Alexander Lingas, un dirijor intrat deja în istoria muzicii

Recunoscut cercetător la nivel internațional în domeniul studiilor de muzică bizantină, etnografie și interpretare, prof. dr. Alexander Lingas a fost în atenția tuturor în luna mai, când a dirijat Corul Bizantin care a cântat la ceremonia de încoronare a regelui Charles al 3-lea. Este profesor de muzică la City, Universitatea din Londra, la Institutul „Sfântul Vladimir” din New York, precum și cercetător al Institutului de Studii Creștine Ortodoxe din Cambridge, Marea Britanie. În luna septembrie, când a participat la Iași la cea de-a şasea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină, ne-a făcut bucuria de a ne împărtăși sentimentele pe care le-a trăit la acel moment istoric, dar și ­aspecte din munca de cercetare pe care o desfășoară.

Ați dirijat corul care a cântat la ceremonia de încoronare a regelui Charles al 3-lea. De ce a fost ales un cor bizantin în cadrul momentului și ce semnificație are psalmul ales?

Majestatea Sa, Regele Charles 3-lea, a dorit ca slujba de încoronare să includă muzică bizantină în limba greacă, în semn de recunoștință și omagiu adus răposatului său tată, Alteța Sa Regală Prințul Filip, Duce de Edinburgh, care s-a născut în familia regală a Greciei. Tema muzicală a psalmului provine, de fapt, din repertoriile de cântări compuse cu rolul de a fi intonate „Pentru ocazii regale”, compendiu publicat inițial în anul 1936 la Atena. Textul cântării alese provine din doi psalmi, în principal Psalmul 71, cu un verset din Psalmul 19, care se referă la monarhia Israelului antic.

Corul a fost format special pentru această ocazie? Cine a făcut parte din ansamblu?

Într-adevăr, Corul Bizantin a fost format special pentru această ocazie unică, la fel cum au fost Orchestra Încoronării și Corul „Ascension Gospel”. Corul a fost alcătuit din șapte membri care au activat înainte ca psalți și cântăreți în catedrale și parohii din Marea Britanie și Grecia, ca dascăli de cânt bizantin la Școala de Muzică Bizantină a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Greciei din Thyateira și Marea Britanie, dar și în coruri de specialitate recunoscute în domeniul muzicologiei bizantine, precum Corul Bizantin Grec; Maistorii (Maeștrii) Artei Psaltice (Maïstores of the Psaltic Art); „Tropos” și „Capella Romana”.

Toți membrii acestui ansamblu au pregătire profesională în cântul bizantin și am lucrat alături de ei în numeroase întâlniri în Europa și SUA: dr. Themis Prodromakis, profesorul Regius de Inginerie la Universitatea din Edinburgh; Stelios Kontakiotis, la vremea aceea protopsaltul Mănăstirii „Buna Vestire” din insula Tinos, Grecia; dr. Dimitrios Skrekas, un filolog bizantin; dr. George Zacharias, un violonist și muzicolog remarcat; Vassilis Maroulas, alături de care am cântat la înmormântarea compozitorului Sir John Tavener; și doctorandul meu, Georgios Savvas.

Ce trăiri sufletești v-au încercat în acele momente?

A fost deodată palpitant și copleșitor să particip la o așa ocazie impresionantă și istorică. A fost, de asemenea, minunat să fiu primit atât de călduros de ceilalți muzicieni care au contribuit la desfășurarea ceremoniei. Toți erau printre cei mai buni din domeniile lor și a fost o mare onoare să fiu în compania lor.

Sunteți dirijorul și fondatorul Corului „Capella Romana”. În ce constă acest proiect unic în lumea muzicală și ce fel de lucrări muzicale și moduri de interpretare aduce în atenția publicului?

Am înființat Corul „Capella Romana” în anul 1991 cu rolul de a explora bogata moștenire muzicală a regiunilor locuite de oameni, atât din Est, cât și din Vest - numele amintind conceptul medieval grec de „oikoumene” („spațiul locuit”), care se referă la Roma și Europa vestică, dar și Imperiul Bizantin al Constantinopolului („Noua Romă”) și comunitatea slavă. Încă de atunci am adunat o echipă profesionistă de pasionați și cercetători, care s-a remarcat, în special, în trei domenii specifice ale tradiției muzicii ortodoxe. Primul domeniu este cel istoric, care s-a concentrat cel mai mult pe cântarea bizantină medievală și pe relația sa cu alte tradiții istorice ale muzicii liturgice creștine. Concertele și înregistrările noastre din „Ekklesiastikos rite of Hagia Sophia” sau din vechea Liturghie a Ierusalimului (cea din urmă fiind în înregistrarea noastră „Vinerea Mare în Ierusalim”), de exemplu, se bazează pe studiul meu de cercetător științific al Liturghiei și muzicii bizantine.

