„Alegerile primare de tip american reprezintă soluţia reformării clasei politice româneşti“

▲ Reforma clasei politice este trâmbiţată de politicieni, care nu vin însă cu soluţii şi nu dau senzaţia că partidele pe care le reprezintă sunt dispuse să ajungă la un compromis, din acest punct de vedere ▲ Despre ce s-a întâmplat în timpul alegerilor locale, ce se va întâmpla la alegerile parlamentare din toamnă, dar şi despre câştigătorii reali din 2008 şi din 2004, am vorbit cu analistul politic Alexandru Radu, profesor la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ Bucureşti şi cadru asociat la SNSPA, dar şi fost vicepreşedinte al Biroului Electoral Central, la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale din 2004 ▲

- Domnule profesor, ce noutăţi a adus votul uninominal la alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene şi ce efecte va avea acest tip de vot la alegerile parlamentare din toamnă?

-

Aş face, înainte, o precizare, întrucât eu nu văd nici un fel de vot uninominal. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt simple, nu există, în lumea asta largă, decât trei sisteme de vot: majoritar, proporţional şi mixt. Ca atare, uninominal nu există. Votul uninominal este o procedură de vot şi se poate asocia cu orice fel de sistem. La alegerile locale nu avem o procedură de vot uninominal diferită de ce-am avut până acum, primarii au fost aleşi printr-o selecţie de persoane. Noutatea este introducerea acestui tip de vot, nu de scrutin, la preşedinţii de Consilii judeţene. Toată lumea spune că acolo e vot uninominal, însă eu vin şi spun că e vot direct. Până acum, a fost un vot indirect, preşedinţii de CJ erau aleşi în urma negocierilor dintre partidele care depăşeau pragul, iar acum, se aleg direct de către cetăţeni. Nedumerirea mea ţine de altă natură, şi anume că preşedinţii de CJ se aleg diferit faţă de primari şi faţă de preşedintele României, în sensul că este o alegere din primul tur fără a necesita o majoritate absolută. Constatăm astfel, dacă ne uităm pe harta rezultatelor alegerilor, că doar într-un singur caz din cele 41 de judeţe un preşedinte a câştigat cu puţin peste 50%, restul fiind declaraţi câştigători cu scoruri foarte mici, chiar 20-25%. Acest lucru ridică un semn de întrebare în sensul că alegerile locale nu mai au coerenţă, atât timp cât primarii se aleg într-un fel, iar preşedinţii de CJ, care, teoretic, au aceeaşi legitimitate, sunt aleşi altcumva.

Revenind la întrebare, la posibilele efecte, alegerile locale sunt şi nu sunt un semn pentru alegerile parlamentare. Nu sunt un semn, pentru că alegerile locale au un specific anume, aici contând foarte mult relaţia între alegător şi candidat, însă, la nivel judeţean, la nivel politic al alegerilor, putem spune că există o tendinţă în anumită direcţie, de care ne-am putea lega. Dacă luăm cifrele pe Consilii judeţene, aflăm că primul loc este ocupat de PDL, pentru prima oară după â90, Partidul Social Democrat nu mai deţine această întâietate, lucru care nu s-a întâmplat nici în 1996, când CDR a câştigat alegerile parlamentare.

„Este o şmecherie statistică atunci când se spune că un partid este căştigător, după primul tur al alegerilor“

- Avem un câştigător deplin al alegerilor?

Acum, la nivelul alegerilor din 2008, PDL este pe prima poziţie, însă nu putem spune că este, neapărat, câştigătorul deplin al alegerilor locale. Rotaţia asta de sub un procent reprezintă o schimbare şi ne poate spune că, la alegerile parlamentare din toamnă, şansele PSD sunt mai mici decât în orice moment anterior, acest lucru fiind cauzat şi de criza prin care trece acest partid, deşi, în 2004, au câştigat alegerile.

Raportările de la BEC pentru primari sunt pe număr de mandate, însă, una e să câştigi un mandat la Cluj şi una este să câştigi la Ştefăneşti, numărul de voturi fiind total diferit. Una este primar în capitală, una este primar în municipiu şi alta este să fii primar într-o localitate mică; este o şmecherie statistică atunci când se spune că un partid este căştigător, după primul tur, la număr de mandate. Simplu, din punct de vedere statistic, PSD este câştigător la număr de mandate, dar trebuie să le compar şi, atunci, constat că, din punctul de vedere al forţei politice, nu mai avem acelaşi rezultat. Şi mai trebuie să spun ceva, PSD este mai puternic în zonele rurale.

- Există anumite criterii devenite repere pentru români, când merg să voteze? S-a votat în 2008 altfel decât până acum?

-

Cu siguranţă că am avansat în comparaţie cu precedentele scrutine. Nu există însă un set de criterii după care un anume electorat îşi acordă votul unuia sau altuia dintre candidaţi. Votul nu este niciodată raţional, opţiunea de vot este rezultanta unor elemente specifice care ţin de opţiunea politică şi până la chestiuni care ţin de aspectul candidatului, de modul cum vorbeşte sau din ce partid face parte. În exprimarea votului nu există o raţiune anume. Ce s-a schimbat în 2008, faţă de precedentele alegeri, este această manelizare a alegerilor sau, dacă vreţi, tabloidizare. Devine din ce în ce mai limpede că cetăţenii sunt cointeresaţi nu doar politic, ci chiar financiar, material să participe la aceste alegeri, doar pentru a se situa de-o parte a lucrurilor. Acest lucru reprezintă, fără nici o îndoială, un regres în ceea ce priveşte direcţia democraţiei pe care o construim cu toţii.

