Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Fără cursuri înainte de ora 8:00
Elevii din clasele I şi a II-a nu vor avea cursuri mai devreme de ora 8:00, a spus consilierul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Mihaela Suciu. Consilierul a precizat că Ministerul Educaţiei a trimis o notă în acest sens către inspectoratele şcolare. „E vorba despre sănătatea fizică şi psihică a copiilor. Mulţi copii din clasele mici, care începeau orele înainte de 8:00, adormeau pe bănci. Unii dintre ei, care locuiau departe de şcoală, erau nevoiţi să se trezească la ora 5:30“, a explicat Suciu. Ea a adăugat că, prin această decizie, Ministerul vrea să asigure condiţii cât mai bune pentru sănătatea elevilor.



.jpg)