Mamă, tu ești pacea lumii!

Când rostesc cuvântul „mamă”, am în mintea și în inima mea portretul măicuței mele pline de durere, de credință, de speranță și de dragoste, dar și icoana Maicii Domnului, în brațele căreia mă refugiez în clipe de neputință, de neștiință, de mulțumire și de recunoștință. Când mă simt datoare să-i mulțumesc mamei pentru genunchii însângerați și pentru izvorul necontenit de lacrimi, ea îmi dă întotdeauna aceeași replică: „Maicii Domnului să-i mulțumești, nu mie, căci ea ne Acoperă pe toți!”.

Când puii mei au zburat pentru prima dată de acasă, i-am cerut Maicii Dom­nului cuvânt de înțelepciune, care să le meargă la inimă: „Iubiții mei, să aveți mare grijă, căci cu ace­iași ochișori cu care priviți lumea și ecranele, veți privi și la Măicuța Dom­nului din icoană; și cu urechiu­șele cu care veți auzi cine știe ce cuvinte rele, veți asculta și liniștitoarea Sfântă Liturghie. Feriți-vă ochii, urechile și buzele de la vorbe și ima­gini viclene și murdare! Să țineți minte asta, puii mamei, ca să nu vă rușinați, apoi, când o veți privi pe Măicuța Domnului și să puteți căpăta aceeași îndrăzneală, ca și până acum, la Preacurata, cerându-i, în rugăciune, să vă lumineze mintea și să vă ferească de ispite!”. Și binecuvântându-le zborul, îi las în brațele Măicuței Preasfinte, iar sufletul meu grijuliu de mamă își ostoiește temerile, găsindu-și liniștea.

În lumea aceasta în care mai-marii mânuitori ai artificialului insensibil ne promit că tehnologia „ne va înlocui mama” (Noam Shazeer), noi, mamele creștine, dascălii școlii și duhovnicii, trebuie să luptăm pentru sensibilizarea sufletelor prin frumu­sețe, simplitate și curățenie. Părintele Iustin Pârvu ne spunea că „mama este cea mai înaltă școală, iar dacă astăzi nu avem copii educați și sănătoși este lipsa mamei”.

Povești despre mame și copii

Să dăruim mai mult timp de calitate și mai multă dragoste puilor noștri, căci de acestea au nevoie ei! Să pătrundem, prin rugăciune, prin blândețe și îngăduință, în sufletul lor și să nu-i judecăm pripit pe îngerii noștri buni și frumoși!

Se spune că o mamă, care voia să testeze generozitatea fetiței sale, i-a cerut unul dintre cele două mere pe care aceasta le avea în mânuțele ei. Atunci, fetița a mușcat lacom din ambele fructe. Întristată, mama s-a încruntat și a judecat-o aspru în gândul său, considerând că fetița ei e la­comă și egoistă. Puiul de om a zâmbit curat și i-a dăruit mamei unul dintre merele mușcate, spunându-i: „Ia-l pe acesta, mami! Le-am încercat pe amândouă, fiindcă am vrut să văd care este cel mai gustos, ca să ți-l pot dărui ție!”.

O altă mamă și-a certat fetița, care consumase o frumoasă hârtie de ambalat pentru a împacheta în ea o cutie goală pe care i-a dăruit-o acesteia, de ziua ei. Mama s-a întristat văzând darul, însă fetița i-a replicat: „Mami, dar nu e goală. Tu nu simți? În cutie ți-am pus 100 de pupici. Când voi fi plecată la școală și îți va fi dor de mine, o vei deschide și îți vei potoli dorul”.

O educatoare a certat un băiețel, care ținea mereu pumnul strâns, socotind că astfel îi amenință pe ceilalți copii. Cu ochii în lacrimi, acesta i-a explicat doamnei educatoare că, atunci când el se desparte dimineața de mama lui, ea îi sărută căușul palmei, iar el ține strâns pumnul toată ziua, pentru a nu se evapora sărutul.

Ne transformăm în judecători nedrepți, lipsiți de răbdare, de timp, de bucuria comunicării, și nu ne axăm pe ce e mai important. Căutăm faimă, renume, bani, poziție, și uităm care ne este chemarea. Mamă, tu știi că de tine depinde pacea lumii? Tu știi că pruncii tăi datorită ție ajung sfinți și din cauza ta devin războinici?

