„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
Ocupaţiile viitorului în era AI
Universitatea Transilvania din Braşov (UniTBv) îşi deschide astăzi porţile publicului larg, în cadrul unei noi ediţii a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor” şi în care vizitatorii pot descoperi viitorul tehnologiei şi al ocupaţiilor, într-o lume în care inteligenţa artificială are un rol central, se arată într-un comunicat al instituţiei „citat de Agerpres. Vor fi organizate experimente inedite şi demonstraţii interactive, concursuri cu premii, jocuri şi expoziţii, dar şi prezentări ale activităţilor de cercetare.
„Evenimentul este şi o ocazie unică de a vedea echipamente de cercetare, sisteme electronice inteligente, aplicaţii de neuromarketing, dar şi de a înţelege cum tehnologia pătrunde în toate domeniile vieţii”, au mai transmis reprezentanţii UniTBV. Vizitatorii vor putea asista şi la experienţe practice în domeniul medical. (O.N.)



.jpg)