Volume recent descoperite ale Sfântului Antim Ivireanul

Cunoaşterea preocupărilor înaintaşilor de a aduna carte, precum şi fondurile alcătuite de ei, ne conduc către o imagine mai completă asupra orizonturilor lor intelectuale, dar ne indică şi sursa atitudinilor sau a gândirii lor. Din acest motiv, o importanţă deosebită prezintă şi volumele care au aparţinut Sfântului Antim Ivireanul, şi ele descoperite recent, tot la Biblioteca Sfântului Sinod.

Până acum câteva decenii, nu se cunoştea decât un singur exemplar din biblioteca personală a eruditului posesor, este vorba de lucrarea "Capitole îndemnătoare", Bucureşti, 1691, pe care semnase în greceşte: "Şi aceasta printre celelalte, a ieromonahului Antim Ivireanul tipograful. Antimos."

Noi am identificat semnătura ierarhului pe patru mineie greceşti, tipărite la Veneţia în 1678 (februarie şi iunie), 1682 (ianuarie), 1685 (decembrie). El semnează pe marginea inferioară a foii de titlu, în greceşte, simplu: "în folosinţa lui Antim, episcopul Râmnicului" (deci Sfântul Antim a scris între 1705 şi 1708, cât a fost episcop la Râmnic). Însemnările marginale de pe aceste volume ne spun ceva mai mult despre agonisita de carte a ierarhului şi despre soarta ei în timp.

Însemnări pe minee

Mineiul pe iunie din 1678 păstrează pe forzaţul (filă liberă, albă sau colorată, între scoarţa cărţilor legate şi prima filă) copertei întâi următoarea însemnare în greceşte: "Chiril ieromonahul, proestos (Mănăstirii) Tuturor Sfinţilor, iulie 2, 1765." Pe forzaţul copertei a IV-a este scris în româneşte: "Chiril ieromonah, proestos de la Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, feciorul răposatului popii lui Moise ot Sfeti Nicolae din Şelari, 1765." O altă mână a scris mai jos anul 1805. Între filele acestui volum a fost găsit un pomelnic tipărit în perioada interbelică, cu antetul: Parohia Antim.

Mineiul pe februarie din 1678 are pe forzaţul de la finalul său notat în greacă: "Eu Toma, robul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare şi al tuturor sfinţilor, 1701." Aceeaşi persoană, cu acelaşi scris, adaugă mai jos, în 1707, un blestem pentru cel ce ar înstrăina cartea. Un Mihail semna şi el pe carte în româneşte, în 1731. Întrucât volumele au stat un timp la Seminarul Nifon, nişte elevi scriu şi ei pe file în 1894 şi în 1927.

Mineiul pe decembrie din 1685 are înscrise pe coperta a doua, în limba română: "Logofătul Nicolae Grecul, nepotul lui igumenul arhimandritului ot Antim, dechemvrie, leat 1790." La finalul cărţii, Nicolaos Gramatikos afurisea pe cei ce ar înstrăina cartea de la "Toţi sfinţii". Pe ultima filă a mineiului, pe care se află şi marca renumitei case de editură a lui Nikolaos Glykis, cineva a semnat în 1795.

Mineiul pe ianuarie din 1682 nu conservă nici o notiţă, afară de cea a Sfântului Antim.

O colecţie personală, inedită, de carte

Ce căutau volumele greceşti în folosul Sfântului Antim este lesne de înţeles. Ştim că el cunoştea bine limba greacă, mai ales că a venit în Ţara Românească de la Constantinopol, unde, se pare, se călugărise. Este posibil ca el să le fi cumpărat cât era la Râmnic sau poate că le avea de mult timp şi a iscălit mai târziu, fiind foarte probabil ca el să le fi împrumutat chiar vlădicii Mitrofan la Buzău, înainte de 1698, pentru tipărirea Mineielor. De asemenea, se prea poate să fi ajutat chiar şi pe logofătul Radu Greceanu "la traducerea din elineşte pre româneşte" a anumitor pasaje din elegantele volume comandate de Brâncoveanu. În orice caz, volumele amintite atestă o colecţie personală de carte, fiind singurele descoperite până acum, pe care Sfântul Antim notează ca titular al Eparhiei Râmnicului; se poate ca el să le fi adus la Bucureşti, când a ajuns mitropolit sau le dăruise mănăstirii sale mai demult. Mai mult, chiar după moartea Sfântului Antim aceste cărţi au rămas pe mai departe în mănăstirea sa, după cum atestă însemnările de pe file. Fiind cărţi de strană, ele nu au atras atenţia jefuitorilor de cărţi, care s-au ocupat cu risipirea şi valorificarea bibliotecii lui Antim, după ce acesta a fost omorât.

Totodată, aflăm că Mănăstirea "Tuturor Sfinţilor" a dobândit numele întemeietorului ei încă din epocă. Chiar dacă nu s-ar mai fi folosit la slujbă, mineiele erau utile învăţaţilor pentru a deprinde limba greacă. Poate în acest scop ele au fost transferate, cu alte volume pe care nu le-am descoperit, la Seminarul Nifon, unde elevii se semnau pe file.

Rămâne însă multă umbră asupra bibliotecii Sfântului Antim: nu se ştie precis ce titluri cuprindea aceasta, câte cărţi număra, cum îşi dobândea ierarhul volumele, ce citea etc.

În orice caz, preocupările Sfântului Antim pentru activitatea de bibliotecă sunt cunoscute. O spune limpede capitolul al XVIII-lea din Diata sa, care prescrie o anumită rânduială pentru felul în care trebuia să se realizeze împrumutul de carte din biblioteca pe care o înfiinţase la ctitoria sa şi în care el lăsase cărţi greceşti şi româneşti.

Preocupările Sfântului Antim pentru activitatea de bibliotecă sunt cunoscute. Volumele nou-descoperite atestă o colecţie personală de carte, fiind singurele pe care Sfântul Antim notează ca titular al Eparhiei Râmnicului. Cu toate acestea, rămâne multă umbră asupra bibliotecii Sfântului Antim: nu se ştie precis ce titluri cuprindea aceasta, câte cărţi număra, cum îşi dobândea ierarhul volumele, ce citea."