Antreprenoriatul social, „o soluție pentru a scoate persoane din zona sărăciei”

Datele ultimului raport Eurostat arată că Româ­nia se află, pentru al doilea an consecutiv, pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) din punctul de vedere al riscului de sărăcie și excluziune socială. 34,4% dintre români sunt plasați sub spectrul îngrijorător al acestui risc, iar procentajul are toate șansele să crească, în contextul crizelor suprapuse care se prefigurează pentru finalul acestui an și începutul anului viitor. Despre aceste cifre și despre cauzele sociale, economice și demografice ce stau la baza creșterii ratei sărăciei am discutat cu sociologul Ciprian Iftimoaei, director adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași și profesor asociat la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Ce înseamnă, de fapt, risc de sărăcie? Cum am „traduce” această statistică pentru publicul larg?

Practic, când vorbim despre rata riscului de sărăcie sau excluziune socială, includem următoarele categorii de persoane: cele care se află sub pragul de sărăcie, cele care se află într-o situație de deprivare materială severă (dintr-o gospodărie care are probleme cu cheltuielile de întreținere, cu hrana etc.) și cele care fac parte din gospodării cu o intensitate scăzută a muncii (lucrători neremunerați, care nu reușesc să valorifice măcar jumătate din produsele pe care le produc). Fiecare stat UE desfășoară, anual, o anchetă privind calitatea vieții, pe eșantion reprezentativ la nivel național și pe regiuni. Se culeg date privind veniturile gospodăriilor; construim o serie statistică de la cel mai mic venit până la cel mai mare. Mediana este indicatorul care împarte seria statistică în două jumătăți egale. La valoarea de 60% din această mediană se stabilește nivelul pragului de sărăcie. În România este undeva la 1.200 de lei. Deci, sub acest venit, o persoană se plasează sub pragul de sărăcie. Dacă ne raportăm și la coșul minim lunar pentru un trai decent, în 2021 era de circa 7.400 de lei. Așadar, pragul de sărăcie și coșul minim lunar ne duc spre minimumul de subzistență. Avem două regiuni care, istoric, înregistrează un nivel profund de sărăcie - Regiunea de Dezvoltare Nord-Est (județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava Botoșani, Bacău, cu diferențele și disparitățile dintre ele) și Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest (Oltenia). 

Ce categorii sociale sunt la risc de sărăcie în momentul de față?

Conform statisticii Eurostat, 34,4% din populația României se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Din interpretarea datelor, inclusiv cele ale Institutului Național de Statistică (INS), vă pot spune că tinerii sunt cei mai afectați. De asemenea, femeile singure, în vârstă. Salariul, în structura veniturilor, are o pondere de 60%. Deci, în România, dacă nu ești salariat, ai o problemă mare legată de calitatea vieții. 

Totuși, cum se explică riscul ridicat de sărăcie, în condițiile în care tot Eurostat arată că România este una dintre țările UE cu un nivel redus al ratei șomajului?

Ca sociolog, propun o abordare socio-demografică ceva mai comprehensivă asupra fenomenului. Până să adere la UE, România a avut o rată mare a șomajului. După 2007, această aderare a funcționat ca o supapă socială. Cei care au migrat fac parte din categoria populației active. Așa că șomajul a scăzut nu pentru că a avut loc o explozie a locurilor de muncă după aderare, deși s-au creat și locuri de muncă, ci pentru că forța de muncă activă a migrat în alte țări UE. Apoi, sunt foarte mulți migranți sezonieri, pe care noi nu-i prindem în statisticile oficiale, pentru că nu sunt obligați să declare când și unde pleacă. Ei pot intra într-o statistică oficială doar dacă se angajează cu contract formal de muncă. Așa că eu n-aș considera rata scăzută a șomajului un indicator al nivelului de bunăstare socială.

„Democratizarea societății, la pachet cu libertatea de a nu munci”

Cum s-a modificat comportamentul față de muncă în ultimele decenii?

Din punct de vedere statistic, România nu are o problemă cu forța de muncă. Mai degrabă aș spune că avem o problemă cu disponibilitatea de a munci. Până în 1990, exista așa-numita politică a ocupării depline a forței de muncă. Regimul comunist nu recunoștea șomajul. După Revoluție, odată cu libertatea și democratizarea societății, a venit la pachet și libertatea de a nu munci. Tot datele Eurostat ne arată, de pildă, că în România aproximativ 24% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani nu învață, nu muncesc și nu urmează vreun program de formare profesională. Nimeni nu se interesează de acești tineri, deși formează o forță de muncă potențială într-un procent destul de important. Impactul social pe termen mediu și lung este foarte mare. Ei nu contribuie la productivitate, la economia țării, fiind susținuți fie din banii familiei, fie din activități mai mult sau mai puțin ilicite (prostituție, trafic de substanțe interzise etc.) Neavând deprinderea de a munci și trăind într-o zonă la limita infracționalității, vor recurge tot la activități de acest gen. Acești tineri sunt prinși în statistici, sunt descriși în strategii, în programe oficiale, dar intervenția în materie de politică publică (măsuri, programe sociale) trebuie să ajungă cât mai curând posibil la ei, astfel încât să fie integraţi social și profesional.

Revenind la riscul de sărăcie, cum arată tabloul comparativ între urban și rural?

