Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Filmul „Francesca“, proiectat la Festivalul de Film de la Iaşi
Lungmetrajul „Francesca“, în regia lui Bobby Păunescu, va fi prezentat la finalul Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi (IIFF), care va avea loc în perioada 25 septembrie-3 octombrie. După premiera mondială de la Festivalul de Film de la Veneţia, lungmetrajul lui Bobby Păunescu va fi proiectat la Iaşi, pe 2 octombrie, de la ora 21:00, la Cinema Victoria, după Gala de premiere a festivalului de film. La proiecţie vor fi prezenţi regizorul Bobby Păunescu, actriţa Monica Bârlădeanu, precum şi o mare parte din echipa filmului, printre care actorii Doru Boguţă, Teo Corban, Mihai Dorobanţu şi Luminiţa Gheorghiu. „Francesca“ va avea premiera de gală pe 1 octombrie, la Cinema Pro din Bucureşti, iar din 2 octombrie filmul va fi proiectat în mai multe oraşe din ţară. Pelicula reprezintă debutul în regia de lungmetraj a lui Bobby Păunescu şi spune povestea unei educatoare care decide să emigreze în Italia, pentru a avea o viaţă mai bună. Actriţa Anamaria Marinca, câştigătoarea premiului BAFTA pentru cea mai bună actriţă, în 2005, va prezida juriul secţiunii de lungmetraj din cadrul primei ediţii a IIFF. Alături de actriţa ieşeancă, care s-a remarcat în rolul Otilia din „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, regizat de Cristian Mungiu, din juriu mai fac parte criticul de film Stjepan Hundic, directorul de imagine Marius Panduru, regizoarea de teatru Andreea Vălean şi regizorul elveţian Oliver Paulus.



.jpg)