De asemenea, interesele mele științifice în întrepătrunderile culturale dintre Estul grecesc medieval și Vestul latin s-au concretizat în programele de cercetare care explorează evoluțiile muzicale din Cipru sub regii dinastiei Lusignan și Creta condusă de venețieni. Colaborarea a fost parte integrantă a acestui demers. De peste douăzeci de ani, dr. Ioannis Arvantis, acum cadru didactic la Universitatea Ionică din Corfu, a împărtășit cu bunăvoință cercetările sale cu privire la interpretarea notației bizantine ­medievale, majoritatea partiturilor muzicale pe care le-am cântat din repertorii pre-moderne ale muzicii psaltice fiind rodul muncii lui. O altă colaborare pe termen lung a fost, din anul 2011, cu proiectul „Icons of Sound” al Univer­sității Stanford, ce privește experiența senzorială a cultului în „Sfânta Sofia”, coordonat de profesorii Bissera Pentcheva și Jonathan Abel. A fost cel mai important produs muzical, încununat cu înregistrarea „Lost Voices of Hagia Sophia” - „Vocile pierdute ale Hagia Sophia”.

Ansamblul „Cappella Romana” a dedicat, de asemenea, o mare parte din atenția sa, aproximativ jumătate din înregistrările realizate, lucrărilor compozitorilor moderni inspirați din tradițiile creștine străvechi, incluzând multe premiere mondiale și nord-americane. Printre compozitori se numără și greco-americani, precum Frank Desby și Tikey Zes, europeni bine-cunoscuți, Michael Adamis, părintele Ivan Moody, Arvo Pärt și Sir John Tavener.

În final, trebuie remarcat faptul că Ansamblul „Capella Romana” a fost implicat de-a lungul timpului în cult, fiind util în nevoile pastorale și tradițiile vii de închinare în Bisericile Ortodoxe contemporane.

Condus de John Michael Boyer, acum director asociat al „Cappella Romana”, în anul 2006, ansamblul a pregătit muzică bizantină și a înregistrat traducerea oficială în engleză a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru Arhiepiscopia Ortodoxă a Greciei din Thyateira și Marea Britanie. Recent, „Capella Romana” a publicat manualul de muzică psaltică al lui John Michael Boyer - „Byzantine Chant: The Received Tradition” - și a lansat de curând „Soarele Dreptății” (Sun of Justice), antologia sa de cântece bizantine în limba engleză pentru perioada Crăciunului.

Pe lângă cercetarea în domeniul istoric al muzicii, cercetați, de asemenea, și zona etnografică și de interpretare. Ce cuprinde mai exact această zonă științifică?

Studiul istoric al Liturghiei bizantine și al muzicii sale este important pentru înțelegerea modului în care au fost receptate și dezvoltate tradițiile noastre prin cântul Bisericii Ortodoxe. Istoria Liturghiei bizantine și a cântului psaltic este bogată și complexă, arătându-ne cum inițial tradițiile regionale ale psalmodiei și imnografiei antice târzii, inclusiv cele din Occidentul latin, au început cu un fel de unitate în diversitate. Sinteza tradițiilor a apărut prin procese de influență reciprocă și de noi creații, cu o întrepătrundere specială între tradițiile din Constantinopol și Ierusalim, devenind dominantă abia după cucerirea otomană din anul 1453. Etnografia este un instrument vital pentru studiul tradiției orale, care a fost întotdeauna centrală în transmiterea tradițiilor ortodoxe în ceea ce priveşte cântul liturgic. Ne ajută, totodată, să înțelegem modul în care credincioșii se raportează la experiența și practica muzicii liturgice în diferitele contexte culturale ale Ortodoxiei în lumea modernă. În cele din urmă, o astfel de cercetare este completată de interpretare prin mai multe moduri. Pentru repertoriile istorice, în special cele care nu mai sunt folosite liturgic, așa cum sunt cele ale ritului „Ekklesiastikos” al „Sfintei Sofia”, aduce la viață această muzică în mare măsură uitată, permițând ascultătorilor societății contemporane să experimenteze sunetul ca o călătorie prin timp. Pentru tradițiile vii, ea cufundă cercetătorii în procesele lor de transmitere și interpretare a acestora.

Sunteți membru al comitetului științific al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Cât de importante sunt aceste întruniri internaționale cu caracter științific și practic dedicate muzicii psaltice pentru societatea contemporană?

Ajuns la a șasea ediție, Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași a oferit un serviciu neprețuit atât Bisericii Ortodoxe, cât și comunităților muzicale și academice mai largi. A făcut acest lucru prin aducerea împreună a oamenilor de știință și a inter­preților care reprezintă nu numai diverse ramuri ale tradițiilor muzicale proprii muzicii bizantine din întreaga lume ortodoxă, ci și pe cele ale vecinilor și descendenților săi istorici: cântecul latinesc, polifonia georgiană și muzica liturgică a slavilor din nord. Specialiștii se întorc îmbogățiți datorită schim­burilor academice, în timp ce publicul larg este educat și hrănit spiritual prin conferințele, concertele și slujbele bisericești care au avut loc în această perioadă.