturale asociate zilei de 1 martie din Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova și România sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Și anul acesta, până pe 8 martie, la muzeu are loc Târgul de Mărțișor, unde Luminița Voica expune o mulțime de broșe, mărgele și alte obiecte modelate din lut și pictate manual, însoțite de nelipsitul șnur alb-roșu. Artizanii mai expun păpușele din lână, păsări din lemn pictat, obiecte fabricate manual din sticlă și multe altele.

Păsările din lemn pictat sunt făcute de Ilie Gheorghe și familia sa din Liteni, județul Suceava. „Au venit tot felul de sărbători care ne strică tradițiile noastre populare, pe care le avem din strămoși. Dar copiii noștri continuă aceste tradiții”, spune el. Are un fiu jurnalist la București și două fiice care au studiat farmacia la Iași. Una dintre ele a fost olimpică pe țară la religie. Băiatul a avut ideea mărțișoarelor. Ilie Gheor­ghe taie scândurica în formă de pasăre, una dintre fete o pictează, iar mama face hârtia atașată la fiecare mărțișor, cu versuri de George Topârceanu, Angelina Nădejde, Tudor Gheorghe.