Sfântul Grigorie Palama a structurat isihasmul ca învățătură și practică a tradiției răsăritene și a adus în lumină practicarea rugăciunii inimii. Despre personalitatea, viața și opera sa teologică am vorbit cu părintele asist. univ. dr. Alexandru Atanase Barna, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în ediția specială dedicată sfinților isihaști comemorați în anul 2022, în cadrul emisiunii „Părinții Bisericii” de la Radio TRINITAS.
Cine a fost Sfântul Grigorie Palama și ce reprezintă el pentru Ortodoxie?
Sfântul Grigorie Palama reprezintă una dintre figurile cele mai importante ale teologiei ortodoxe patristice din mileniul al II-lea. El stă, din punctul de vedere al operei sale și al importanței teologiei pe care a exprimat-o în opera sa, alături de marii Sfinți Părinți ai Bisericii din primul mileniu creștin. A trăit în secolul al XIV-lea bizantin. S-a născut probabil în jurul anului 1296 la Constantinopol și a fost, evident, monah și după aceea Arhiepiscop al Tesalonicului, între anii 1347 și 1359, fiind imediat după moartea sa din 1359 canonizat de către Biserica Constantinopolului, în anul 1368. Viața sa este legată de ceea ce numim controversa palamită - foarte mulți folosesc termenul de controversă isihastă, dar poate că numele corect ar fi controversa palamită și din simplul motiv că isihasmul nu este o temă exclusiv a secolului al XIV-lea bizantin, ci reprezintă, de fapt, o caracteristică a spiritualității și a școlii de rugăciune ortodoxă din toate secolele. În schimb, în acest context, în Bizanțul secolului al XIV-lea, isihasmul a cunoscut o dezvoltare inedită în ceea ce se numește controversa palamită sau apărarea teologiei Sfântului Grigorie Palama, ca reprezentant al Părinților isihaști. Este deosebit de important acest moment, pentru că Europa, bizantină, pe de o parte, sau latină, pe de altă parte, cunoștea în secolul al XIV-lea premisele viitoarei modernități. Iar în acești zori ai modernității, din secolul al XIV-lea (deja Italia trăia din plin fenomenul Renașterii culturale, filosofice și artistice), în acest moment Biserica a fost pusă în situația de a interpreta, respectiv de a reinterpreta sursele inițiale ale doctrinei, ale tradiției, ale învățăturii despre viață, rugăciune și mai ales despre sfințire sau îndumnezeire. Acesta este contextul extraordinar de important care ne ajută poate mai bine să înțelegem ce s-a întâmplat în acest secol și de aici evident importanța deosebit de mare a Sfântului Grigorie Palama, care definește orice abordare teologică ulterioară.
Care a fost rolul Sfântului Grigorie Palama în acest context?
Sfântul Grigorie Palama se situează, în secolul al XIV-lea bizantin, în fața unei școli academice de teologie care practica un mod de a face teologia inspirat dintr-o utilizare a conceptelor în stil intelectualist, fără o probare a afirmațiilor teologice în viața de rugăciune și fără o asumare a unei continuități evident patristice, confirmată anterior de Sfinții Părinți, a vieții de rugăciune, care înseamnă în cele din urmă sfințirea omului și vederea luminii necreate a harului lui Dumnezeu în viața celui care se roagă. Aceasta este importanța deosebită, în contextul în care există tendința de a exprima sau de a face teologie într-un mod chiar secularist, adică într-un mod care nu este probat de experiența liturgică și spirituală, adică de viața de rugăciune a Bisericii. Textele Sfântului Grigorie Palama ne ajută și mai mult să probăm, să verificăm, să certificăm experiența noastră de viață și în cele din urmă afirmațiile teologice prin tezaurul de spiritualitate pe care l-am primit anterior de la Sfinții Părinți; un tezaur concret, nu doar teoretic, ci mai ales practic, sintetizat magistral în modul de viețuire al călugărilor din Sfântul Munte Athos, care la momentul respectiv învățau o anumită metodă de rugăciune, pe care o numim metoda rugăciunii isihaste, o rugăciune neîncetată. Practica Rugăciunii lui Iisus este definitorie pentru spiritualitatea ortodoxă filocalică și asigură cadrul despătimirii, curățirii omului, luminării sufletului său și, în cele din urmă, recunoașterii harului lui Dumnezeu printr-o vedere directă.
