Fă Rai din ce ai!

Nu demult, la Mănăstirea Șinca Nouă, un loc unde mi-a rămas inima, am primit ca binecuvântare un dar surprinzător. Poate vă așteptați la o carte, o iconiță, un cuvânt de folos. Dar, dintre lucrurile de la pangar, părintele a ales, cu mâna sa sfântă condusă de Dumnezeu, ceva ce într-un fel le îngemănează pe toate: un șorț pe care stă scris cu broderie: ,,Fă Rai din ce ai!” Am simțit că am primit o carte cu toate învățăturile despre rolul femeii în viața de familie, o icoană a hărniciei și a sufletului bun, dar și un cuvânt de folos pentru fiecare clipă a vieții, pentru că, nu-i așa, Raiul începe de aici. 

Așa cum orice binecuvântare este inepuizabilă și oferă mereu noi și noi valențe, șorțul meu minunat mi-a șoptit de fiecare dată să mă încing în gând cu el și să lucrez cu bucurie oriunde, acasă, în profesie ori după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 30).

Avem ora de religie în școli, oameni de excepție care o susțin prin munca lor, fie la clasă fizic, fie prin intermediul tehnologiei. Pe lângă ea avem și o opoziție, mai mult sau mai puțin fățișă, faţă de tot ceea ce se leagă de viața religioasă și activitatea Bisericii. Nimic nou sub soare, numai că această opo­ziție este acum mai perfidă decât înainte de 1989, pentru că este legitimată printr-o ideologie subversivă, atrăgătoare pentru mințile însetate de independenţă şi afirmare ale elevilor.

În anul 1985, Ioan Ianolide, fost deținut în închisorile comuniste, scria, parcă profetic: „Într-un viitor previzibil, puterea comunistă va fi anihilată”. Și totuși este trist și îngrijorat, pentru că înțelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale, fără oponenți și fără precedent. În altă parte explică: „Trăim apogeul erei tehnologice... Lumea se închină mașinii. Este o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material și a finalității neantice”. Astăzi, în lumea digitalizată, școala on-line pierde din transferul interpersonal de valori autentice și este concurată de educația informală, ridicată la putere, ale cărei valori sunt în derivă.

Modele din închisorile comuniste

Avem de învățat din experiența recentă, pentru a face față provocărilor. Cum a fost posibil ca, în condițiile improprii ale sistemului din perioada comunistă, să se transmită totuși valorile educației creștine? Desigur, prin lucrarea tăcută și perseverentă a Bisericii și prin mărturisitorii ei, care au luminat conștiințele. Sistemul carceral oferă o radiografie a situației, cu oameni la limita supraviețuirii, sub asediul necontenit al noii ideologii. Acesta poate fi asemuit cu lockdownul actual, în care, deși școala pare că oferă de toate, oamenii sunt la limita unor relații autentice, paideice, fiind bombardaţi ideologic sistematic prin mesaje mediatice care demolează atașamentul față de Biserică și valorile pe care le promovează.

Atunci, oamenii au făcut cu adevărat rai din ce au avut, învățând și perfecționându-se în mijlocul celor mai crunte condiții de în­chisoare. O parte dintre deţinuţi aveau o formare deosebită, prin Biserică, şcoală şi familie. Mulţi aveau studii în domenii variate, alții cunoşteau Noul Testament sau Sfânta Liturghie pe dinafară, primele file de Filocalie ajunseseră în închisori pe căi nebănuite. Ei le-au împărtăşit cu ceilalți, prin contact direct sau prin mijloace nebănuite, uimitoare, generând o veritabilă cultură a dialogului interdisciplinar modelat de credinţă. E suficient să ne gândim la inedita școală de teologie din preajma părintelui Dumitru Stăniloae, la elevii de care s-a îngrijit Virgil Maxim la Târgşor, la Rugul Aprins sau la spiritualitatea de la Aiud şi Târgu Ocna. Ceea ce a salvat situația a fost dăruirea celor ce aveau și știau față de cei ce nu aveau și nu știau. A fost o trezire a foamei de Adevăr și a setei de cunoaștere, simțirea interioară a celor neștiutori că le lipsește ceva esențial, vital, fără de care nu ar fi putut supraviețui nici psihic, nici duhovnicește, în condițiile date.

