Un mare iubitor al cărţii, mitropolitul Neofit Cretanul

Acest ierarh era grec, de obârşie din Insula Creta. Odată venit în Ţara Românească, a impresionat pe domnitorul Constantin Mavrocordat (1735-1741) prin ştiinţa şi cultura sa, de aceea domnul l-a numit dascăl al fiului său, Alexandru. Pe data de 27 ianuarie 1737, Neofit a fost hirotonit mitropolit al Mirelor, iar după moartea lui Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti, el i-a urmat în scaun.

De la mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul (1738-1754) au rămas multe acte prin care înzestra mitropolia cu moşii şi danii. A cumpărat cu bani proprii moşia Pătroaia (jud. Dâmboviţa), pentru a acoperi lipsa ce s-ar fi făcut mitropoliei prin eliberarea tuturor românilor din Târgovişte şi Bucureşti, de pe proprietăţile mitropoliei. Tot la Pătroaia a înfiinţat şi o şcoală pentru copii. De asemenea, mitropolitul Neofit a făcut lumină în multe probleme legate de disciplina bisericească a clericilor din eparhia sa. În timpul păstoriei lui Neofit, Mitropolia Ţării Româneşti primeşte ca sprijin mai multe schituri închinate: Greci, Gâlmeiele, Buliga etc. şi Biserica "Sfântul Nicolae Şelari" din Bucureşti.

Sunt cunoscute cele două vizite canonice întreprinse de mitropolitul Neofit în vara anilor 1746-1747 în eparhia sa şi într-o parte din cea a Râmnicului, cu scopul de a-şi cunoaşte clericii şi credincioşii, timp în care a predicat, a botezat, şi-a învăţat preoţii, lăsând interesante însemnări de călătorie, cu date istorice, geografice, etnografice. Tot acum, el a copiat pisaniile şi inscripţiile multor biserici, strângând un important material istoric.

În privinţa tipăriturilor, mitropolitul Neofit s-a îngrijit să dea la iveală un număr important de cărţi, pentru multe a plătit el însuşi cheltuielile imprimării; amintim câteva dintre acestea: "Molitvelnicul" (1741), "Liturghierul" (două ediţii: 1741 şi 1746), "Catavasierul" (1742), "Evanghelia" (trei ediţii: 1742, 1750 şi 1753), "Triodul" (două ediţii: 1742, 1746), "Apostolul", "Penticostarul", "Antologhionul" (toate în 1743), "Octoihul" (1746, 1752), "Ceaslovul" (1747), "Psaltirea" (1748), "Învăţătura bisericească a lui Antim Ivireanul" (1741), "Întrebări bogosloveşti", tradusă după scrieri ale Sfântului Atanasie cel Mare (1741), "Cazaniile" Iui Ilie Miniat, traduse pentru prima oară în româneşte (I742), "Pravoslavnica Mărturisire a lui Petru Movilă" (1746), "Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur" (1746) ş.a.

De-a lungul activităţii sale, mitropolitul Neofit a hirotonit mai mulţi ierarhi pentru scaunele vacante din mitropolie şi din afara ei. Vlădica Neofit a scris şi două mici lucrări răspunzând unor probleme de ordin practic. După o păstorire de 16 ani, mitropolitul Neofit a trecut la cele veşnice. A fost îngropat la Mitropolia din Bucureşti.

Înnoitor al Bibliotecii Mitropoliei

Ca un adevărat iubitor al cărţii, mitropolitul Neofit a organizat un lăcaş special pentru Biblioteca Mitropoliei, căreia i-a lăsat moştenire biblioteca sa personală şi pe care a îmbogăţit-o chiar cu volume din Biblioteca Mavrocordaţilor. În urmă cu câteva decenii, între numeroasele documente greceşti de la Biblioteca Academiei, a fost descoperit testamentul său, dar şi un catalog parţial al fondului de carte ce îi aparţinea. În testamentul său, întocmit la data de 20 februarie 1748, el precizează că a construit la mitropolie un lăcaş adecvat pentru o bibliotecă, din banii donaţi de Safta Creţulescu, care îi dăduse 1.150 de groşi pentru zidirea bisericii de la Cărămidari. În acelaşi testament aflăm şi alte detalii interesante: "De asemenea, şi cărţi nu am găsit (la Mitropolie) şi noi lăsăm la Sfânta Mitropolie destule cărţi, atât acelea greceşti, latineşti şi turceşti date de preaînălţatul domnitor Constantin voievod al Moldovlahiei pentru împrumutul pe care noi cu mare grabă i l-am acordat, după cum ştiu şi prea nobilii boieri, groşi, şaisprezece mii, cât şi celelalte (cărţi) dobândite de noi".