Poate cel mai discutat aspect din viața Sfântului Grigorie Palama este disputa dintre el și Varlaam de Calabria. Ce ne puteți spune despre aceasta?
Este poate momentul cel mai cunoscut din cadrul controverselor palamite, disputa dintre un teolog care se numea Varlaam de Calabria și tânărul ieromonah Grigorie, care era la momentul respectiv viețuitor în Sfântul Munte și care primește și-și asumă sarcina de a-i reprezenta pe părinții atoniți într-o controversă care avea în cele din urmă ca finalitate punerea sub semnul întrebării a întregii tradiții isihaste de rugăciune practicată de călugării și mirenii ortodocși. Istoria acestei controverse, care îi pune în prim-plan, pe de o parte, pe Sfântul Grigorie Palama, şi, pe de altă parte, pe Varlaam de Calabria, este deosebit de interesantă, pentru că arată într-un fel și natura acestei controverse, dar și miza ei.
Evident, învățătura care reiese în mod clar chiar din această etapă este aceea că este corect și ortodox să facem o distincție - fără a presupune și separare - în Dumnezeu, respectiv distincția dintre ființa lui Dumnezeu care rămâne incognoscibilă, de necunoscut, nu poate fi atinsă de către experiența umană, prea limitată și incompatibilă prin caracterul ei creat cu natura necreată și intangibilă a ființei dumnezeiești, pe de o parte, și, pe de altă parte, energiile, sau harul, lumina, sau lucrarea lui Dumnezeu care este cunoscută și poate fi atinsă, care poate fi împărtășită și ne dă nouă șansa de a avea o spiritualitate în care Dumnezeu Se împărtășește, Se atinge, în care Dumnezeu ne sfințește, această lumină fiind în schimb o lumină necreată, întru totul dumnezeiască, întru totul sfințitoare, nu de un rang inferior lui Dumnezeu, intermediar sau, în cele din urmă, creat. Nu este o putere a unei naturi create, ci este puterea, lucrarea, harul, sau energia ființei dumnezeiești. Cu alte cuvinte, noi, în viața noastră spirituală, nu putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu după ființa Sa, dar putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu în mila descoperirii Sale ca energie, ca har, ca lumină. Iar această energie, har sau lumină este evident necreată, adică dumnezeiască, sau cu adevărat dumnezeiască. Această concluzie a fost evident asumată de către Biserica constantinopolitană, dar a fost exprimată și anterior, evident, de către Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. În primul rând avem mărturii clare la Sfinții Părinți capadocieni, dar și la Sfântul Dionisie Areopagitul și la Sfântul Maxim Mărturisitorul, sau în secolele următoare la Sfântul Simeon Nou Teolog, pe care, de asemenea, îl cinstim în acest an omagial şi comemorativ.
Acești Sfinți Părinți au teologhisit, deși în termeni diferiți, dar niciodată în dezacord. Ceea ce aduce nou poziționarea Sfântului Grigorie Palama este analiza critică - și corectă în cele din urmă - asupra modului în care o teologie nebazată pe experiență și rugăciune poate să ducă în cele din urmă la negarea întâlnirii reale între om și Dumnezeu. Rolul rugăciunii isihaste, rolul rugăciunii inimii, roul descoperirii harului lui Dumnezeu în viața omului este de fapt teologia pe care o facem. Teologia noastră este rugăciunea noastră. Teologia ortodoxă, teologia Sfinților Părinți, teologia sinoadelor ecumenice, sintetizată în dogma Sfintei Treimi, dogma Întrupării și în îndumnezeirea și sfințirea omului în Biserică, se probează de fapt prin modul în care noi ne rugăm, prin experiența duhovnicească a vieții noastre liturgice, dar și în rugăciunea particulară, evident, realizată în comuniunea Bisericii. Teologia Sfinților Părinți anteriori și teologia vieții noastre în rugăciune se întâlnesc și se certifică metodologic, în mod practic, în viața spirituală a Bisericii, în școala rugăciunii isihaste.
