Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Educaţie Prevenirea situaţiilor de risc psiho-social în rândul copiilor

Prevenirea situaţiilor de risc psiho-social în rândul copiilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Educaţie
Data: 06 Martie 2026

Doar în judeţul Tulcea, anul trecut, trei liceeni s-au sinucis, iar un altul a recurs la acest gest extrem anul acesta. În acelaşi timp, „foarte mulţi tineri din şcoli, începând cu 14-15 ani până undeva la 17 ani, se automutilează”, susţine preşedintele asociaţiei Colegiul psihologilor antreprenori din Tulcea, Silvia Miloş. În acest context alarmant, este nevoie de implementarea unor măsuri pentru a-i proteja pe tinerii cu risc psiho-social, afirmă psihologul, citat de Agerpres. 

Înfiinţarea unei reţele formate din profesori, părinţi şi profesionişti, care să intervină în astfel de cazuri, a fost prezentată ca o posibilă soluţie pe care Miloş a înaintat-o şi celor prezenţi la o dezbatere desfăşurată la Prefectura Tulcea pe tema prevenirii situaţiilor de risc în rândul tinerilor. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea, Mioara Ranciu, a sprijinit ideea, însă a menţionat dificultatea atragerii părinţilor în această reţea: „Este nevoie de eforturi în echipă, instituţionale şi mai ales cu familia. Din păcate, ne lovim de reticenţa familiei de cele mai multe ori. Dacă e să mă refer la cei trei copii de anul trecut, toţi aceştia proveneau din familii cu traume. (...) Eu sunt consilier şcolar şi mi-am luat catedra la o grădiniţă, dar părinţii fug de noi. (...) Nu recunosc că ar avea o problemă copiii lor”.

Şi reprezentanta Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Simona Lazăr, a transmis că „problema este la părinţi”. „Este foarte greu să aduci părintele la o discuţie şi să-l facem să înţeleagă care e problema copilului, în primul rând să conştientizeze că acolo există o problemă. (...) Nu am refuzat nici un caz adus în atenţia noastră de primăriile din comune, de instituţii. Unora le este teamă de reacţia socială, ce va zice lumea, dar ei nu realizează că acel copil poate fi ajutat”, a spus reprezentanta DGASPC. (O.N.)