Domnul meu și Dumnezeul meu, cu ce-l putem bucura noi, copiii, părinții și dascălii pe aproapele nostru, în aceste zile minunate de sărbătoare? Către cine să ne deschidem acum, Părinte, cerul inimii noastre,
Tabere pentru copiii români din afara ţării
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului, derulează, din nou, după doi ani de pauză, programul de tabere ARC destinate elevilor şi tinerilor români de pretutindeni, care se vor desfăşura în centrele de agrement Oglinzi (Neamţ) și Sângeorz-Băi (Bistrița-Năsăud).
La Oglinzi, vor fi organizate cinci serii a câte şapte zile, în perioadele: 18-25 iulie, 25 iulie - 1 august, 1-8 august, 8-15 august, 15-22 august 2022, iar la Sângeorz-Băi, vor fi organizate patru serii a câte şapte zile în perioadele: 18-25 iulie, 25 iulie - 1 august, 1-8 august, 8-15 august 2022.
La ediția din acest an sunt invitați să participe 1.225 de elevi, studenți, tineri și profesori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din diasporă. „Activităţile organizate în cadrul programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba română, informarea participanţilor asupra istoriei românilor şi aprofundarea cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească”, după cum informează, într-un comunicat, reprezentanţii DRP.
De asemenea, participanţii vor vizita obiectivele culturale, religioase și turistice din zonă.
Printre criteriile de selecţie obligatorii se numără, potrivit Legii 299/2007, calitatea de „români de pretutindeni”, vârsta elevilor, între 8 şi 18 ani, iar studenţii ori tinerii să nu depăşească 35 de ani, să aibă cunoştinţe de bază ale limbii române şi să fi câştigat un loc în tabără, ediţia online, ARC 2021. DRP informează că vor avea prioritate cei care participă pentru prima dată la programul ARC.
Înscrierile pentru ediţia din acest an se încheie în 17 iunie şi se centralizează de către DRP pe adresa taberearc@dprp.gov.ro. În ultimii 30 de ani, peste 26.000 de elevi, tineri, studenţi şi profesori au participat la taberele ARC. (O. N.)