Avem și multe texte pe care Sfântul Grigorie Palama le-a lăsat în direcția aceasta, aprofundate de mulți teologi de-a lungul vremii. Ce ne puteți spune despre opera Sfântului Grigorie Palama?
Opera Sfântului Grigorie Palama din păcate nu este întru totul disponibilă în limba română. Dar putem spune că cel care l-a descoperit primul în teologia modernă, nu doar în spațiul ortodox și nu doar în spațiul european, ci efectiv primul care a avut un rol cu adevărat constructiv în aducerea Sfântului Grigorie Palama în prim-plan în secolul XX și care a descoperit bogăția fascinantă și miza esențială a textelor sale este părintele Dumitru Stăniloae, care a tradus primul din opera Sfântului Grigorie Palama și care a redactat prima monografie modernă despre Sfântul Grigorie Palama. Și, iată, avem de la părintele Dumitru Stăniloae, în Filocalia românească, volumul al VII-lea, o parte din Triadele Sfântului Grigorie Palama, pe care evident îndemnăm cu toată inima să le citească toți credincioșii Bisericii noastre. Este o teologie poate mai profundă, dar nu este inaccesibilă. Fiecare dintre noi avem cumva această chemare de a citi, de a ne lăsa modelați de un text teologic care sensibilizează exprimarea teologică, apropierea noastră față de adevărul exprimat în cuvintele Sfinților Părinți, față de modul în care ne concentrăm sau ne raportăm noi înșine la rugăciunea noastră personală sau la modul în care practicăm, cu binecuvântare, rugăciunea inimii, rugăciunea neîncetată. Și iată că putem cunoaște în limba română cea mai cunoscută lucrare a Sfântului Grigorie Palama, cea care a stat în centrul controversei cu Varlaam de Calabria, Triadele - celebrele Triade în apărarea sfinților isihaști - ale Sfântului Grigorie Palama, disponibile, iată, în limba română, prin traducerea părintelui Dumitru Stăniloae sau prin alte proiecte editoriale recente. Dar avem și Omiliile, avem predicile Sfântului Grigorie Palama, disponibile în mai multe variante, avem și alte texte care așteaptă evident lucrarea de traducere - Antireticele împotriva lui Nichifor Gregoras -, precum și alte texte, omilii, tratate dogmatice, scrisori, care exprimă diferite etape ale teologiei Sfântului Grigorie Palama și ale controversei palamite.
Ce semnifică exemplul Sfântului Grigorie Palama pentru teologul de astăzi și chiar pentru creștinul de astăzi, care își dorește să afle mai mult despre tainele teologiei și ale isihasmului creștin?
Sfântul Grigorie Palama reprezintă un model în epoca sa, caracterizată printr-un umanism bizantin care se îndepărta de rădăcinile patristice ale teologiei ortodoxe, un model de rezistență și de reinterpretare corectă, ortodoxă, armonioasă, în egală măsură paradoxală, dar și coerentă din punct de vedere teologic și filosofic, a modului în care se face teologie, a modului în care se practică rugăciunea și a perspectivei reale de îndumnezeire a omului în Biserica Ortodoxă. Este esențial pentru teologul contemporan, pentru creștinul de astăzi să facă apel la acest model de interpretare coerentă și corectă a tradiției patristice, iată, în zorii modernității, într-un secol care încerca să reformuleze tezele principale ale tradiției patristice într-un mod aș spune la modă la momentul respectiv. Aceeași provocare o avem și astăzi, în secolul relativităților de orice fel. Învățătura Sfântului Grigorie este aceea că nu facem teologie în funcție de influențele contemporane, influențele la modă astăzi sau atunci, ci încercăm să reinterpretăm și să ne adâncim în tezaurul de învățătură patristică anterior, să-l calibrăm, să-l exprimăm și, evident, să-l verificăm sau să îl completăm cu propria noastră experiență de rugăciune.
