Apostolul cel întâi chemat revine în România

Părinte profesor, prima mărturie istorică despre Sfântul Apostol Andrei o constituie Sfintele Evanghelii. Ce spune textul Noului Testament în legătură cu fratele Sfântului Apostol Petru?

Potrivit textelor Sfintelor Evanghelii, Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru, amândoi fii ai pescarului Iona şi viitori Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte, având aceeaşi ocupaţie ca tatăl lor. Aveau o casă în Capernaum.

Sfântul Andrei s-a numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, de la care a auzit cuvintele: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la Botezul Domnului, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. După repetata mărturisire a Sfântului Ioan Botezătorul la adresa Mântuitorului Hristos: "Iată Mielul lui Dumnezeu", Andrei împreună cu Ioan, viitorul Apostol şi Evanghelist, au pornit după Iisus, în dorinţa de a-L cunoaşte. "Iisus, întorcându-se şi văzând că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei i-au zis: Rabi, care se tâlcuieşte Învăţătorule, unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea". Dorinţa curată de a-L întâlni pe Mântuitorul Hristos şi de a rămâne împreună cu El a născut în sufletul Sfântului Andrei o bucurie lăuntrică nemărginită, care l-a făcut să exclame în faţa fratelui său, Simon Petru, că l-a găsit "pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos". Conştiinţa propovăduirii Celui Întâlnit era deja lucrătoare. Tot atunci, Sfântul Andrei l-a şi dus pe fratele său, Simon Petru, la Iisus.

Sfântul Evanghelist Ioan mai aminteşte despre Sfântul Apostol Andrei, încă de două ori: la înmulţirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când a înştiinţat pe Mântuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când împreună cu Filip au înştiinţat pe Domnul că nişte elini (greci), veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-L vadă.

Chemarea Sfântului Andrei la apostolat este relatată de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu: "Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El".

Itinerarul misionar al Sfântului Apostol Andrei

Care sunt mărturiile tradiţiei bisericeşti privind vestirea cuvântului lui Hristos de către Sfântul Apostol Andrei? Unde îl întâlnim pe Sfântul Andrei propovăduind Evanghelia după Pogorârea Duhului Sfânt?

Sinodul de la Ierusalim (49-50) a marcat trecerea de la activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli desfăşurată în mediul iudaic siro-palestinian la propovăduirea Evangheliei către neamuri.

Ipolit Romanul (†235), contemporan cu Origen († 256), transmite informaţia potrivit căreia "Andrei a vestit [Evanghelia] sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo" .

Istoricul Eusebiu de Cezareea (†339/340) menţionează în lucrarea sa, Istoria bisericească, începutul activităţii misionare a Sfinţilor Apostoli, făcând referire şi la Sfântul Apostol Andrei: "Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara parţilor, lui Andrei - Scythia, lui Ioan - Asia, unde şi-a petrecut toată viaţa până ce a murit în Efes. Petru a predicat iudeilor împrăştiaţi în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia şi Asia... Ce să mai spun de Pavel, care, după ce a predicat Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim până în părţile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea - afirmă Eusebiu de Cezareea - sunt spuse întocmai de Origen, în cartea a treia a Comentariilor sale la Facere". Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciţia este menţionată şi în cel mai vechi calendar al goţilor nord-dunăreni, redactat la sfârşitul secolului al IV-lea în Thracia.

Ulterior, această tradiţie bisericească a fost menţionată adeseori, în scrierile bizantine. Epifanie Monahul (sec. IX) afirmă că "luându-şi ucenicii (Andrei) a mers în Phrygia Pacatiana din Laodiceea şi de aici a plecat în Mysia (Moesia) la Odysopolis de astăzi. Şi după câteva zile, a hirotonit lor ca episcop pe Apion". În Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X) găsim informaţia că "lui Andrei, celui dintâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei cu cetăţile Chalcedon şi Bizanţ, Macedonia, Thracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Thessalia, Elada, Ahaia şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Heracleea şi Amastris". Nikephoros Kallistos Xantopoulos (1256-1335) menţionează că Sf. Andrei "a plecat în ţara care se cheamă a antropofagilor sau pustiul Sciţilor, la Pontul Euxin, de ambele părţi, atât în regiunile de Nord, cât şi de Sud".

