Pandemia ca oportunitate în educaţia de acasă

Perioada pandemiei, cu şcoli închise, cursuri online şi mai nou vacanţă de primăvară prelungită, a pus pe umerii părinţilor o bună parte din sarcina educaţiei şcolare: ajutor în rezolvarea temelor, explicaţii extra pe marginea lecţiilor sau chiar recuperarea unor teme predate prea repede. În nici un caz lucrurile nu trebuie văzute ca pe o povară, ci dimpotrivă, ca o oportunitate de implicare directă în educaţia copilului. Cel puţin acesta este sfatul a doi profesori universitari, Catherine Doherty şi Davide Penazzi, care nu ezită să vină în ajutorul părinţilor cu o serie de recomandări pedagogice. 

Catherine Doherty, profesor de pe­da­gogie și justiţie socială la Universitatea din Glasgow, şi Davide Penazzi, senior lector în matematică la University of Central Lancashire, fac ca educaţia de acasă să arate realmente grozav, ţinând cont de îndemnurile şi sfaturile pe care le adresează părinţilor. „Priviţi pandemia ca pe un moment unic, în care vorbitul cu propriul copil pe marginea lecţiilor se poate desfășura într-un ritm care să reflecte cu adevărat nevoile și interesele lui. Nu există presiunea timpului, nici o urgenţă în respectarea unui termen sau calendar arbitrar, aşa cum fac profesorii la clasă şi care adesea grăbesc elevii să treacă la următoarea activitate programată”, arată Ca­therine Doherty într-un articol pe scholar.google.com. Primul ei sfat este să nu grăbiţi copilul, să îl lăsaţi concentrat pe o temă şcolară până când o va înţelege. Apoi, verificaţi cunoş­tinţele pe care le-a reţinut punându-i întrebări. „Spune-mi despre ...” şi „gândește-te cu voce tare” pot invita la răspunsuri mai lungi și mult mai atente. La clasă, elevii nu au timp să se gân­dească la răspunsurile lor, însă acasă li se poate acorda tot timpul necesar de gândire.

Doherty, care îşi desfăşoară activitatea de cercetare în zona sociologiei educaţiei, curriculumului, discursului pedagogic, impactului politicilor educaţionale, îndeamnă la schimbarea mo­delului de la clasă, când rareori elevii pun întrebări despre conținutul temei predate. Materialele școlare sugerează un subiect şi puteţi începe cu o discuție comună despre întrebările la care ați dori să răspundeți amândoi pe subiectul respectiv. Notați aceste întrebări și apoi vorbiți despre modul în care ați putea aborda fiecare întrebare. Formulaţi câteva idei speculative împreună, faceți ipoteze sau presupuneri pe care le puteți testa ulterior. Opriți-vă și explorați-le înțelegerea și aplicarea lor. Puneți întrebări autentice la care nu știți răspunsul și împărtășiți procesul de a lansa întrebări. Diversiunile și ocolişurile fac parte din distracția explorării ideilor. Astfel, menţineţi copilul implicat.

Apoi, utilizarea propriului limbaj, şi nu unul oficial, aşa cum fac profesorii, este un atu valoros, şi nu un impediment. Este o ocazie excelentă pentru amândoi de a utiliza limba comună de acasă pentru a explora și îmbogăți învățarea școlară. În plus, acest lucru îl încurajează pe copil să vorbească. În zilele noastre, discuțiile interactive sunt văzute ca un indicator al învățării active și o parte importantă a construirii cunoștințelor. Vorbirea este un instrument extraordinar pentru a da sens și a construi relații, conchide Catherine Doherty.

