„Am construit acest drum împreună cu spectatorii”

Ana Calciu a fost pentru câțiva ani actriță pe scenele unor teatre bine-cunoscute din București, dar a devenit un nume apreciat în ultimii 15 ani datorită implicării în proiecte de teatru creștin. Această formulă de artă teatrală capătă înțelesul potrivit atunci când cei interesați iau parte la un astfel de spectacol și se conving că este cu adevărat teatru, doar că diferă conținutul mesajului. Piese precum „Candele nestinse”, „Brâncovenii”, „Vorbind cu tine, Doamne” aduc în fața publicului, prin mijloacele cunoscute de exprimare ale teatrului, idei și valori ale Ortodoxiei, dar mai ales personaje istorice care au mărturisit credința lor într-un mod de netăgăduit. Un rol definitoriu pentru repertoriul Anei Calciu a fost cel al Mariei Brâncoveanu.

Stimată doamnă Ana Calciu, sunteți una dintre actrițele românce care ne propun teatrul într-o variantă creștină. Cum vă găsiți repertoriul pentru astfel de spectacole?

După mai bine de 10 ani în care am jucat în Teatrul Bulandra, dar și în alte teatre din București, am simțit nevoia să nu mai fiu doar actriță, ci să transmit și un mesaj prin spectacolele în care joc, să propun subiecte și personaje care să fie un model atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Cu acest gând a fost înființată Compania Teatrală Zona, care este deschizătoare de drumuri în ceea ce privește domeniul teatrului educativ-istoric, religios, a recitalului de poezie. Înființată în anul 2002, Compania Teatrală Zona a produs mai mult de 20 de spectacole de teatru și recitaluri, între care „Diaconița Olimpiada”, „Stihuri și Cântări”, „Vorbind cu tine, Doamne”, „Ștergarul”, zeci de recitaluri de poezie, în țară și peste granițe, pentru românii din diaspora europeană și cea din Canada. Au venit alături de mine nume importante ale teatrului: Ivona Boitan, Magda Catone, Tomi Cristin, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Silviu Biriș, Anca Sigartău, Bogdan Iacob, Valentin Paraschivu, Ileana Zirra și alții. 

Ați avut de curând la Teatrul Național din București, și nu doar acolo, spectacole de muzică și poezie religioasă, dar și spectacole prin care amintiți publicului de azi că a fost o vreme, în regimul comunist, când ­oamenii au suferit în închisori pentru credința lor și pentru ideea de adevăr și libertate. Cum au fost primite aceste spectacole?

Datorită conținutului, spectacolele companiei se adresează cu precădere domeniului cultu­ral-edu­cativ, cu accent pe istorie și tradiții. Spectacolele s-au jucat atât în spații de teatru conven­țional, cât și în alte spații, în București, în țară, dar și străinătate, au fost solicitate de licee mari, cum ar fi Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, Liceul Particular Pedagogic „Anastasia Popescu”, dar și de licee din țară. Spectacolele au fost întotdeauna un pretext pentru dezbatere, sesiuni de comunicare, depășind de fiecare dată aria scenei. Obiectivele propuse au fost: creșterea interesului pentru istoria poporului român, creșterea mândriei națio­nale, redobândirea sentimentului apartenenței la o istorie dacă nu glorioasă, cel puțin verticală și curajoasă, aducerea în discuție a ideii că avem o datorie față de țara aceasta și a faptului că nu suntem întâmplător români, cultivarea ideii de datorie față de țară și implicit un semnal de alarmă asupra emigrației, dar și valorizarea limbii române ca matriță a gândirii românești.

În timp, proiectele companiei au crescut simțitor, trecând la spectacole cu desfășurare mare de forțe și cu producții laborioase. Vorbim aici de spectacolul „Brâncovenii”, care ne vorbește despre destinul familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu, prințul creștinătății și părinte al unui stil arhitectural unic, realizat în 2016 în coproducție cu Arhiepiscopia Bucureștilor - Protoieria Sectorului 2 și cu Liga Tinerilor Ortodocși din același sector, cu binecuvântarea Patriarhului României. Spectacolul a fost găzduit de Teatrul „Metropolis” din București, iar distribuția a fost una generoasă: Damian Victor Oancea/Tomi Cristin, Ana Calciu, Mihai Coadă, Magda Catone, Ovidiu Cun­cea/Mir­cea Constantinescu, Dana Rusu, Bogdan Iacob și un grup de nouă copii, care i-au jucat pe copiii lui Vodă Brâncoveanu. Textul este scris de pr. Bogdan Aurel Teleanu, regia aparține Ivonei Boitan, în timp ce scenografia este semnată de Ileana Zirra. Spectacolul a avut numeroase reprezentații, fiind difuzat de Televiziunea Română și jucându-se și în prezent. În aceeași formulă organizatorică a fost produs și spectacolul „Candele ne­stinse”, din 2017, dedicat martirilor din temnițele comuniste, spectacol găzduit de Teatrul Bulandra și Teatrul de Artă, avându-i în distribuție pe Ana Calciu, Tomi Cristin, Bogdan Iacob și Valentin Paraschivu; textul și regia: Ivona Boitan; scenografia: Ileana Zirra. Spectacolul a avut numeroase reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate, fiind preluat și difuzat de Televiziunea Română, în prezent fiind găzduit de Teatrul Național din București. Pentru aceste producții, atât asociația ca instituție, cât și actorii, regizorii și scenografii au fost premiați de Preafericitul Părinte Patriarh ­Daniel pentru contribuția adusă culturii și promovării valorilor creștine.