Deşi ierarhul afirmă că nu a găsit cărţi la mitropolie, totuşi, nu se putea ca, fiinţând de atâtea sute de ani, o asemenea instituţie să nu aibă un fond de carte, măcar pentru uzul obştii monahale ce deservea catedrala (care era mănăstire - există cărţi pe care au semnat părinţii slujitori ai catedralei).

Am descoperit în Biblioteca Sfântului Sinod, în fondul de carte ce provine de la Seminarul Central (care fusese preluat în 1868, tocmai de la vechea Bibliotecă a Mitropoliei), volume pe care a notat, de pildă, în anii 1682, 1693, 1701 etc. mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, ca fiind ale mitropoliei, şi nu sunt numai cărţi de strană. Este adevărat şi faptul că mitropolia a funcţionat şi la Târgovişte, dar şi la Bucureşti, după cum notează acelaşi mitropolit, Teodosie. Cert este că Neofit a construit din cărămidă încăperea boltită alăturată paraclisului actualei Reşedinţe patriarhale, refăcut de domnitorul Nicolae Mavrocordat, în 1723. Cărţile mitropoliei nu au fost organizate ori catalogate, ci au fost doar depuse în încăperea special amenajată. Abia prin 1836 a fost alcătuit un catalog (primul de acest fel de la noi), în care volumele erau aşezate după unele norme de biblioteconomie, pe domenii.

După cum se vede, mitropolitul l-a ajutat pe domnul Constantin Mavrocordat cu o sumă imensă de bani, într-un moment critic, iar acesta i-a dat o parte din biblioteca moştenită de la tatăl său. Aşa se explică faptul că în acelaşi fond de carte de la Seminarul Central am identificat numeroase lucrări semnate de Nicolae Mavrocordat.

Din nefericire, nu putem cunoaşte în întregime ce cuprindea biblioteca lui Neofit, dar un catalog din timpul său enumeră câteva sute de titluri de manuscrise şi tipărituri, mai ales greceşti, dar şi româneşti, care ne permit să ne facem o imagine despre orizonturile culturale ale acestuia. Ierarhul era interesat de istoria şi cultura poporului român, ceea ce explică existenţa a numeroase manuscrise cu opere populare şi cronici despre Ţările Române. Partea cea mai consistentă a bibliotecii lui Neofit o constituie însă lucrările teologice, în cea mai mare parte de patristică (opere ale marilor Părinţi ai Bisericii), dar şi multe dicţionare şi enciclopedii care comentează Sfânta Scriptură, care în epocă nu lipseau din nici o bibliotecă de om cultivat.

Biblioteca Sfântului Sinod deţine mai multe exemplare care poartă ex-librisul mitropolitului Neofit, cu afurisirea celor care le-ar înstrăina de la mitropolie, unde el le dăruise: "Emin. Card. Caesaris Baronii, Compendium annalium ecclesiasticorum", Praga, 1736; "R.P. Jacobi Tirini Antuerpiani E Societate Jesu, In Sacram Scriptura commentarius", Veneţia, 1738; "Canones SS Apostolorum Conciliorum Generalium et provincialium: Sanctorum Patrum Epistoliae canonicae", Paris, 1620 (conţine multe observaţii marginale făcute de mitropolit); "Ioannes, arhiep. Konstandinoupoleos tou Hrisostomou, Ta evriskomena panda, t. II", Veneţia, 1734 (pe acest volum se află o însemnare în neogreacă: "dată în dar de preasfinţitul mitropolit al Ungrovlahiei, kiriou kir Neofit, cinstitei mănăstiri a mitropoliei şcu hramulţ Cei întocmai cu apostolii, Constantin cel Mare şi Elena"); "Varinos, To mega Lexicon", Veneţia, 1712 (cu ex-libris semnat în 8 iunie, 1739); "Calmet, Dictionnaire historique, critique, chronologique, géographique et littéral de la Bible, t. I, II", Paris, 1722; "Abraham Tromii, Concordantiae Graecae versionis vulgo dictae LXX interpretum, t. II", Amsterdam, 1718.

Suntem convinşi că multe alte sute de titluri din Biblioteca Sinodală, care provin din vechea Bibliotecă a Mitropoliei, au aparţinut lui Neofit. Ele întregesc tezaurul de carte veche şi rară al Patriarhiei Române. În prezent, ele sunt catalogate şi se pregătesc să intre într-un susţinut proces de restaurare şi digitalizare.

În ciuda realizărilor sale, personalitatea mitropolitului Neofit Cretanul - care, deşi grec, a iubit mult poporul român - nu a fost îndeajuns evidenţiată. Ne bucură faptul că, în curând, va apărea o ediţie adnotată a "Jurnalului" călătoriei sale prin Ţara Românească (sub îngrijirea Preacuviosului arhimandrit Nectarie, stareţul Mănăstirii "Radu Vodă" din Bucureşti), un adevărat document istoric şi o autentică frescă a vechii societăţi româneşti, care a rămas până acum uitat şi necunoscut, în periodicele româneşti.