„Partidele trebuie să şi vrea o reformă a clasei politice“

- Ce poate face clasa politică în acest sens?

-

Clasa politică poate, dar nu face nimic, pentru că nu este interesată să schimbe ceva, pentru că acest tip de alegeri este strict în interesul partidelor politice. Se discută, de câţiva ani, despre reforma clasei politice şi se mai spune că antidotul este schimbarea scrutinului. Nu este deloc aşa, nu avem nici un exemplu istoric din nici o ţară prin care schimbarea de scrutin să fi dus la schimbarea clasei politice. Dimpotrivă, avem, în România, elemente care duc în cealaltă direcţie, a conservării. Dacă noi, românii, vrem să facem o reformă a clasei politice, ea trebuie începută din inima partidelor politice. Ele trebuie să se reformeze primele şi, dacă ar vrea acest lucru, partidele ar trebui să ne întrebe pe noi, cetăţenii, înainte de alegeri, care candidaţi vrem să intre în luptă. Să facă alegeri primare cum se întâmplă în SUA. Altfel, şi la votul uninominal şi la votul pe liste, întâlnim aceleaşi persoane, care sunt desemnate tot după ierarhiile de partid şi electoratul este pus în faţa unei alegeri prestabilite.

- De aceea românii votează mai mult negativ...

-

Sigur, neputând să ai candidaţii care să te reprezinte şi pe care să ţi-i doreşti, atunci eşti pus în situaţia de a alege răul cel mai mic, alegi dintre ce ţi se oferă, iar în acest caz, e mai degrabă un vot negativ. Avem o tradiţie în acest sens, după â90, şi observăm că lucrurile nu evoluează în ceea ce priveşte modul de exprimare a opţiunilor electorale.

- Reforma clasei politice se poate face doar prin promovarea tinerilor?

-

Aici problema a fost pusă în mod eronat, într-un mod voit. De multe ori, ideea aceasta de reformă politică este înţeleasă punând în mod eronat un semn de egalitate între tinereţe şi schimbare. Însă, tinereţea, în sine, nu garantează nici calităţi morale deosebite, nici calităţi profesionale deosebite, deci nu tinereţea în sine este importantă şi nu trebuie identificată cu reforma. Avem destule exemple tinere, în acest moment, persoane publice, care sunt aidoma modelelor lor, mai înaintate în vârstă, din politică. Reforma politică este mult mai plină de substanţă, mai ales că, prin natura lucrurilor, oricum, tinerii vor trebui promovaţi. Partidele trebuie să-şi dezvolte mecanisme de selecţie în interior, împreună cu cetăţenii. În acest proces sunt importante şi schimbările din instituţiile politice, partide sistem electorale, instituţiile statului. Atunci, alegerile nominale vor schimba clasa politică sau tinereţea egal reformă a clasei politice nu sunt decât nişte lozinci.

- Îi regăsim pe politicieni angrenaţi în cursa obţinerii de titluri universitare în ştiinţe politice sau administrative. Îi ajută în vreun fel sau doar este o modă să faci un master în ştiinţe politice?

-

E o chestiune care ţine de psihologia socială a românului. Totdeauna, fie că a fost perioada comunistă sau nu, şi, în general în perioada de tranziţie, prestigiul devine foarte important. Atunci, notorietatea profesională poate fi echivalată, însă nu în mod real, cu o diplomă pe care ţi-o dă o instituţie de învăţământ. Cu cât acumulez mai multe diplome, cu atât prestigiul şi notorietatea mea cresc. Oamenii îşi arată competenţa în viaţa practică, dorinţa de diplomă este accentuată şi de perioada asta de bulversare în care organismele şi instituţiile nu mai funcţionează atât de bine din punct de vedere ierarhic sau al valorilor.

▲ Profesorul şi analistul politic Alexandru Radu, „cunoscător“ al bucătăriei BEC

Alexandru Radu este profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“, Bucureşti, şi cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi la Şcoala Postuniversitară de Management Politic.

Absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, promoţia 1999, doctor în Filosofie din anul 1998, Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, Alexandru Radu este, la bază, profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“, din 28.02.2005. Este cadru didactic asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, din 2003, până în prezent. Este redactor la revista „Sfera politicii“, din 2004.

Profesorul Alexandru Radu este autor al circa 50 de articole, studii, conferinţe, cursuri universitare şi cărţi în domeniul studiilor sistemice (sisteme politice, sisteme partidiste, sisteme electorale) şi în domeniul analizei politice (ştiinţa politică empirică), printre care „Nevoia schimbării. Un deceniu de pluripartidism în România“, Ed. „Ion Cristoiu“, Bucureşti, 2000, „Partidele politice româneşti după 1999“, Bucureşti, Editura Paideia, 2003, „Sisteme politice contemporane, mică enciclopedie“, Bucureşti, Editura Cartea Universitară, 2004.

În anul 2004 a fost membru în Biroul Electoral Central la alegerile locale şi generale, ca vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, un an mai târziu semnalând apariţia editorială „Cum am fraudat alegerile?!“, un volum în care sunt relatate discuţiile cele mai importante a membrilor BEC, foarte multe afirmaţii fiind susţinute cu facsimile.