Glasul îngerilor

Vremea colindelor nu este una oarecare, ci dimpotrivă, marchează o perioadă de mare intensitate, de mărturisire a venirii în lume a Mântuitorului, ca punct de cotitură în istoria umanității. Nașterea Domnului, întâmpinată cu bucurie de îngeri, a spart hegemonia duhurilor rele asupra lumii. Desigur, răspunsul întunericului a fost pe măsură: uciderea pruncilor și un lung șir de martiri, începând cu Sfântul Arhidiacon Ștefan. Deși astăzi, cel puțin la noi, mărturisirea lui Hristos nu presupune martiraj, există totuși suferință.

Vedem că în spațiul public glasul copiilor de la Grupul Tronos sau colindele sfinților din închisorile comuniste sunt cenzurate. Și aceasta în timp ce, nu demult, mai în vară, concerte cu mesaje triviale, blasfemiatoare și antiromânești nu au deranjat prea tare. În mijlocul unei lumi tot mai păgâne, elevilor le este greu să își păstreze valorile nealterate prin diverse orientări și adicții.

Tocmai de aceea, pentru a le da curaj, ani de-a rândul am organizat diferite activități pentru comemorarea sfinților din închisorile comuniste. Elevii mei aflau despre nevoințele lor peste fire, despre viața cu o simplă bucățică de pâine pe zi, despre rezistența prin credință și cultură, mai ales prin poezie.

În preajma sărbătorilor, pe lângă colindele obișnuite, le aduceam și cele mai frumoase poezii și colinde de la acești sfinți, care au ținut nădejdea trează în iadul temnițelor. Nu era vorba numai de o amintire plină de respect față de ei, ci, undeva, exista gândul că este nevoie ca tinerii noștri să cunoască această rețetă de supraviețuire. Și nu este nouă, după cum se vede din cuvintele rugăciunii de binecuvântare a colivei, inspirate din viața prorocului Daniel și a celor trei tineri aflați în închisoare împreună cu el. Aceștia stăruind în rugăciune și fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări.

Am convingerea că tinerilor curați la suflet Dumnezeu le dă puterea de a fi mesagerii Lui și parte din schimbarea lumii. Asemenea lor, și copiii din Grupul Tronos Junior sau toți ceilalți tineri care vor continua să ducă mai departe colindele din închisori. Pentru curăția lor, poate Dumnezeu va lăsa cândva o altă mână să scrie înaintea ochilor detractorilor acestor sfinți un mesaj asemănător celui pe care prorocul Daniel i l-a tâlcuit lui Belșațar. Și nu oricând, ci după ce a profanat vasele templului din Ierusalim, bând vin din ele cu desfrânatele. Belșațar a căzut la judecata lui Dumnezeu.

Iar sfinții închisorilor sunt potirele curate în care a stat Însuși Hristos, cu Trupul și Sângele Lui, chiar dacă va fi fost dăruit în condițiile pe care le îngăduia închisoarea. Și oricine va prigoni vreodată un vas ales și curat al lui Dumnezeu, cum sunt acești sfinți, va fi „numărat, cântărit și împărțit”.

„Judecătorul meu este Dumnezeu”

Este de luat aminte la această tâlcuire a numelui Daniel. Pentru că, în vremuri de criză, Dumnezeu Își alege oameni potriviți pentru lucrarea Sa și uneori le rânduiește chiar numele pe potrivă. După cuvântul părintelui Rafail Noica, „în criză, Dumnezeu judecă viaţa mea. Deci criza este o judecată pe care Dumnezeu o manifestă faţă de mine”. Iar pentru criza actuală avem un răspuns, la un alt Sfânt Daniil, cel care a sihăstrit în munții Neamțului.