În 2018, s-a derulat spectacolul „În drum spre Iași”, în cadrul proiectului „România Mare se face cu români mari”, finanțat de ­Ministerul Culturii și Identității Naționale, care vorbește despre cei care și-au dat viața lor și a copiilor lor pentru a câștiga Primul Război Mondial și a înfăptui, aproape nesperat, Unirea. Acest proiect s-a desfășurat în cinci orașe: București, Alba Iulia, Timișoara, Craiova și Iași, având următoarea distribuție: Ana Calciu/Viorica Vatamanu, Anca Sigartău/Dana Voicu, Tomi Cristin/Silviu Biriș, Bogdan Iacob, Valentin Paraschivu. Textul și regia aparțin Ivonei Boitan, iar scenografia, Ilenei Zirra. În prezent, acest spectacol este găzduit de Teatrul Național din București. Activitatea noastră este foarte bogată, greu de cuprins în câteva cuvinte. Din fericire, sunt deja mulți artiști care au început să fie atenți și la conținut, la mesaj, nu numai la forma artistică, la interpretare. Pe mulți îi regăsiți și în răspunsurile mele.

Într-o epocă în care toată lumea vrea să fie în față, în care succesul la public este asigurat prin propuneri zgomotase ale artei, când teatrele promovează spectacole cât mai extravagante, uneori fără legătură cu textul în sine, chiar cu prețul vulgarității, teatrul creștin vine cu ceva care ține de valorile cre­dinței, aducând în atenție modele din trecutul istoric și religios, amintind oamenilor că avem o viață și dincolo de moarte. Există un public consistent pentru un astfel de teatru?

Sigur, există public interesat și trebuie să mărturisesc că am construit acest drum împreună cu spectatorii și cu mass-media care au crezut în noi și ne-au creditat demersul. Bineînțeles că nu este ușor, dar mi-am asumat, ne-am asumat acest drum în mod conștient, ca pe o nevoie interioară. Sunt multe teme și personaje care ne inspiră, dintre toate alegem ce simt/simțim că ne reprezintă oarecum și pe noi, ca persoane, ca aspirații, povești de viață, care parcă ne obligă să le spunem, să nu tăcem.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră rolul Mariei Brâncoveanu pe care l-ați interpretat?

Mă întrebați de rolul Mariei Brâncoveanu, pentru mine este mai mult decât un rol, este o identificare pe cât posibil cu povestea ei, cu povestea acestei familii impresionante a domnitorului Constantin Brâncoveanu, care a marcat istoria, admirație pentru așe­zarea lor creștină care i-a transformat în sfinți. Sunt foarte interesată de această capacitate dăruită de Dumnezeu oamenilor, de a se sfinți. Vorbind despre sfin­țenie, vorbim despre aspirația supremă a omenirii, care îți dă putere în a rezista în orice încercare pe drumul vieții, atingând în cazul lor jertfa supremă, mucenicia. Iar această alegere, după părerea mea, nu se poate face decât după ani de trăire în credință, în preceptele Bisericii, a înțelegerii sensului vieții. Noi, în spectacolul Brâncovenii, punem accent pe acest aspect. Maria Brâncoveanu, aflată în ultima parte de viață la Mănăstirea Surpatele, ne relatează momentele principale ale martiriului soțului și copiilor ei. Este unghiul subiectiv al unei femei foarte încercate, al unei mame care încearcă să înţeleagă planul lui Dumnezeu cu ea, cu familia ei, cu ţara ei. Ea ştie că nu mai poate face nimic pentru copiii ei în acest plan omenesc, dar doreşte să lupte pentru cauza cinstirii jertfei lor.    

Ce spectacole mai pregătiți și unde pot să le vadă cei interesați?

Din fericire, deja de doi ani, suntem găzduiți la Teatrul Național din București cu mai multe spectacole, și aș dori să mulțumesc conducerii teatrului cu acest prilej. Pentru 8 aprilie anunț că vom avea un nou spectacol la Naționalul bucureștean, „Stihuri și Cântări. De la Jertfă la Lumina Învierii”, iar în luna mai vom veni cu o nouă premieră. Vă rog să veniți alături de noi în continuare și să urmăriți programul pe site-ul teatrului!