„Absenţa credinţei în Dumnezeu creează în om vulnerabilitate“

Demnitatea persoanei umane este consfinţită în toate documentele internaţionale privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi în toate preceptele, concepţiile şi ideile religioase promovate de lumea creştină.

Cu toate acestea, în planul vieţii concrete s-au constituit şi perfecţionat numeroase mecanisme infracţionale care atentează la libertatea şi demnitatea fiinţei umane, victime căzând, în majoritatea cazurilor, femeile. În prezent, problema exploatării femeii a căpătat dimensiuni planetare, însoţind nefericit procesul de globalizare ce se accentuează continuu. În interviul ce urmează, domnul profesor universitar dr. Pavel Abraham ne vorbeşte despre multiplele forme de exploatare a femeii în secolul al XXI-lea, despre cum se realizează profilaxia traficului de fiinţe umane şi despre importanţa învăţăturii creştine şi a parteneriatului public în remedierea acestei anomalii sociale.

Care sunt cele mai întâlnite forme ale exploatării femeii în timpurile noastre?

Formele de exploatare a femeii în secolul al XXI-lea sunt multiple, complexe şi din ce în ce mai rafinate. Cele mai frecvent întâlnite sunt cele care vizează exploatarea acesteia în scop comercial, mai ales sexual, prin impunerea practicării prostituţiei şi prin munca forţată.

Din aprecierile diferitelor organisme cu vocaţie internaţională cum ar fi „Organizaţia Internaţională a Muncii“ şi „Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa“, rezultă că, anual, în lume, 2.500.000 de persoane sunt traficate pentru a fi supuse la muncă forţată, iar aproximativ 700.000-800.000 sunt traficate în scopul exploatării sexuale.

În ţările din zona balcanică se apreciază că sunt traficate anual circa 200.000 de femei, cele mai active reţele fiind de origine olandeză.

Poziţia geografică a României la confluenţa dintre Uniunea Europenă şi ţările fostului bloc sovietic stimulează antrenarea unor persoane în traficul de fiinţe umane îndeosebi pentru exploatarea prin muncă, dar şi cea sexuală, cu predilecţie a femeilor. Evaluările naţionale şi internaţionale relevă că, în ultimii ani, România este, deopotrivă, ţară de origine, de tranzit, dar şi de destinaţie pentru traficul de persoane în scopul exploatării sexuale.

Aşa, spre exemplu, în anul 2008 în ţara noastră au fost identificate de autorităţi 1.375 de femei, victime ale traficului intern şi extern. În Raportul Departamentului de Stat al SUA din iunie 2007 situaţia de la noi era apreciată astfel: „România este o ţară de origine şi de tranzit pentru bărbaţi şi femei din Moldova, Ucraina şi Rusia, care sunt traficaţi în Italia, Spania, Germania, Elveţia, Cehia, Cipru, Grecia şi Austria în scopul exploatării sexuale şi prin muncă“.

Traficul de persoane reprezintă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea persoanelor, prin ameninţări de recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi sau avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia, în scopul exploatării. Exploatarea conţine cel puţin exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, muncă, servicii forţate, sau practicile analoge sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

Cum se realizează profilaxia traficului de fiinţe umane precum şi facilitarea accesului persoanelor traficate la serviciile de asistenţă socială?

În România, ca şi în cele mai multe ţări din estul Europei, tranziţia spre o societate democratică s-a dovedit a fi un proces lung şi dureros, mai ales din punctul de vedere al protecţiei şi asistenţei sociale. Unul dintre efectele acestei tranziţii prelungite l-a constituit scăderea calităţii vieţii. Astfel, au scăzut dramatic numărul locurilor de muncă, a crescut rata şomajului, s-au înmulţit numărul infracţiunilor, îndeosebi cele cu violenţă.

Datele statistice arată că cei mai afectaţi sunt femeile şi copii, aceştia fiind primii care îşi pierd locul de muncă. Pe fundalul sarăciei, lipsei de perspectivă, violenţei în familie, multe tinere ajung în situaţia de a accepta migraţia în Occident.

„Victimele subestimează consecinţele acţiunilor proprii“

În ce măsură exodul românilor peste graniţă şi lipsa de informare în unele cazuri constituie un cadru mai lesne pentru exploatarea femeii astăzi?

