Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Educaţie E timpul unei schimbări

E timpul unei schimbări

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Un articol de: Prof. Mihaela Ghițiu - 14 Dec, 2020

Școala este din nou în scenariul roșu, cu tot ceea ce presupune aceasta: distanțare, ore on-line, pregătiri, raportări, teme, mult timp investit pentru a face lucrurile să meargă. Câteva întrebări esențiale se ridică: Actul didactic își atinge ținta? Este acesta în acord cu nevoile fundamentale ale omului și lumii în care trăim? Eforturile şi sacrificiile sunt echitabile pentru profesori, elevi, părinți? Așa cum se întâmplă întotdeauna, sunt păreri pro și contra, justificate de interesele fiecăruia și nu putem generaliza.

Dacă privim situația actuală cu gândul că Dumnezeu a îngăduit-o, vom descoperi că există un sens mai adânc al acestei încercări prin care trece învățământul, după cuvântul părintelui Constantin Galeriu: „Nimic nu e întâmplător, totul e proniator”. Este o lucrare prin care El va duce, cu siguranță, tot răul spre bine. Dar care rău și spre ce bine ne îndreptăm? Într-unul din Psalmi, David ne spune: „O, de I-aţi auzi glasul care zice: «Să nu vă învârtoşaţi inimile voastre, Ca în timpul cercetării, ca în ziua ispitirii în pustiu, Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au ispitit şi au văzut lucrurile Mele. Patruzeci de ani am urât neamul acesta şi am zis: Pururea rătăcesc cu inima. Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea»” (Psalmul 94, 8-12). Cuvintele acestea ale Sfintei Scripturi, mereu actuale, ne dau o idee asupra realităților pe care le trăim. Despre care „patruzeci de ani” și despre care „rătăcire” este vorba?

Ținta educației

Recent, părintele Ieronim Pătrulescu discuta despre aspectul deturnării țintei reale a oricărui demers educațional: „Se dă o luptă formidabilă pentru sufletele copiilor. Este lucrul cel mai important, de care păcat că am ajuns conștienți atât de târziu”. Pornind de la așezarea, vreme de secole, a școlii în tinda Bisericii, în acord cu chemarea fundamentală a omului de a-și câștiga mântuirea pe parcursul vieții, părintele Pătrulescu subliniază momentul, surprins de Ion Creangă, al „modernizării școlii, ieșirii din paradigma tradițională în care omul trebuia să învețe să intre în Biserică, să se roage, să se închine lui Dumnezeu, pe cât putea. După Revoluția franceză nu se mai are în vedere închinarea, școala pregătește oamenii să fie simpli meseriași, forță de muncă pentru companiile mai mult sau mai puțin naționale”. O închinare există, însă, întotdeauna, dacă nu înaintea lui Dumnezeu, atunci în fața altor realități, dictate de ideologiile momentului. Academicianul Dinu Giurescu, într-o lucrare privind învățământul românesc din perioada comunistă, ne arată cotitura produsă în urmă cu patruzeci de ani, prin Legea învățământului nr. 28 din 21 decembrie 1978, care „subliniază repetat misiunea şcolii de a forma tineretul, şi în spiritul concepției materialismului dialectic, şi istoric”. Ne aflăm acum într-un nou moment de cotitură. Alte ideologii sunt promovate pentru a acapara interesul tinerilor și a deturna din nou ținta educației, rătăcind și mai grav sufletele tinere, de aceea cuvintele psalmistului ne arată urgența reașezării în matcă, atât cât mai este posibil astăzi.