Această trezire s-a produs prin contactul cu marile personalități culturale și duhovnicești, a căror viață a întors sau a adus mulţi deținuți la credință. Au fost nenumărate convertiri: oameni fără credinţă sau cultură teologică care au ajuns să se roage sau să memoreze pasaje din Noul Testament, dobândind, împreună cu ceilalţi, o adâncă cunoaştere a lumii; sau liber-cugetători, atei, foşti slujitori ai regimului, chiar torţionari, al căror progres spiritual părea imposibil, prin viaţa sfântă a unora dintre deţinuţi, au fost întorşi de la pierzare. Trebuie amintită şi implicarea activă în viața duhov­nicească, prin practicarea rugăciunii, spovedaniei și împărtă­șaniei, așa cum se puteau ele desfășura în temniță, după cuvântul părintelui Constantin Voicescu: „Când venea un preot în celulă, acesta nu era întrebat ce a făcut în viaţa lui, ci primit cu bucuria aflării duhovnicului. Unii preoţi foloseau, atunci când spovedeau în mare taină, un fir de aţă drept epitrahil! La Aiud, într-una din zile, înainte de Paşti, s-a răspândit vestea că părintele Benedict Ghiuş spovedeşte la o anumită oră. Prin semnale Morse, aproape trei mii de deţinuţi au aflat că părintele dă dezlegare pentru împărtăşania de Paşti (firimitura de pâine). La ora stabilită, fiecare şi-a mărturisit păcatele”… Aici, prezența unui preot printre cei care nu știau dacă vor mai trăi și a doua zi era cu adevărat cea mai mare binecuvântare.

Patru puncte

Ideile de mai sus se pot constitui în patru puncte cardinale spre un demers didactic adaptat condițiilor pe care le avem. Un prim punct ține de acei elevi care pot aduce valoare orei prin formarea lor deosebită. Aceștia există cu siguranță în fiecare clasă, deși, de obicei, din modestie sau din grija de a nu fi etichetați de către colegi, nu doresc să iasă în evidență. Prin dialog pot fi identificați încă de la început cei care participă la slujbele Bisericii, mai ales la Sfânta Liturghie, cei sârguincioși la şcoală, cei cu o frumoasă educație bazată pe valorile transmise în familie. De asemenea, este de folos să fie cunos­cuți elevii care știu pasaje din Noul Testament, deseori din alte culte și confesiuni, sau, în clasele mai mari, elevii care au lecturi personale din literatura duhovnicească. Un al doilea punct ține de măiestria profesorului. El poate să găsească o cale să ia ca parteneri acești elevi și să îi încurajeze să-și pună cât mai mult în lucrare talanții, spre folosul colegilor, știut fiind că elevii sunt mai dispuși să îi asculte pe egalii lor. Sigur că este de dorit să se exprime direct, în clasă, dar și on-line, mai ales dacă, prin tactul pedagogic al profesorului, își înving reținerile și deschid camerele, pentru o comunicare ce transmite mai mult decât imaginea. Al treilea punct este motivarea elevilor spre învățare prin contactul cu personalități culturale și duhovnicești. Profesorul poate invita acum la ore, on-line, preoți, duhovnici cunoscuți, dar și actori, muzicieni, artiști plastici, sportivi, oameni pe care elevii îi admiră și care depun mărturie pentru cre­dința lor. O lumânare poate aprinde mii de alte lumânări.

Şi punctul de cotitură, al patrulea, unde se vădesc roadele, dar pe care se și sprijină demersul didactic, este implicarea activă a elevilor în viața Bisericii, prin participarea la Sfânta Liturghie, practicarea rugăciunii, spovedanie și împărtășanie. Colaborarea permanentă și relația lor vie, personală, cu preotul paroh, implicarea în activitățile Bisericii sunt efectele unei misiuni didactice împlinite și premisele unei vieți frumoase în Hristos. Mai mult decât atât, Biserica este locul în care profesorul se poate întâlni nemijlocit cu elevii care participă la Sfânta Liturghie și unde, mai ales acum, după sfintele slujbe, este timp pentru scurte dialoguri de taină, altădată șoptite pe culoarele școlii.

Să ne încingem mijlocul, aşadar, spre lucru, cu nădejde, pentru ca elevii noștri, după cuvântul Maicii Siluana, să înceapă prin a face din toate cele „lumești” din viața lor loc de întâlnire cu Dumnezeu, cu mila Lui, cu voia Lui. Tot ce tră­iește omul robit de „această lume” poate deveni „materialul” din care face Dumnezeu sfinți, cum spunea Părintele Nicolae de la Rohia: „Dumnezeu face sfinți cu materialul clientului!” Prin urmare, se poate: Fă Rai din ce ai!