Martirologiile istorice occidentale menţionează, şi ele, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. Florus din Lyon († 860) menţionează cetatea Patras, din provincia Achaia, unde "se sărbătoreşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat în Scythia. Sfintele sale moaşte au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an de domnie al împăratului Constanţius". Rabanus Maurus († 856) menţionează "trecerea la cele veşnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuieşte bărbatul sau frumosul, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Scythia şi Achaia, iar acolo în cetatea Patras a murit răstignit pe cruce". Usuard (†875) atestă acelaşi lucru, arătând că "în cetatea Patras din provincia Achaia se pomeneşte trecerea la cele veşnice a Sfântului Andrei, care a propovăduit şi în Scythia". Le martyrologe dâUsuard. Texte et commentaire, par Jacques Dubois, Bruxelles, 1965, p. 351

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la sfârşitul secolului al XVII-lea, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor că "Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonului şi Vizantea, unde sunt acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia, Tesalia şi, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat".

După cum putem constata, aria misionară a Sfântului Apostol Andrei a fost foarte largă, ea incluzând Asia Mică (Pont, Bitinia, Calcedon, Bizanţ), Sciţia, Tracia, Moesia, Epirul, Macedonia, Tesalia şi Ahaia.

"Dobrogea, pământul îmbibat de sângele martirilor"

Ce ne puteţi spune despre lucrarea misionară a celui dintâi chemat dintre Apostoli în Scythia Minor? Există mărturii certe ale prezenţei Sfântului Apostol Andrei în acest spaţiu (mărturii istorice, tradiţii orale, obiceiuri, toponime)?

Aşa cum am putut constata deja din cele menţionate mai sus, Scythia apare în cele mai multe informaţii ca spaţiu cert de activitate misionară a Sfântului Apostol Andrei. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem şi la care trebuie să răspundem este dacă Scythia menţionată de izvoarele literare şi istorice antice şi medievale cu referire la Sfântul Andrei indică teritoriul Dobrogei de azi, structurat mai târziu în viitoarea provincie Scythia Minor, în cadrul reformelor administrative ale Imperiului Roman efectuate în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Constantin cel Mare (323-337), sau alte teritorii.

Există argumente nepărtinitoare, care nu pot fi suspectate de interese ideologice confesionale, ale unui pasionat al arheologiei creştine din Dobrogea, savantul Raymund Netzhammer, arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din România, între anii 1905 şi 1924, un cercetător de vocaţie, care a manifestat un interes special pentru cunoaşterea mărturiilor arheologice ale primelor secole de viaţă creştină de la Dunărea de Jos. În anul 1918, vedea lumina tiparului în limba germană lucrarea sa Antichităţile creştine din Dobrogea (Die christlichen Altertümer der Dobrudscha). Au rămas celebre cuvintele sale despre pământul Dobrogei, spuse la plecarea definitivă din România, în anul 1924: "Înainte de despărţire, trimit încă un salut în Dobrogea. Ea este pentru mine ţara favorită... Ceea ce m-a atras în fiecare an în acea foarte interesantă fâşie de pământ de la Marea Neagră este bătaia pulsului vechii lumi creştine, care acolo, neslăbită de lungimea secolelor, încă se mai poate auzi şi simţi clar. Acolo este pământul care a fost îmbibat de sângele martirilor, acolo sunt îngropate oraşe, sate, vile, în care sfinţii episcopi de Tomis au predicat, acolo zac sub dărâmături şi pământ resturi de vechi clădiri de cult şi sfinţite lăcaşuri creştine" (Raymund Netzhammer, Antichităţile creştine din Dobrogea, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, p. IX).

El afirmă că "pe bună dreptate se poate presupune că Sfântul Apostol Andrei a călcat în cursul călătoriilor sale apostolice şi pe pământul Dobrogei de azi, unde a predicat Evanghelia" (op. cit., p. 6). Netzhammer face un excurs asupra teritoriilor care puteau cuprinde Scythia, arătând că prin Scythia se înţelegeau în Antichitate, cu precădere ţinuturile de la nord şi răsărit de Marea Neagră, dar şi ţinuturile de la Don şi până în Basarabia şi până în România de azi. În secolul al IV-lea î.Hr., sciţii au dispărut din zona Dunării, fiind izgoniţi de către sarmaţi, pentru a fi menţionaţi din nou în secolul al III-lea î.Hr, în regiunea dintre Odessos (Varna) şi Callatis (Mangalia). În a doua jumătate a secolului I î.Hr., Strabo numea regiunea unde se varsă Dunărea în Marea Neagră Sciţia Mică. În anul 29 î.Hr., teritoriul Dobrogei a fost ocupat de armatele romane, pentru a fi alipit provinciei romane Moesia Inferior în anul 46 d.Hr. Graniţa de la Dunăre a căpătat denumirea de "limes scythicus", dovadă că sciţii şi-au continuat existenţa pe aceste teritorii şi în primul secol după Hristos (p. 6).