Mediul rural este, evident, mai afectat de sărăcie decât mediul urban. Cu cât o localitate rurală este mai îndepărtată de zona urbană, cu atât crește riscul de sărăcie. Ca să vă dau un exemplu concret, 60% din activitatea economică din județul Iași este concentrată în municipiul Iași și zona metropolitană. Spre exemplu, comuna Miroslava (cea mai mare din țară, aflată în zona metropolitană Iași - n.r.) este mult mai puternică din punct de vedere economic decât municipiul Pașcani.

Pentru că tot vorbim de mediul rural, știm cu toții că există o tendință clară de depopu­lare a satelor românești. Cum arată Regiunea de Nord-Est din acest punct de vedere?

Toate datele statistice pe care le avem la dispoziție arată, evident, această depopulare. Recensământul populației și locuințelor, care s-a desfășurat în acest an, ne va arăta cu o precizie foarte mare care e populația rezidentă sau stabilă pe fiecare unitate administrativ-teritorială. Există un proces de depopulare masivă după 1990, care are, în principal, următoarele cauze: scăderea natalității și fertilității și migrația externă. Numai în anul aderării României la UE, din țară au plecat peste jumătate de milion de persoane. Cam 80% dintre cei care pleacă formează forța de muncă activă și includ femei care pot naște copii. Plecând un segment masiv de populație activă, rămân aici copiii și vârstnicii. Ponderea vârstnicilor în populația totală a crescut. Și așa intervine un alt fenomen - îmbătrânirea demografică. Sociologii și specialiștii vorbesc despre îmbătrânire demografică în momentul în care ponderea persoanelor vârstnice depășește 12%. Spre exemplu, în Regiunea de Nord-Est, cel mai îmbătrânit județ este Neamțul, unde ponderea vârstnicilor este de peste 20%. Județul Iași este cel mai tânăr din punct de vedere demografic din Moldova. Pentru că vin tineri din celelalte județe la studii în Iași, apoi, atrași de oportunitățile de muncă din municipiu și zona metropolitană, se stabilesc aici.

„Muncești ca să fii sărac”

Într-un articol de presă recent, ați sintetizat într-o foarte inspirată metaforă - „România bipolară” - contrastele care se adâncesc între rural și urban. Ce consecințe vor genera crizele care se proiectează deja?

După o pandemie care a durat doi ani, Federația Rusă a invadat Ucraina, declanșând un război cu consecințe în plan economic, social, cu migrație masivă de populație, cu probleme în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare, mai ales cu energie. Toate acestea au condus la explozia prețurilor. Ultimele date furnizate de INS arată că inflația este de 15,3%. Avem creșteri masive de prețuri la bunurile alimentare - cartofii, cu 52% mai scumpi față de anul trecut, uleiul, cu 40% mai mult. Creșterea prețurilor afectează mai ales persoanele care nu dispun de resurse, de economii sau care au venituri apropiate de pragul de sărăcie. Eu mă aștept la o creștere a riscului de sărăcie și a ratei de sărăcie. Așa cum spuneam și în articolul amintit de dumneavoastră, la primăvară nu vom fi la fel de săraci, vom fi și mai săraci. Sărăcia va deveni mai profundă în localitățile rurale, în orașele mici, monoindustriale, unde oferta de muncă nu este așa diversă și, în general, în toate zonele în care există deja „pungi cronice de sărăcie”, cum le-ar spune sociologul academician Cătălin Zamfir.

Ca observator atent al realităților sociale, mai ales în zona Moldovei, ce soluții credeți că ar putea ajuta la diminuarea disparităților dintre rural și urban?

Sărăcia poate fi analizată utilizând mai mulți indicatori. Am pomenit câțiva - rata sărăciei relative, riscul de sărăcie și excluziune socială -, dar mai sunt şi alții. Spre exemplu, indicele inegalității veniturilor, care ne arată cu cât sunt mai bogați cei de la vârful piramidei sociale față de cei de la bază. Ca sociolog, eu spun că PIB-ul pe cap de locuitor nu este un indicator al bunăstării sociale, ci unul al dezvoltării economice. El ne arată cât se produce la nivelul țării. Dar asta nu înseamnă că tot ce se produce ajunge în mod echitabil la toți locuitorii țării. Avem un procent foarte mare de persoane sărace, cam 15% din populația ocupată. Adică muncești ca să fii sărac. E un lucru care descurajează. Acum avem o anumită creștere economică, în trecut am avut ritmuri chiar mai mari de creștere și nu am observat o modificare semnificativă a acestor indicatori. Cred că, prin niște programe economice, sociale țintite, dar nu programe care creează dependență de suportul statului, am putea să mai scoatem din sărăcie un anumit procent din populație. O soluție concretă pentru comunități, grupuri, pentru persoane defavorizate ar putea fi antreprenoriatul social. Asta înseamnă să dezvolți o afacere angajând persoane aflate în dificultate. Din profitul generat, 90% reinvestești în zona socială. Avem și legislație specifică pentru asta (Legea economiei sociale), avem și exemple de bună practică, inclusiv pe plan local. E un exemplu de a scoate persoane din zona sărăciei, integrându-le social și profesional.

De asemenea, m-aș duce spre tinerii care nu muncesc, nu învață, care trebuie aduși în zona de interes social, convinși să urmeze un program de calificare, eventual într-un sistem dual de învățământ (și școală, și calificare la locul de muncă), astfel încât să rămână în zona productivă.