Cum să îţi ajuţi copilul la matematică când nici tu nu o înţelegi

Davide Penazzi ştie despre sentimentul ­de anxietate pe care îl provoacă de multe ori matematica părinţilor. Dacă la multe materii ­experienţa şi cunoştinţele personale pot simplifica lucrurile, când vine rândul matematicii, chestiunea se complică în lipsa unei familiarizări fie şi elementare cu cifrele: legături numerice, numere abundente, fragmentare și multe altele. Într-o astfel de situaţie, de ajutor este mentalitatea pozitivă și capacitatea de a accepta că şi tu, ca părinte, eşti pe un drum al învățării continue, susţine Penazzi, pe gloucestershirelive.co.uk, unde abordează ,,cele mai bune modalităţi de predare a matematicii, pe care nici voi nu o cunoaşteţi”. Prima recomandare este să lucraţi împreună. Gândiți-vă la propria persoană însoțindu-vă copilul spre înțelegerea unui nou concept, mai degrabă decât să-l explicați. Ca părinte, există o dorință firească de a-ți asigura și susține copilul cu experiența ta, dar acest lucru este imposibil atunci când nu știi ce vrei să explici. Deci, pur și simplu fii sincer și spune-i copilului tău că această metodă este nouă și pentru tine, dar că vei lucra pentru a o înțelege împreună.

Următorul pas, spune Penazzi, este folosirea recuzitei. Noile concepte pot fi copleșitoare, mai ales pentru copiii de şcoală primară. Începeți cu ceva uşor, butoane, bănuți, bucăți de Lego, și jucați-vă pentru a vă ajuta să înțelegeți amândoi, de exemplu când lucraţi la învățarea perechilor de numere care se adună împreună pentru a face un anumit total. Această metodă vă poate ajuta pe amândoi să vă familiarizați cu conceptul și apoi să înțelegeți cum funcțio­nează. Este indicat să vă gândiți la utilitatea învățării matematicii, deşi poate fi frustrant uneori, având în vedere că o împărţire poate fi făcută mai simplu cu ajutorul calculatorului şi nu în minte. În predarea legăturilor numerice, de exemplu, vă ajutați copilul să dezvolte un instrument numeric care să îi permită să proceseze în mod eficient calcule simple, care, la rândul lor, îl fac mai capabil să facă față problemelor din viață sau la locul de muncă, explică profesorul de la University of Central Lanca­s­hire. Potrivit lui, teoriile despre cele mai bune metode de educație se îndepărtează de învățarea prin memorie, iar tot mai mulţi experţi în educaţie, cel puţin în Marea Britanie, încep să susțină metode mai captivante, bazate pe învă­țarea prin experiență. Accentul se pune pe învă­ța­rea elevilor să rezolve probleme şi să aibă, astfel, capacitatea de a raționa și de a aplica ceea ce au învățat.

Evitarea factorului frică este esenţială, continuă Davide Penazzi. Explicarea unor concepte necunoscute de tine copilului poate determina apariţia a ceea ce este cunoscut sub numele de anxietate matematică, adică frica irațională de orice lucru matematic. Riscul este ca această teamă să fie transmisă copilului, iar efectul, să nu se mai bucure de școală. Un truc simplu este să nu crezi că faci matematică, ci că îți ajuți copilul să învețe instrumente de viață utile. Acordarea unui nume mai prietenos matematicii, cum ar fi „trucuri pentru rezolvarea problemelor” sau „instrumente de calcul”, care reflectă mai bine propriile abilități, poate spori încrederea și poate ține la distanță anxietatea matematicii.

Şi nu în ultimul rând, este importantă păstrarea autenticităţii. Odată ce tu și copilul tău ați învățat un concept matematic, încercați să-l faceți mai real și să-l folosiți în viața de zi cu zi. Faceți legături numerice cu biscuiți sau bucăți de fructe. Adăugați prețurile articolelor din supermarket. Fii creativ și creează modele de legături numerice colorate cu elemente de construcție sau obiecte precum bețe și frunze, pe care le găsești la o plimbare în parc, recomandă profesorul de matematică. Este important să vă permiteți, vouă şi copilului, timp pentru a afla o idee nouă. Unele concepte matematice pot fi contra-intuitive sau dificile și atunci este bine să facem altceva și să revenim la ele altădată. Încercați să vă recompensați și amintiți-vă că învățarea într-un mod mai pozitiv și jucăuș va contribui la transformarea școlii la domiciliu într-o experiență pozitivă.