Secolul IV, cetatea Emesa, Siria. Sub condeiul smeritului diacon, rugăciunea se zidea în trepte pline de grație, ca un mozaic din lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii.
Burse sociale din fonduri europene
Ministerul Educației și Cercetării a anunţat aprobarea, de către Comisia Europeană, a finanțării suplimentare solicitate în cuantum de 60 de milioane de euro prin Programul Educație și Ocupare (PEO). Suma va asigura plata burselor sociale în anul 2026 pentru aproximativ 40.000 de studenți proveniți din medii vulnerabile. „În acest mod, fondul de burse în noul an va fi nominal și în practică apropiat de anii 2024 și 2025 (după redimensionare) și cu aproximativ 35% mai mare decât în anul 2023, având acces la acesta atât studenții la buget, cât și studenții la taxă”, a transmis ministerul. (O.N.)



.jpg)