Este emblematic faptul că, după ce a pierdut lupta la Războieni, așa cum multe lupte de apărare a creștinătății se pierd astăzi, Sfântul Ștefan cel Mare și-a asumat responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu. Considerând că a căzut la judecata Lui, din pricina păcatelor personale, făcându-se pe sine vinovat de suferințele și moartea ostașilor, a căutat îndreptare și sfat la Sfântul Daniil Sihastrul. Iar acesta, după ce l-a smerit, lăsându-l să aștepte cât s-a rugat (și era firesc, doar vorbea cu Împăratul împăraților), l-a spovedit și nu l-a lăsat să închine țara turcilor, ci i-a profețit că îi va birui. Iar ca rod de pocăință, „numai, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”, după cuvântul lui Ion Neculce.

Obișnuiam, la lecțiile dedicate monahismului, artei creștine sau domnitorilor români, să amintesc acest episod, cu atât mai mult cu cât elevii erau familiarizați cu opera cronicarului al cărui nume îl purta liceul. Găseam aici o strategie de înfruntare a situațiilor de criză, generate de alți cotropitori, în numele unor ideologii potrivnice credinței. Pașii de urmat erau pocăința, găsirea unui mare duhovnic iscusit, ascultarea deplină de el și aducerea unui dar de împăcare înaintea lui Dumnezeu, pe măsura puterilor lor. Mă întreb câți dintre conducătorii noștri lumești au urmat o asemenea cale. Nu știu. Știu doar că se apropie Crăciunul și un „sultan” s-a pornit să războiască memoria unora dintre sfinții închisorilor.

Puterea numelui

Dar mă sprijin pe un cuvânt pe care l-am primit de curând de la părintele Valerian, privind toate relele care par să se abată asupra noastră, cu marginalizarea unor sfinți, cu posibilul război lângă graniță, cu secătuirea și prădarea țării prin intermediul unor oameni nepregătiți sau dimpotrivă, năimiți, și câte altele pe care le știm. „Nu vă temeți, când răul se înmulțește, undeva este un mare bine. Catedrala aceasta nu este o minune? Și canonizarea sfinților din închisori?”

Este și va fi. Mărturie stă mulțimea oamenilor care s-au închinat și se vor mai închina aici. Și aș mai adăuga constatarea părintelui Constantin Coman despre minunea pe care o face Dumnezeu pentru Ortodoxie prin diaspora românească.

Acum îmi este limpede că nu întâmplător Întâi­stătătorul Bisericii noastre poartă numele acesta, care cuprinde în el judecata lui Dumnezeu, nume puternic și potrivit pentru vremurile pe care le traversăm. Să îl poarte întru mulți ani și să vedem terminată catedrala ca semn al biruinței în toate războaiele care luptă Biserica, de orice natură ar fi ele. Și dacă la Voroneț este Sfântul Gheorghe, aici, la catedrală, Sfântul Apostol Andrei și eroii neamului cinstiți la Înălțarea Domnului mulți balauri vor birui. Iar în ceruri stau să li se alăture alți și alți sfinți, care așteaptă să fie canonizați și cinstiți. Și nici un Belșațar nu va izbândi, pentru că, așa cum a profețit Daniel, la vremea potrivită Hristos Se naște. Judecătorul lumii vine ca Prunc, smerit, El, a Cărui stăpânire „este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7, 14).

Acum două mii de ani, glasul îngerilor din cer a răsunat: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). Să avem răbdare. Toate trec, numai Domnul și sfinții Săi rămân în veac. Și aceste tulburări vor trece, după cum cei care căutau să ia viața Pruncului au pierit. Să aplicăm lecția pandemiei și să facem din fiecare casă o biserică sau o sală filarmonică în care să răsune, alături de alte colinde, și cele din închisori. Departe de a întuneca bucuria sărbătorilor, acestea ne aduc aminte că, deși comunismul a căzut, noi tot mai suntem în închisori de gând și de păcat din care tânjim către Domnul. Și, slavă Lui, avem duhovnici care să ne ridice de acolo. Astfel, „Lumea-n cântec se deşteaptă, pe Mesia Îl aşteaptă. /Zâmbete cereşti/ intră pe fereşti, /vin în orice casă./ Şi în orice gând / arde tremurând/ câte-o stea sfioasă”.