Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Filip Florian, în librăriile americane
Romanul „Degete mici“ de Filip Florian va fi lansat în librăriile din SUA de Editura Houghton Mifflin Harcourt, pe 23 iulie, a spus agentul literar al autorului, Simona Kessler, conform Mediafax. Filip Florian şi Simona Kessler vor participa la o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român (ICR) de la New York, între 29 aprilie-5 mai, când are loc Festivalul PEN World Voices. „Degete mici/ Little Fingers“ a fost tradus în engleză de Alistair Blyth, pentru Editura americană Houghton Mifflin Harcourt, care va publica romanul într-un tiraj de 5.000 de exemplare. Editura americană, cu o tradiţie de peste 80 de ani, a achiziţionat drepturile de editare ale romanului „Degete mici“ pentru întreaga lume (exceptând contractele preexistente). Romanul a mai fost publicat în Ungaria, Germania, Polonia şi urmează să apară şi în Slovenia, Spania, Italia şi Slovacia. Cartea spune povestea unui tânăr arheolog, Petrus, care încearcă să afle provenienţa unor schelete dintr-o groapă comună.



.jpg)