În anul 8 d.Hr. a fost exilat la Tomis poetul Ovidius Naso, de către împăratul Augustus. În diverse locuri ale operei sale, poetul se plânge de faptul că locuieşte acum la marginea lumii, pe cel mai nefericit ţărm al mării scitice, că aude cu urechile lui limba sciţilor şi că este înconjurat de poporul sciţilor şi geţilor. Drept cel mai straniu cadou indigen, pe care i-l poate trimite prietenului său Maximus la Roma, exilatul alege o tolbă scitică împănată cu săgeţi otrăvite. Scythia lui Ovidiu era fără îndoială Dobrogea noastră (p. 7).

Dacă este să dăm crezare mărturiilor ruseşti, conform cărora Sfântul Apostol Andrei ajunsese departe, până în interiorul Ucrainei şi Rusiei, putem trage concluzia că în călătoria lui spre Tracia a luat-o pe drumul care şerpuia de-a lungul litoralului pontic, având posibilitatea de a vizita numeroasele colonii greceşti, precum Olbia, Tyras, Istros (Histria), Tomis, Calatis, Dionysopolis, Odessos şi Mesembria (p. 8).

"Iară Sânt Andrei

Sub crucea din tei,

Se roagă mereu

La bun Dumnezeu…"

Prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi este probată de numeroase toponimice sau tradiţii orale specifice acestor locuri. O serie de hidronime păstrează amintirea Sfântului Apostol în zonă, cum ar fi "Pârâiaşul Sfântului Andrei" sau "Apa sfântului".

Numele Sfântului Apostol Andrei este prezent în memoria tradiţiei orale şi a folclorului românesc, mai ales din zona Dobrogei de astăzi. Există o tradiţie folclorică care vorbeşte despre popasul făcut de Sfântul Andrei în Dobrogea, pe teritoriul dregătorilor Cutusun şi Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin (judeţul Constanţa), în apropiere de graniţa româno-bulgară. În apropierea acelei aşezări se află o pădure ce adăposteşte două peşteri, care au servit Apostolului şi însoţitorilor săi drept loc de odihnă. Aceste peşteri au devenit lăcaşuri de cult pentru populaţia din zonă. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit peştera, însă a urmat o perioadă dificilă până în anul 1990, când a început ridicarea unei mănăstiri.

Tot în tradiţia străbună românească s-a păstrat şi o serie de colinde: "Ne daţi ori nu ne daţi/ Că mergem în altă casă/ Unde Sânt Andrei ne lasă/ Şi ne face tolba grasă". Balada "Peştera Sfântului Andrei" leagă amintirea celui dintâi ales între Apostoli de numele lui Decebal şi Traian, socotiţi ctitori ai neamului nostru. Versurile acestei balade, armonizate, au dat naştere unui frumos colind închinat Sfântului Andrei: "Colo pe grindei,/ Crâng de alunei,/ Val de arţărei,/ Sfânta mănăstire,/ Loc de tăinuire/ Şi tămăduire,/ Şi piteşte-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scară care duce,/ Din cruce la schit,/ Scări de coborât.../ De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce în tei/ Casa lui Andrei.../ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea/ Şi descăleca?/ Venea Decebal/ Călare pe-un cal,/ Sfinţii că-i găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se închina,/ Nici cruce-şi făcea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă şedea,/ Slujba asculta,/ Şi îngenunchea,/ Şi nu se închina.../ Pe murg călărea/ Şi cale-şi lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului.../ Andrei col-la schit/ Uita c-a ieşit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Şi potcapul lui/ Arca cerului,/ Cu veşminte sfinte,/ Fraţii înainte,/ Cu toiag şi cruce,/ Candele-n răscruce,/ Lumânări aprinse,/ Vâlvătăi cuprinse.../ Iară Sânt Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun Dumnezeu".

Moaştele Apostolului

Cum şi-a sfârşit viaţa Sfântul Apostol Andrei?

Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia "a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile". Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că părticele din sfintele moaşte au fost oferite bisericilor din Milan, Nola şi Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaştele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie aşezate în catedrala din Amalfi, Italia. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost aşezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Citim în calendarul bisericesc ortodox că Sfântul Apostol Andrei este socotit "ocrotitorul României". Ce a motivat acest nume?

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roşie, iar în 1997 a fost proclamat ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare naţională bisericească, urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creştină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioşilor români ortodocşi poate fi identificată şi în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.