Efecte curriculare

Ultimul an a fost marcat de tensiuni privind planurile-cadru și curricula. Cu patruzeci de ani în urmă, ca manifestare curriculară, ideologia comunistă atee s-a concretizat, conform legii din 1978, printr-o anume ierarhizare a disciplinelor, punând pe primul loc „ştiințele fundamentale exacte - matematica, fizica, chimia, biologia” etc., apoi, pe locul al doilea, „însuşirea concepției revoluționare despre lume” și pe locul al treilea, „cunoaşterea istoriei şi culturii patriei (art. 10)”. Tot atunci a fost introdusă practica productivă în şcoli şi unități economice, elevii fiind expuși și unor neajunsuri ale sistemului de produc ție. Conform lucrării Annei Applebaum, „Gulagul, o istorie”, acestea cuprindeau mita către cei care trebuiau să închidă ochii, când normele de muncă nu erau îndeplinite, tufta, sau a te face că munceşti, şi furtul. Aşa s-a ajuns la o stare de minciună generalizată, exprimată prin proverbul „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”. Astăzi, ierarhizarea disciplinelor din anii ʼ80 nu a dispărut. Modalitatea de admitere la liceu sau la facultate a generat o repoziționare a elevilor, profesorilor și părinților în problema curriculumului și o presiune asupra modalității de evaluare la materiile „neimportante” din perspectiva examenelor. Ponderea mediei anilor de studiu în nota de admitere și materiile de examen au determinat, cu timpul, căderea în derizoriu a notării, la orice altă materie în afara acestora. Obsesia pentru note mari (mai ales la religie, unde o notă mai mică de 10 duce deseori la retragerea elevului de la această disciplină) se poate traduce printr-o altă formă a acelui proverb: „Ei se fac că ne dau note, noi ne facem că învățăm”, cu consecințe dezastruoase asupra formării respectului față de muncă și dreptății, care presupune a da fiecăruia după merit. Și ele se vor agrava. Sfântul Efrem Sirul arată clar: „După cum e cu neputință să-ți cumperi pe bani, fără să te ostenești, știința de carte sau orice alt meșteșug, tot așa e cu neputință să dobândești deprinderea în virtute fără osârdie și fără zel”.

Ce facem?

Rătăcim de patruzeci de ani, cu toate reformele învățământului care au trecut peste noi. Și aceasta pentru că nu auzim chemarea lui Dumnezeu prin gura prorocului David, acea chemare care ne ajută să așezăm corect ținta și calea către ea. Am intrat într-o perioadă de criză, agravată de pandemie, dar „viața ne trece prin crize”, spune părintele Rafail Noica: „Criza înseamnă judecată, înseamnă că Dumnezeu ne invită să judecăm lucruri, viața noastră în general, păcatele noastre, să ne autojudecăm împreună cu Dumnezeu. Și o criză este și o invitare de a trece peste un prag, de cele mai multe ori foarte greu. Uneori sfâșietor, tragic, pentru unii oameni la limită, când simți că puterile îți sunt depășite de departe. Nu înseamnă nimic altceva decât că Dumnezeu te trece dincolo de limitele puterii tale, fiindcă trebuie să trecem de multe praguri până să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu”. Concret, ce înseamnă toate acestea pentru noi? Nu este suficientă lucrarea profesorului de religie, ci realizarea unui demers comun cu profesori de la toate disciplinele, pentru a restabili, pe cât este cu putință, ca țintă a educației, mântuirea personală și a neamului. Iar părinții sunt chemați să își îndeplinească misiunea. Greu sau nu, acum, în pandemie, prin pronia lui Dumnezeu, familia este pusă în situația de a-și relua îndatoririle de la care a abdicat în perioada comunistă și postcomunistă, când responsabilitatea educației copiilor a fost transferată către stat. E timpul unei schimbări, cum arată părintele Ieronim Pătrulescu: „Acesta este un lucru bun, faptul că în școală li se vorbește copiilor despre Dumnezeu. Dar este foarte puțin! Educația se face în familie!… Nu poți să-ți educi copilul prin delegație, dacă vrei să fie bine crescut!... Or, noi ce facem? Ne ducem să câștigăm bani, plătim din buzunar și ne dez-responsabilizăm de obligația noastră de tată și de mamă… Pentru că noi trăim, repet, într-o lume care se străduiește, prin toate instituțiile, să-L scoată pe Dumnezeu din ecuație și copiii să ajungă niște sălbăticiuni, să trăiască după instinctele lor primitive”. Nu numai punctual, prin home-schooling, ci, în general, e vremea ca părinții să se preocupe de educarea copiilor și de apropierea lor de Dumnezeu, altfel, cu ideologiile actuale, îi vor pierde. Scenariul roșu funcționează ca o oglindă puternică care reflectă situația în care am ajuns, profesori, elevi, părinți, sistem, societate. Ea evidențiază faptul că acum, mai mult ca oricând, rezultatele depind de implicarea fiecărei persoane. Tot așa și mântuirea fiecăruia dintre noi.

Citeşte mai multe despre:   online