În perioada de preaderarea a României la UE, dar mai ales după luna ianuarie 2007, când acest proces a fost desăvârşit, peste 2.000.000 de persoane au migrat în ţări precum Spania, Italia, Franţa, Germania etc. Aici, o parte din femeile şi copiii plecaţi au devenit victime ale traficului de persoane.

Potrivit unui studiu comunicat de „Organizaţia Internaţională a Muncii“, în România s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori ce se constituie în tot atâtea cauze ce determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane. Într-o enumerare, fenomenul ar fi determinat de nivelul de trai scăzut, şomaj, carenţe în educaţie (majoritatea doar cu studii gimnaziale), dorinţa de realizare socială rapidă şi independentă de părinţi şi familie, rezidenţa în mediul urban, care produce un fenomen mai accentuat de înstrăinare, creşterea şi îngrijirea în afara mediului familial, respectiv cel rezidenţial, legislaţie lacunară insuficient armonizată cu cea internaţională, un control parental şi social scăzut şi ineficient, aspiraţii personale peste posibilităţile mediului de provenienţă.

Acestea sunt doar simple victime ori au şi o vină datorată comportamentului lor?

Analizele de caz efectuate scot în evidenţă că în cele mai multe situaţii, există o culpă şi din partea victimelor care subestimează consecinţele acţiunilor proprii, de a lucra ca şi ospătari, ghizi de companie, îngrijirea copiilor sau a persoanelor vârstnice, personal hotelier etc. În mod firesc, pentru redresarea situaţiei actuale se impune o acţiune coerentă, stabilă şi de perspectivă în parteneriat public, privat şi pe cauzele care determină fenomenul şi nu pe efecte.

Demersurile trebuie axate pe perfecţionarea cadrului legislativ, dezvoltarea interinstituţională adecvată, cu precădere în segmentul de prevenire, educaţie, intervenţie timpurie şi sprijin pentru victime.

În acelaşi context, se impune formarea iniţială şi continuă a celor implicaţi în acest proces şi asigurarea resurselor pentru promovarea unui sistem integrat de asistenţă şi sprijin în scopul revenirii la normalitate.

„Participarea Bisericii Ortodoxe la recuperarea persoanelor traficate este un pas civilizat spre o democraţie sănătoasă“

Propunerile de legalizare a incestului şi a prostituţiei, din proiectul noului Cod Penal, nu conduc la o depreciere a demnităţii femeii şi a persoanei umane în general?

Sper că ideile vehiculate la începutul acestui an, de dezincriminare a incestului din Codul Penal şi slăbire a protecţiei penale privind prostituţia sunt doar rătăciri vremelnice, de conjunctură, care nu vor afecta climatul de ordine şi siguranţă a cetăţeanului.

Apreciem că puterea voinţei şi a credinţei în recuperarea celor care au căzut în păcatul prostituţiei ori al traficului de persoane trebuie să triumfe.

Participarea Bisericii Ortodoxe la acest proces şi includerea rolului credinţei în Dumnezeul Scripturilor în vederea recuperării persoanelor traficate este un pas civilizat spre o democraţie sănătoasă în societatea românească a acestor vremuri.

Absenţa credinţei, o cauză a prostituţiei şi a traficului de persoane

Alături de educaţie, stimularea unei perspective duhovniceşti asupra vieţii nu ar putea să contribuie la limitarea problemelor sociale de natura celor despre care am discutat până aici?

Credinţa şi voinţa ca surse de puteri ale vieţii, la îndemâna omului, pentru o existenţă demnă şi pilduitoare, nu sunt contradictorii, nici nu se exclud una pe alta. Dimpotrivă sunt complementare şi, în acelaşi timp, dependente. În cuvintele Sfântului Apostol Pavel, credinţa, ca dimensiune spirituală a existenţei noastre, activează puterea practică a voinţei care reprezintă dimensiunea psihologică sau emotivă a fiinţei umane. Astfel, Apostolul Pavel afirmă „căci Dumnezeu este Cel care lucrează în noi şi ca să voiţi şi ca să împliniţi, după a Lui bunăvoinţă“ (Filipeni 2, 13). O voinţă activată de puterea Cuvântului lui Dumnezeu facilitează accesul credinţei în viaţa şi trăirea oricărei persoane.

Absenţa credinţei în Dumnezeu creează în om acea vulnerabilitate care duce la abuzul personal, cum sunt prostituţia şi traficul de persoane, iar absenţa voinţei conduce la depresie psihică şi nu de multe ori manifestări sinucigaşe, izolare de comunitate şi familie.