Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
„Folk Maraton“ la Bucureşti
Prima ediţie a evenimentului „Folk Maraton“, un concert menit să contribuie la redescoperirea şi menţinerea fenomenului folk în rândul tinerilor, va avea loc pe 30 septembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, conform Mediafax. La eveniment şi-au anunţat participarea, până în prezent, nume precum Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Marius Baţu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Ghiorghiu, Vasile Şeicaru, Emeric Set, Tatiana Stepa, Pavel Stratan, Mircea Vintilă şi Ţapinarii, care vor susţine un concert de peste trei ore. Amfitrionul serii va fi actorul Dorel Vişan, el însuşi declarându-se un înfocat consumator al genului folk. Spectacolul „Folk Maraton“ se va desfăşura anual, susţin organizatorii.



.jpg)