Orfani de dragoste

Există o vină pe care, oricât ai pune-o la picioarele duhovnicului tău, tu, mamă, nu ți-o poți ierta niciodată: vina de a nu fi alături de copilul tău, vina de a nu răspunde la timp la întrebările, la nedumeririle lui, atunci când puiul de om are nevoie de tine ca de aer. Acestea sunt momentele în care copilul se închide în sine, se revoltă, adună frământări și frustrări, căutând răspunsuri pe stradă și în ecrane. Atunci se sfâșie legătura dragostei. Copiii își schimonosesc chipul, își schimbă stilurile vestimentare, își scrijelează trupul, luptă să-și detroneze valorile tradiționale sădite în familie și se transformă din îngeri în demoni, din sfinți în criminali. Atunci când mama e plecată să adune bani, în loc să dăruiască dragoste și pace, în sufletul copiilor rămași orfani de dragoste se războiesc forțe nevăzute, se dau lupte crunte. Pentru a ieși din această vâltoare, copilul va încerca să atragă atenția strident și zgomotos, să impresioneze, să se desprindă de normalitate și să-și trâmbițeze durerea, îmbrățișând întunericul.

Copiii au nevoie de comunicare, de mângâiere, de sfaturi și, în primul rând, de modele. Noi, mamele, suntem modelele lor. Luptele din sufletele copiilor noștri sunt șuvoaie de venin scurse din luptele declanșate mai întâi în sufletele și în trupurile noastre.

Pacea pruncilor

Un părinte ne spunea într-un cuvânt de învățătură că educația copiilor începe încă din pântece, cu pacea inimii părinților și sfătuia mamele cum să se roage pentru puiul încă nenăscut: „Din pântece, Doamne, liniștește-mi inima, ca să nu se tulbure sufletul copilului meu!”. Dând ca exemple mamele Sfinților Trei Ierarhi - Sf. Nona, Emilia, Antuza -, pă­rin­tele spunea că puiul de om este oglinda familiei, a casei; dacă părinții sunt rugători și cre­dincioși, și copiii vor fi la fel; la tinerețe se vor mai risipi - „păcatele tinereții mele nu le pomeni, Doamne!” -, dar se vor redresa, pentru că, dacă au fost crescuți bine, în tumultul vieții, vor tânji după pacea din Biserică și din familie, pe care au gustat-o în copilărie, și se vor întoarce din drumul pierzării.

Mamele și războiul

Părintele Adrian Făgețeanu vorbea atât de sensibil și de adevărat despre mamă ca izvor al păcii, dar și ca ființă responsabilă pentru fiii războinici: „Femeia se cuvine să fie împărăteasă a vieții și maică duhovnicească, întâi de toate, pentru copiii ei. Ea este sufletul casei, ea frământă și modelează caractere, e muza care trezește inspirația artistului și mângâietoarea în suferințe și înfrângeri. Puterea ei de jertfă sfidează moartea, iar darul de a sădi viață pretutindeni este dumnezeiesc. Este bunica și mama care țin rânduielile, care adună în juru-i familia, care stinge dușmăniile, care zidește sufletele cu mari sacrificii, care aleargă cu copiii și nepoții pe la biserici și pe la duhovnici, care se roagă zi și noapte cu lacrimi, care bate metanii până când se înmoaie piatra din inimi, care nu lasă pe nimeni fără alinare. Este acea forță tăcută care schimbă lumea din temelii, pe nesimțite. Ea își veghează neîncetat candela casei să rămână nestinsă”.

Contrar misiunii ei divine, „astăzi, femeia și-a pierdut uriașa-i putere care nu înseamnă să fii în vârful piramidei, nici în prim-planul reflectoarelor. A fost atrasă pe un front străin, în care, chiar dacă performează, nu-și este în propria-i matcă. A fost scoasă din casa ei, amăgită să pornească la cucerirea lumii. Și-a schimonosit firea pentru a deveni competitivă, într-o cultură excesiv de raționalistă și de masculinizată. Dar menirea femeii nu este să cucerească lumea, ci inimile. Dacă astăzi există atât de mulți oameni mutilați sufletește, care sunt gata să pornească în războaie absurde și autodistruc­tive, fără precedent în istoria omenirii, este şi din cauza faptului că mai multe generații de mame și-au abandonat adevăratul lor câmp de luptă și au lăsat multe inimi necucerite și neîmblânzite, multe suflete orfane, care nu au ajuns la cunoaș­terea de sine. Iar când își iese din matcă, când din împărăteasă dăruitoare devine o roabă și o marfă, când în loc să lucreze la șlefuirea sufletelor, preferă să se ofilească printre lucruri și obiecte, să se epuizeze în competiții străine, să controleze și să stăpânească mai degrabă decât să iubească, când alege să fie pion pe o tablă de șah care nu-i aparține, în loc să umple lumea de frumusețe, așa cum numai o femeie știe s-o facă, când din împărăteasă a vieții devine răspânditoare a morții - căci războaiele care se dau în inima și pântecul ei sunt mai necruțătoare decât toate războaiele mondiale -, femeia devine o jalnică priveliște”.

Într-o vreme a războaielor și a zvonurilor de războaie (Marcu, 13), mamă, tu poți salva lumea prin dragoste, căci tu ești pacea lumii!